Burete de rouă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Marasmius oreades
2010-10-16 Marasmius oreades (Bolton) Fr 112276.jpg
Burete de rouă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Marasmiaceae
Gen: Marasmius
Specie: M. oreades
Nume binomial
Marasmius oreades
(Bolton) Fr. (1836)
Sinonime
  • Agaricus pratensis Huds. (1778)
  • Agaricus oreades Bolton (1791)
  • Agaricus pseudomouceron Bull. (1812)
  • Gymnopus pratensis Gray (1821)
  • Collybia oreades P.Kumm. (1871)
  • Agaricus oreades var. albidus Schulzer (1876)
  • Chamaeceras albidus (Schulzer) O.Kuntze (1898)

Marasmius oreades (James Bolton, 1791 ex Elias Magnus Fries, 1836) din încrengătura Basidiomycota, în familia Marasmiaceae și de genul Marasmius,[1] numit în popor burete de rouă[2] sau bureciori de rouă,[3] este o specie saprofită de ciuperci comestibile care descompune resturi vegetale. Epitetul soiului este derivat din cuvântul grecesc (greacă oρεάδες=de la munte). Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri de preferință nisipoase la marginea de păduri, de-a lungul drumurilor de țară, cel mai mult în zone ierboase, pe pajiști, prin luminișuri, deseori prin grădini și parcuri, de la câmpie până la munte, din mai până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Istoric[modificare | modificare sursă]

James Bolton

Adesea oară se uită, că unul dintre primii botaniști și micologi britanici, William Hudson (1734-1793), a descris această specie sub denumirea Agaricus pratensis, în cartea sa Flora anglica - exhibens plantas per Regnum Britanniæ sponte cescentes deja în anul 1778.[6][1]

În anul 1791, compatriotul lui Hudson, renumitul savant James Bolton (1758–1799), i-a dat epitetul oreades de citit în volumul 3 al lucrării sale An History of Fungusses growing about Halifax,[7] până în sfârșit marele Elias Magnus Fries a corectat numele binomial din Agaricus în Marasmius, aceptând epitetul oreades, în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar din 1836.[8] Denumirea este valabilă până astăzi (2016).

Pricinuit marii răspândiri a buretelui au avut loc mai multe redenumiri, cea mai cunoscută a fost acea a lui Paul Kummer (Collybia oreades), fixată în opera sa Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.[9] Celelalte sinonime pot fi neglijate.[10]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: M. oreades
  • Pălăria: Ea are o mărime de 1,5-5,5 cm, este cărnoasă și ceva pieloasă, inițial conică sau în formă de clopot, apoi plată și ușor cocoșată. Cuticula este netedă și lipicioasă când vremea este umedă. Culoarea tinde între ocru-maroniu deschis, câteodată cu tonuri puțin violete și palid brun roșiatic, primind la sfârșitul perioadei de maturizare un colorit de nucă sau devenind chiar albicioasă. Zona centrală este întotdeauna mai închisă.
  • Lamelele: Ele sunt cărnoase și late, mult distanțate între ele, mai multe lamele fiind intermediare și incomplete, cu toate neaderate la picior și bombate la maturitate. Mai întâi sunt de culoare albicioasă, în timp ce capătă la bătrânețe un maro de nucă.
  • Sporii: Ei sunt elipsoidali, sub microscop hialini (translucizi), neamiloizi, cu o mărime de 8-10 x 5-6 microni, fiind albi cu o pulbere de aceiași culoare.
  • Piciorul: El are o înălțime de 6-8 cm și o lățime de 0,3-0,6 cm, este lemnos, dur, cilindric, subțire și destul de înalt, câteodată ceva sinuos, presărat de un puf albicios, cu bază ușor îngroșată și scămoasă precum fără inel. El are același colorit cu pălăria, dar în nuanțe mai deschise.
  • Carnea: Ea este cărnoasă în partea pălăriei și fibroasă în cea a piciorului, de culoare albicioasă, cu miros plăcut de ciuperci și gust dulceag.[4][5]

Această specie poate, chiar după ce s-a uscat, să se resuscite permanent la contact cu umezeală.[11]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat în primul rând cu Clitocybe dealbata (mortală, cu același habitat, dar albicioasă, cu lamele dense și cu miros de faină) și Clitocybe rivulosa (mortală, cu același habitat, dar mai deschisă, cu lamele dense și fără miros), mai departe cu Collybia dryophyla sin. Gymnopus dryophilus (comestibilă, dar de valoare scăzută),[13] Collybia peronata sin. Gymnopus peronatus (necomestibilă, foarte iute),[4] Laccaria laccata (comestibilă),[14] Laccaria proxima (comestibilă),[15] Marasmius alliaceus sin. Mycetinis alliaceus, (burete de condimentare excepțional, crește mai mult prin păduri luminoase de fagi, miros puternic de usturoi),[16] Marasmius lupuletorum sin. Marasmius torquescens (necomestibil, cu miros plăcut dar foarte fibros, crește preferat pe bușteni de fagi, piciorul fiind albastru-negricios), [17] Marasmius scorodonius sin. Mycetinis scorodonius (burete de condimentare excepțional, crește mai mult prin păduri de conifere luminoase, miros puternic de usturoi),[18]sau Marasmius wynnei (necomestibil, pe trunchiuri în putrefacție, cu tonuri mai violete, gust și miros cam neplăcut de țărână).[19]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Bureți de rouă uscați
Picioare de porc cu bureți de rouă catalani

Buretele de rouă (cunoscut deja de grecii antici) este nu numai o ciupercă delicioasă, ci și foarte curată care apare, acolo unde crește, mereu în cantități respectabile. Astfel ea este culeasă și consumată culinar cu mare plăcere, cu toate că scade la gătire extrem de mult. Ea poate fi uscată, folosită ca praf pentru sosuri de fripturi, ca Duxelles (un fel de zacuscă),[20] dar și ca supă cu gulie și verdețuri,[21] găluște,[22] pilaf de orez sau ciulama.[23] În Catalonia, aceste ciuperci sunt pregătite împreună cu picioare de porc la cuptor.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 174-175, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ William Hudson: „Flora anglica - exhibens plantas per Regnum Britanniæ sponte cescentes”, ed. a 3-a, Editura R. Faulder, Londra 1798, p. 616, nr. 25
  7. ^ James Bolton: „An History of Fungusses growing about Halifax”, vol. 3, Editura B. White and Son, Halifax 1791, p. 151
  8. ^ Elias Magnus Fries: „Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala 1836, p. 52
  9. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 116
  10. ^ Index Fungorum
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 157, ISBN 3-426-00312-0
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 228, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 252-253, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 202-203, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 288-289, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 151-153, ISBN 3-426-00312-0
  19. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 204-205, ISBN 978-3-440-14530-2
  20. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  21. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 74, ISBN 3-453-40334-7
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 75, ISBN 3-453-40334-7
  23. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 78

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol 1, 2, 4 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2</ref>
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 4-a, vol. II/b 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978

Legături externe[modificare | modificare sursă]