Brandt Mle 27/31

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Brandt Mle 27/31
Brandt Mle 27(31).JPG
Tip Aruncător de mine
Loc de origine  Franța
Istoric operațional
În uz 1927-?
Istoric producție
Proiectant Edgar Brandt
Variante M1 (SUA)
Date generale
Greutate 58,5 kg
Lungime țeavă 1267,5 mm
Echipaj 5 (minim 3)

Proiectil
  • Proiectilul exploziv F.A. model 1924/27 (din fontă oțelită)
  • Proiectilul de înaltă capacitate G.C. model 1935 (din oțel)
  • Proiectile fumigene
Greutate proiectil
  • Bomba ușoară: 3,31 kg (400 g încărcătura explozivă)
  • Bomba grea: 6,845 kg (2,400 kg încărcătura explozivă)
Calibru 81,4 mm
Afet placă de bază și bipied
Câmp de tragere
vertical
între +45° și +80°
Câmp de tragere
orizontal
între 8° și 12°
Cadență de tragere 15-18 lov./min.
Viteză inițială 174 m/s (bombă grea: 158 m/s)
Bătaie maximă 1900 m (bombă ușoară)
1000 m (bombă grea)

Brandt Mle 27/31 a fost un aruncător de mine la nivel de batalion al armatei franceze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dezvoltat în perioada interbelică, acest aruncător a fost fabricat sub licență sau copiat de majoritatea țărilor din Europa.

Istorie[modificare | modificare sursă]

În timpul Primului Război Mondial, mortierul de fabricație britanică Stokes s-a dovedit a fi o armă eficace în războiul de tranșee.[1] Sir Wilfred Stokes a studiat mortierul Coehorn, proiectat de inginerul olandez Menno van Coehoorn cu 200 de ani mai înainte, și a îmbunătățit arma prin modernizarea muniției.[1] Proiectilul folosit de mortierul Stokes avea propria sa încărcătură propulsivă și explozivă.

Deși eficient, mortierul Stokes era totuși o armă rudimentară care consta într-un tub de metal montat pe o placă de bază și susținut de un bipied.[2] Muniția consta într-o bombă din fontă plină de explozibil, focosul fiind cu întârziere. La baza bombei se afla un cartuș de calibrul 12, plin cu balistită.[1] Prin cădere pe tub, cartușul era detonat de un cui percutor aflat la bază și azvârlea proiectilul pe țeavă. După război, compania franceză Brandt a modernizat mortierul Stokes și a îmbunătățit muniția. Noul mortier a fost denumit Stokes-Brandt de 81 mm Modèle 27 și a fost cel mai modern aruncător la vremea respectivă.[3] Acesta a fost urmat în anul 1931 de Modèle 27/31, muniția fiind îmbunătățită semnificativ.[2] La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, armata franceză deținea 8000 de aruncătoare Brandt Mle 27/31,[4] fiecare regiment de infanterie având la dispoziție opt piese.[5] Aruncătoarele de calibrul 81 mm au fost amplasate și în turele de-a lungul Liniei Maginot.

Variante[modificare | modificare sursă]

  • Brandt Modèle 27 - modelul inițial.
  • Brandt Modèle 27/31 - varianta modernizată în anul 1931.
  • Brandt Modèle 1932 - versiune destinată fortificațiilor Liniei Maginot.

Aruncătorul M1 folosit de armata americană era o variantă fabricată sub licență. Aruncătorul Brandt Mle 27/31 a stat la baza mai multor modele fabricate în perioada respectivă, precum Model 35 (Italia), 8 cm minomet vz. 36 (Cehoslovacia), Model 97 și 99 (Japonia), sGrW 34 (Germania) sau 82-BM-37 (Uniunea Sovietică). România, Danemarca, Finlanda, Iugoslavia, Polonia (Moździerz piechoty 81 mm wz. 31) și Olanda (Mortier van 8) au fabricat aruncătorul sub licență. Grecia a comandat 325 de aruncătoare din Franța.

Producție și utilizare în România[modificare | modificare sursă]

Achiziționarea aruncătorului Brandt Mle 27/31 a fost prima comandă externă de armament a României după scandalul denumit „Afacerea Skoda”.[6] În 1935, Regatul României a comandat 188 de aruncătoare din Franța și a achiziționat ulterior o licență pentru alte 410 bucăți.[7] Acestea au fost realizate la uzinele Voina din Brașov. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, uzinele Voina au continuat să fabrice aruncătoare Brandt Mle 27/31, depășind numărul din contractul semnat cu uzinele Brandt din Franța pentru a suplini pierderile și pentru a dota corespunzător forțele armate române.[8] Rata de producție era de 30 de exemplare pe lună în octombrie 1942.[9] Până la jumătatea anului 1943 fuseseră construite peste 1000 de aruncătoare, însă doar 584 se mai aflau în uz din cauza pierderilor suferite de armata română.[10] Germania nazistă a livrat în anul 1943 alte 600 de aruncătoare Brandt Mle 27/31 de fabricație franceză.[11] Conducerea armatei române a decis să folosească și 800 de aruncătoare de calibrul 82 mm capturate de la Armata Roșie.[11]

Aruncătoarele Brandt de calibrul 81 mm erau repartizate batalioanelor de infanterie, vânători de munte și cavalerie. La începutul războiului, fiecare regiment avea câte 12 aruncătoare Brandt Mle 27/31.[12] Într-un raport trimis Marelui Stat Major la data de 14 septembrie 1941, intitulat Învățămintele trase din operațiile executate de Armata a 3-a în războiul cu rușii (3 iulie - 10 septembrie 1941) era menționată următoarea precizare:

„aruncătoarele de cal. 60 și 81,4 mm sunt niște arme mult mai bune decât ale adversarului. Efectele materiale și morale ale aruncătorului de 81,4 mm s-au dovedit a fi excepționale; cele ale aruncătorului de 60 mm însă n-au fost suficiente.”[13]

Aruncătoarele Brandt Mle 27/31 au fost utilizate și după război, fiind înlocuite treptat cu aruncătoare de fabricație sovietică de calibrul 82 mm.[12]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Norris, p. 3
  2. ^ a b Bishop, p. 202
  3. ^ Stroea, p. 99
  4. ^ Norris, p. 42
  5. ^ Norris, p. 43
  6. ^ Nestorescu, p. 76
  7. ^ Axworthy 1995, p. 29
  8. ^ Axworthy 1995, p. 30
  9. ^ Axworthy 1995, p. 75
  10. ^ Axworthy 1995, p. 147
  11. ^ a b Axworthy 1995, p. 148
  12. ^ a b Stroea, p. 100
  13. ^ Arhiva M.Ap., Fond M.St.M., Secția 3 Operații, dosar 2075, fila 4

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • *** - 165 ani de existență a artileriei române moderne, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008, ISBN 978-606-524-018-6.
  • Bishop, Chris (2002) (în engleză). The Encyclopedia of Weapons of World War II. Sterling Publishing Company, Inc., ISBN 9781586637620.
  • Ferrard, Stéphane (în franceză). Les mortier Brandt de 60 et 81 mm dans l'Armée française en 1940.
  • Mark Axworthy, Cornel Scafeș, Cristian Crăciunoiu (1995) (în engleză). Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945, Arms and Armour, London. ISBN 1854092677.
  • Mark Axworthy, Horia Șerbănescu (28 august 1991) (în engleză). The Romanian Army of World War 2, London: Osprey. ISBN 1-85532-169-6.
  • Nestorescu, Valerian (28 august 1972). File din trecutul artileriei române moderne. Editura Militară, București.
  • Norris, John (2002) (în engleză). Infantry Mortars of World War II. Osprey Publishing, ISBN 9781841764146.
  • Scafeș C., Șerbănescu H., Scafeș I., Andonie C., Dănilă I., Avram R. (28 august 1996). Armata română 1941-1945, Editura R.A.I., ISBN 9789735700454.
  • Stroea, Adrian, col. conf. univ. dr., Băjenaru, Gheorghe, lt. col (28 august 2010). Artileria română în date și imagini, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, ISBN 978-606-524-080-3.

Legături externe[modificare | modificare sursă]