Vickers Model 1931
| Vickers-Reșița Model 1939 | |
Tun Vickers-Reșița Model 1936/39 în poziție de marș expus la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București. | |
| Tip | Tun antiaerian |
|---|---|
| Loc de origine |  Marea Britanie
|
| Istoric operațional | |
| În uz | 1939-1956 (România) |
| Folosit de | vezi Utilizatori |
| Războaie | Al Doilea Război Mondial |
| Istoric producție | |
| Proiectant | Vickers-Armstrong |
| An producție | 1930-1944 |
| Date generale | |
| Greutate | 3325 kg (în marș) 2,825 kg (gata de luptă) |
| Lungime țeavă | 3225 mm (L/43) |
| Echipaj | 10 |
| Greutate proiectil | 6.5 kg |
| Calibru | 75 mm |
| Afet | cruciform |
| Câmp de tragere vertical |
90° |
| Câmp de tragere orizontal |
360° |
| Cadență de tragere | 12-15 lovituri pe minut |
| Viteză inițială | 750 - 850 m/s |
| Bătaie maximă | 10,000 m altitudine |
Modifică text  |
|
Vickers Model 1931 a fost un tun antiaerian de origine britanică folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tunul nu a fost acceptat de către armata britanică și a fost exportat de firma Vickers pe scară largă în anii 1930.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Producție și utilizare în România[modificare | modificare sursă]
În luna ianuarie a anului 1935, guvernul Regatului României a anunțat oficial demararea unui program de înzestrare a armatei cu tehnică modernă.[1] În luna martie a anului 1936, guvernul a achiziționat licența pentru fabricarea a 100 de tunuri antiaeriene Vickers de calibrul 75 mm.[2] Comanda, în valoare de circa un miliard și jumătate de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia cu Uzinele Astra-Brașov. Aceasta din urmă, la rândul său, a primit unele ateliere din cadrul Uzinelor Astra-Arad.[3] Caietul de sarcini al comenzii a fost redactat începând cu luna ianuarie a anului 1936 de către Direcția Tehnică și Inspectoratul General Tehnic al Armatei, în colaborare cu reprezentanții uzinelor Vickers. Reprezentanții Ministerului Apărării erau generalii Gelu Petrescu, Aristide Tănăsescu, Vasile Negrei și maiorul Valerian Nestorescu, comandamentului Apărării Antiaeriene a Țării era implicat prin generalul Gheorghe Popescu, iar Uzinele Reșița au trimis directorul general și conducătorul secției de armament.[4] Lucrările începute în luna ianuarie 1936 au fost finalizate în august, când caietul de sarcini avea deja 200 de pagini.
Primele opt baterii au fost fabricate de către consorțiul Vickers-Armstrong în Marea Britanie. Oțelul era turnat și laminat la Sheffield, uzinarea țevilor și închizătoarelor era realizată la Newcastle-on-Tyne, iar muniția și predictorul (aparatul central de tragere al bateriei) erau fabricate la Dartford și, respectiv, Crayford.[5] Asamblarea era realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate.[6] În plus, în țară începuse deja procesul de fabricație la uzinele Reșița pentru restul de 17 baterii și muniția necesară acestora. Cel mai important incident a apărut la începutul anului 1938, când predictorul Vickers a fost supus probelor. Acesta, deși calcula precis, era deja depășit.[6] Posibilitățile de calcul ale predictorului erau prea reduse pentru a ține pasul cu viteza de deplasare din ce în ce mai mare a avioanelor.[7] Ministerul Apărării nu a găsit însă un înlocuitor pentru acest aparat și a decis să accepte acest model. Toate predictoarele Vickers au fost realizate în Anglia.
Tunul antiaerian Vickers Model 1936 a necesitat fabricarea a 5200 de piese (organizate în 24 de ansambluri cu 1880 de repere), cu o greutate de 3450 de kilograme plus 620 de kilograme ale accesoriilor. În procesul de fabricație au fost realizate 36 de categorii de oțeluri și 32 de categorii de alămuri și bronzuri.[8] Armata română s-a arătat interesată și de o piesă cu un calibru mai mare. Uzinele din Le Havre (Franța) au prezentat unei comisii române prototipul unui tun de calibrul 90 mm, derivat dintr-un tun naval. Cu toate acestea, tunul urma să intre în producție mult prea târziu, achiziția fiind abandonată.[7] În 1941 au fost comandate alte 100 de tunuri, fără acordul uzinelor Vickers.[2] La finalizarea acestui lot, uzinele Reșița și Astra Brașov au trecut la fabricarea tunului antitanc Reșița Model 1943.
Tunurile au intrat în dotarea Armatei Române la 1 august 1939. Metoda de tragere tahimetrică era asigurată de predictorul Vickers, iar cea geometrică de către aparatul central de conducere a focului "Bungescu Model 1938".[9]
Utilizatori[modificare | modificare sursă]
Regatul Unit - serviciu limitat în cadrul Gărzii Naționale.
România - fabricat sub licență (aproximativ 200 de exemplare)
Danemarca - fabricat sub licență. 24 au fost în dotarea batalioanelor 13 și 14 care sprijineau diviziile Zeelanda și Iutlanda.[10]
Țările de Jos - 48 de tunuri (16 baterii a câte trei tunuri) au fost livrate începând cu 1935. Alte 90 au fost fabricate sub licență.
Belgia
Finlanda - 12 exemplare livrate în 1936; tunurile aveau calibrul 76,2 mm.
Lituania
Turcia
Germania Nazistă - exemplare capturate de la Danemarca, Olanda și Belgia.
Uniunea Sovietică - exemplare capturate din Lituania.
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 58
- ^ a b Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945, pag. 30
- ^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 59
- ^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 111
- ^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 124
- ^ a b File din trecutul artileriei române moderne, pag. 142
- ^ a b File din trecutul artileriei române moderne, pag. 88
- ^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 146
- ^ „Locotenent Mircea Barac, Evoluția artileriei antiaeriene române în perioada interbelică,Cer Senin, nr. 4 (75), august 2004, ISSN 1582-6317, pag. 44” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ A summary on Danish field and anti-aircraft artillery units in 1940(chakoten.dk)[nefuncțională]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- en Mark Axworthy, Cornel Scafeș, Cristian Crăciunoiu,Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945, Arms and Armour, London, 1995. ISBN 1854092677
- en Mark Axworthy, Horia Șerbănescu, The Romanian Army of World War 2, London: Osprey, 1991. ISBN 1-85532-169-6
- ro gen. maior Nestorescu, Valerian, File din trecutul artileriei române moderne, Editura Militară, București, 1972
- ro Scafeș C., Șerbănescu H., Scafeș I., Andonie C., Dănilă I., Avram R., Armata română 1941-1945, Editura R.A.I., 1996, ISBN 9789735700454
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- ro Vickers în dotarea armatei române (worldwar2.ro)
- en Vickers în dotarea armatei finlandeze (jaegerplatoon.net)
- en Vickers în dotarea armatei olandeze (waroverholland.nl)
- en Vickers în dotarea armatei daneze (chakoten.dk)[nefuncțională]
| |||||||||||||||||||||||||||||