Arne Tiselius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Arne Tiselius
Arne Tiselius.jpg
Arne Tiselius
Date personale
Născut[3][4][5] Modificați la Wikidata
Stockholm, Suedia[6][7] Modificați la Wikidata
Decedat (69 de ani)[3][7][4][5] Modificați la Wikidata
Helga Trefaldighet[*], Suedia[8] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatUppsala old cemetery[*][8] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[*] (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Sweden.svg Suedia Modificați la Wikidata
Ocupațiebiochimist
chimist
profesor universitar Modificați la Wikidata
Activitate
Cauza decesuluiinfarct miocardic  Modificați la Wikidata
DomiciliuSuedia  Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea Uppsala  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea Uppsala  Modificați la Wikidata
PremiiMembru al Societății Regale[*]
Premiul Nobel pentru Chimie[*] ()[1][2]
Björkén Prize[*]
August Wilhelm von Hofmann Medal[*] ()
Franklin Medal[*] ()
Centenary Prize[*] ()
doctor honoris causa ()
membru străin al Royal Society[*]
Profesor pentruRobert Williams[*]  Modificați la Wikidata

Arne Tiselius (n. 10 august 1902, Stockholm - d. 29 octombrie 1971, Uppsala) a fost un chimist suedez, laureat al Premiului Nobel.

Cariera științifică[modificare | modificare sursă]

În anul 1925 termină cursurile Universității din Uppsala, Suedia, iar în anul 1938 devine profesor la această universitate. În 1951 este numit director al Institutului de Biochimie, iar între anii 1946 și 1950 este președinte al Consiliului de Stat de cercetări în domeniul științelor reale din Suedia. Lucrările sale de bază sunt dedicate cercetării adsorbției și electroforezei:

  • 1931-1935 – elaborează metoda cromatografică de adsorbție frontală, cu al cărei ajutor a putut analiza calitativ și cantitativ amestecuri ce conțineau aminoacizi, peptide, hidrați de carbon.
  • 1935 – în urma efectuării cercetărilor asupra electroforezei a elaborat metoda electroforetică de analiză a biocoloizilor cu diferite modificații – microelectroforeză, electroforeză pe hârtie, imunoelectroforeză; a utilizat metoda de electroforeză la rezolvarea unui șir de probleme în biochimie – cercetarea și separarea serurilor normale și patologice, cercetarea proteinelor pure și a amestecurilor lor, a fermenților, a nucleoproteinelor, a acizilor nucleici, a aminoacizilor ș.a.; cu ajutorul imunoelectroforezei a pus bazele cercetării structurii proteice a serului sanguin normal, extrăgând din el trei proteine diferite (până în prezent au fost detectate peste 20).
  • 1951-1955 – președinte al Uniunii Internaționale de chimie teoretică și aplicată.
  • 1960-1971 – președinte al Comitetului Nobel pentru Chimie, membru al mai multor Academii de Științe și Societăți Științifice.

În anul 1948 câștigă premiul Nobel pentru Chimie.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


  1. ^ http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/chemistry/laureates/1948/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/about/amounts/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b „Arne Tiselius”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ a b Arne Tiselius, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  5. ^ a b Arne Tiselius, SNAC, accesat în  
  6. ^ „Arne Tiselius”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ a b Тиселиус Арне, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  8. ^ a b Tiselius, Arne Vilhelm Kaurin, SvenskaGravar[*], accesat în