Volapük

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Volapük (IPA: [volaˈpyk]) este o limbă artificială, creată între anii 1879 - 1880 de către preotul Johann Martin Schleyer. Schleyer credea că Dumnezeu i-a cerut într-un vis să creeze o limbă internaţională. Conferinţele Volapük au avut loc în anii 1884 (Friedrichshafen), 1887 (München) şi 1889 (Paris). La primele două conferinţe s-a folosit limba germană iar în ultima, numai limba volapük. În 1889 existau aproximativ 283 de cluburi, 25 de reviste în şi despre Volapük, şi 316 manuale în 25 de limbi. Astăzi se estimează că mai sunt aproximativ 20 de persoane care vorbesc această limbă. Volapük a fost înlocuită la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX de limbi mult mai simple şi mai uşor de învăţat cum ar fi esperanto sau latino sine flexione.

[modifică] Istoric

Broşură de popularizare a volapük(1898).

Schleyer a publicat în mai 1879 o primă schiţă a Volapük în Sionsharfe, o publicaţie catolică la care era redactor. A urmat în 1880 o carte în limba germană. Schleyer nu a scris nici o carte despre volapük în alte limbi, dar alţi autori au făcut-o curând după aceea.

Criptograful flamand Dr. Auguste Kerckhoffs a fost un număr de ani directorul Academiei de Volapük şi a răspândit limba în câteva ţări. Totuşi au apărut tensiuni între Dr. Kerckhoffs, împreună cu alţi membrii ai Academiei care doreau modificări ale limbii, şi Schleyer care ţinea foarte mult la drepturile sale de inventator. Aceasta a dus la o scindare prin care o mare parte din membrii academiei au renunţat la volapük in favoarea idiomului neutru şi a altor noi proiecte de limbi artificiale.

O altă cauză a declinului volapük a fost ascensiunea limbii esperanto. În 1887 a fost publicată prima carte de esperanto "Unua Libro". Deoarece limba era mai uşor de învăţat, multe cluburi de volapük au devenit cluburi de esperanto.

Placă comemorativă J. M. Schleyer

După 1920 Arie de Jong, cu acordul liderilor puţinilor vorbitori de volapük rămaşi, a făcut o revizie a volapük ce a fost publicată în 1931. De Jong a simplificat gramatica, eliminând unele forme verbale rar utilizate şi unele terminaţii pronominale şi verbale diferenţiate de gen. A adăugat de asemenea fonemul „r” şi l-a folosit pentru a face unele morfeme mai recognoscibile. De exemplu „lömib” (ploaie, în engleză: rain) a devenit „rein”. Volapük s-a bucurat de o scurtă revenire a nivelului de popularitate în Olanda şi Germania sub conducerea lui Jong, dar a fost interzisă (împreună cu alte limbi artificiale) de regimul nazist, în încercarea acestuia de a folosi germana drept limbă universală, fără a-şi mai recăpăta vreodată popularitatea.

Astăzi există pe glob aproximativ 20 de vorbitori de volapük^[1]. A existat permanent o comunitate de vorbitori de volapük din vremea lui Schleyer până azi, sub conducerea unei linii neîntrerupte de cifali (conducători). În prezent cifal este Brian R. Bishop.

[modifică] Ortografie

Schleyer a propus forme alternative pentru vocalele cu umlaut, dar ele au fost rareori utilizate.

Notă: ä, ö, şi ü sunt transliterate uneori ay, oy respectiv uy.

[modifică] Gramatică

Schleyer a adaptat vocabularul limbii engleze la care a adăugat câteva elemente din limba germană şi limba franceză. Deseori modificate, cuvintele sunt greu de recunoscut. De exemplu cuvintele "vol" şi pük" sunt derivate din "world" (lume) şi "speak" (vorbire) din engleză.

[modifică] Note

1. ^ ^{a b} en "Pük, Memory: Why I Learned a Universal Language No One Speaks" de Paul LaFarge. The Village Voice, august 2000.

Vezi şi articolele la

Wikipedia în Volapük