Barbu Paris Mumuleanu
| Barbu Paris Mumuleanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1794  Slatina, Olt, România |
| Decedat | (42 de ani) București, Țara Românească |
| Cetățenie | Țara Românească |
| Ocupație | poet |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | ''Rost de poezii, adecă stihuri, 1820 |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism -
Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794, Slatina – d. 21 mai 1836, București) a fost un poet român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Slatina și a fost fiul unei familii de orășeni[1]. În timpul copilăriei sale, familia s-a mutat la București și aici poetul a devenit logofăt în casa boierului Constantin Filipescu, traducător din Byron.[2] Aici a prins gust de carte și a citit tot ce a apărut: literatură bisericească, poeziile lui Ioan Barac și Vasile Aaron, gramatica lui Ienăchiță Văcărescu, poezia lui Iancu Văcărescu, mitologie, iar mai târziu a cunoscut și Nopțile lui Iung și meditațiile poetice și religioase ale lui Alphonse de Lamartine[1].
În timpul domniei lui Ioan Caragea și-a însoțit boierul în surgiunul de la Bucov. S-a căsătorit, iar când a murit, a lăsat în urmă o familie tânără și numeroasă[1].
Opera[modificare | modificare sursă]
A fost un autodidact, iar în primul său volum Rost de poezii adecă stihuri, apărut la București în 1820, a adunat versuri de natură erotică, compuse în manieră neoanacreontică, promovând o filosofie hedonistă, împrumutată din poezia lui Athanasios Christopoulos, iar sentimentalismul lăutăresc întâlnit în versurile sale sunt în spiritul vremii, asemănător ca stil cu cel al lui Costache Conachi și a poeților Văcărești[2]. Poeziile sale erotice sunt monotone, lipsindu-le nota de senzualitate grațioasă caracteristică poeziei erotice a lui Christopoulos, deși unele versuri sunt traduceri din poezia acestuia[3].
Ulterior a evoluat spre iluminism, influențat de reprezentanții Școlii ardelene[2]. După modelul lui Teofrast și a lui La Bruyère, a combătut viciile sociale[2] într-o suită de portrete care satirizează pe parveniți, pe lingușitori, zgârciți, înfumurați, flecari, pedanți etc. (Caracteruri, 1825). Postum, în anul 1837, i s-a tipărit de către Ion Heliade-Rădulescu volumul Poezii[4], de orientare clasică și preromantică. A colaborat la „Curierul românesc”.
Volume[modificare | modificare sursă]
- Rost de poezii, adecă stihuri (București, 1820)
- Caracteruri (București, 1825)
- Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, (Buda, Tipografia Universității, 1825)
- Poezii (București, Tipografia Eliade, 1837, ediție îngrijită de I. Heliade Rădulescu)
- Scrieri, (București, Editura Minerva, 1972, ediție îngrijită și prefațată de Rodica Rotaru)
In memoriam[modificare | modificare sursă]
Mihai Eminescu i-a atribuit epitetul „glas de durere”, în poezia „Epigonii”[4].
Istoricul german Hagen Schulze, în lucrarea „Stat și națiune în istoria europeană” apreciază rolul de normator al limbii române pe care Mumuleanu l-a jucat în procesul de cristalizare a națiunii române. În opinia lui Schulze, Mumuleanu a ridicat româna de la stadiul de dialect al țăranilor la rangul de limbă literară, asemănător rolului jucat de Ivar Aasen pentru limba norvegiană, sau Adamantios Korais pentru limba greacă.[5]
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Călinescu, Istoria literaturii..., p. 118
- ^ a b c d Dicționarul literaturii... , p. 609
- ^ N.A. Ursu, Mumuleanu și Athanasie Hristopol, Cronica, nr. X, Iași, 1975, p. 36
- ^ a b Dicționarul literaturii... , p. 610
- ^ Hagen Schulze, Stat și națiune în istoria europeană, Editura Polirom, 2003, ISBN 974-681-433-5
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941
- Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008
- Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
- Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999 ISBN 973-9399-03-7
