Tun 130 mm M1954 (M-46)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
M-46
130 mm gun M-46-4614.JPG

Tun M-46 expus la Muzeul Tehnic din Toliatti.

Tip Tun de câmp
Loc de origine  Uniunea Sovietică
Istoric operațional
În uz 1950 - prezent
Istoric producție
Proiectant Fabrica nr. 172 și Institul de Proiectări Științifice al Artileriei
An proiectare 1946-1950
Producător MOTZ, Norinco, Abu Zaabal, Arsenal Reșița
An producție 1954-1971
Date generale
Greutate 7,7 tone
Lungime 11,73 m
Lungime țeavă 7,6 m (cu frâna de gură)
Lățime 2,45 m
Înălțime 2,55 m
Echipaj 8

Proiectil neacuplată
Calibru 130 mm
Închizător pană orizontală
Recul hidropneumatic
Afet bifleș
Câmp de tragere
vertical
-2,5° și +45°
Câmp de tragere
orizontal
50°
Cadență de tragere 5-6 lovituri pe minut
Viteză inițială 930 m/s
Bătaie maximă 27,5 km (proiectile convenționale)
38 km (muniție specială)

Tunul M-46 calibrul 130 mm Model 1954 este o piesă de artilerie tractată, cu încărcare manuală, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. China a fabricat o copie a tunului M-46, denumită Tip 59, iar România și Egipt au fabricat variante sub licență ale acestui model chinezesc. Tunul M-46 a deținut până la sfârșitul anilor 1970 supremația mondială în ceea ce privește bătaia maximă.[1]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Tunul M-46 calibrul 130 mm a fost proiectat concomitent cu modelul M-47 de calibrul 152 mm după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, ambele având același afet. Indexul GRAU era 52-P-482 și respectiv 52-P-547. Tunul M-46 urma să înlocuiască piesa A-19 model 1931/37 de calibrul 122 mm, iar tunul M-47 urma să înlocuiască piesa ML-20 model 1937 de calibrul 152 mm. În urma testelor de la sfârșitul anilor 1950, tunul M-47 nu s-a dovedit a fi la fel de eficient ca modelul M-46 și s-a renunțat la producția în serie după un număr mic de exemplare construite. Producția în serie a tunului M-46 a început în 1951, tunul fiind exportat pe scară largă aliaților Uniunii Sovietice.

Fabricare și utilizare în România[modificare | modificare sursă]

Documentația de licență pentru tunul chinezesc Tip 59-1 și muniția necesară a fost obținută la sfârșitul anului 1975 de autoritățile de la București. Reprezentanții chinezi au trimis gratuit și trei tunuri pentru a verifica muniția care urma să fie fabricată în România.[2] Tunul Tip 59-1 a fost fabricat de către Arsenal Reșița sub denumirea A412 Model 1982 între anii 1982 și 1989. Folosind muniție Base Bleed realizată de NORINCO, în România s-a atins bătaia maximă de 33 kilometri după 1990.[1] Tunul A412 are cadența de 7-8 lovituri pe minut, viteza de marș 50 km/h pe șosea și 20 km/h în teren, iar muniția este de tip exploziv OF482M sau perforant BR482B.[3] Piesa de artilerie era deplasată cu ajutorul tractoarelor de artilerie TMA-83, ATS-59G sau camionul DAC 665T 6×6.[1][3]

În anul 1985, tunul A412 de calibrul 130 mm Model 1982 era în dotarea unui divizion din regimentul de artilerie tunuri-armată (la toate cele patru armate) și la brigada artilerie-tunuri din rezerva general-strategică.[1] După 1990, tunurile Model 1982 au fost în dotarea a două divizioane din brigada de artilerie de nivel armată și corp de armată.[1] În prezent, tunurile A412 au fost retrase din uz, 72 de exemplare fiind de vânzare.[4] Forțele Terestre Române au în rezervă 75 de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române.[1] România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-o firmă israeliană) și Nigeria (patru exemplare în 1992).[5]

Variante[modificare | modificare sursă]

  • Uniunea Sovietică Uniunea Sovietică
    • M-47 - tunul de câmp de calibrul 152 mm dezvoltat concomitent cu M-46. Avea bătaia maximă de 20.470 m și a fost fabricat în număr redus.
  • uChina China
    • Tip 59 - copie sub licență a tunului M-46.
    • Tip 59-1 - variantă hibrid dotată cu țeava tunului M-46 și afetul tunului Tip 60 (copie a tunului rusesc D-74). Rezultatul a fost un tun cu bătaia piesei M-46, însă cu o greutate mai mică, de doar 6,3 tone. Tip 59-1 a fost fabricat sub licență în Egipt (M59-1M) de către Abu Zaabal și în România (A412 Model 1982) de către Arsenal Reșița. Deși numeroase surse consideră Tip 59-1 drept o variantă a tunului M-46, din punct de vedere tehnic acest model este mai apropiat de tunul D-74.
    • Tip GM-45 - pachet de modernizare oferit de NORINCO care constă în montarea unei țevi noi, de calibrul 155/45 mm, a tunului chinezesc WA 021.
  • Cuba Cuba
    • Armata Cubei folosește două versiuni autopropulsate ale tunului M-46. O variantă folosește șasiul tancului T-34/85, iar alta șasiul puternic modificat al camionului KrAZ 6×6. Cele două versiuni au fost observate pentru prima dată în anul 2006.
  • India India
    • SP-130 "Catapult" - o variantă autopropulsată care are la bază șasiul tancului Vijayanta.
    • Metamorphosis IOB M46 FG - pachet de modernizare la calibrul 155/45 mm.
  • Israel Israel
    • M-46S - Modernizare locală a tunului M-46 sau Tip 59 realizată de către firma Soltam Systems Ltd.
  • Coreea de Nord Coreea de Nord
    • Versiuni autopropulsate autohtone.
  • Iugoslavia Iugoslavia
    • M46/84 - pachet de modernizare la calibrul 155/45 mm.
  •  Olanda
    • Pachet de modernizare oferit de RDM Technology BV care include o țeavă de calibrul 155/45 mm.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Christopher F. Foss, Artillery of the World, ISBN 0-7110-0505-2
  • ro Stroea, Adrian, col. conf. univ. dr., Băjenaru, Gheorghe, lt. col, Artileria română în date și imagini, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2010, ISBN 978-606-524-080-3

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tun 130 mm M1954 (M-46)