TACAM R-2

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
TACAM R-2
TACAM R-2 tank destroyer.JPG

TACAM R-2 expus la Muzeul Militar Național din București

Tip Vânător de tancuri
Loc de origine  România
Istoric operațional
În uz 1944-1945
Folosit de Regatul României
Războaie Al Doilea Război Mondial
Istoric producție
Proiectant lt. col. Constantin Ghiulai
An proiectare 1943
Producător Atelierele Leonida
An producție iulie 1943 - iulie 1944
Bucăți construite 20 + 1 prototip
Date generale
Greutate 12 tone
Lungime 5 m
Lățime 2,06 m
Înălțime 2,32 m
Echipaj 3

Blindaj 10 - 25 mm
Armament
principal
1 × tun de calibru 76,2 mm ZIS-3 L/42 (21 proiectile explozive, 9 proiectile perforante)
Armament
secundar
1 × mitralieră 7,92 mm ZB-53
Motor Škoda T11/0, 6 litri, benzină, 4 cilindri, 8500 cmc, răcire cu apă
89 kW (120 CP) la 1800 rpm
Transmisie 6 viteze: 5 înainte, 1 marșarier
Suspensie arcuri lamelare
Gardă la sol 35 cm
Capacitate rezervor 153 litri
Autonomie 160 km pe drumuri
130 km pe teren accidentat
Viteză maximă 30 km/h pe drumuri
15 km/h pe teren accidentat

TACAM R-2 a fost un autotun folosit de Armata Română în a doua parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Primul prototip a apărut în vara anului 1943 și purta denumirea de Tun Anticar pe Afet Mobil R-2. În total au fost produse 21 de exemplare din iulie 1943 până în iulie 1944.

Dezvoltare[modificare | modificare sursă]

La data intrării în război a Armatei Române dotarea acesteia era mult în urmă comparativ cu cerințele Frontului de Răsărit, având numai 2 regimente de care de luptă echipate cu 126 de tancuri Skoda R-2 și 75 de tancuri Renault R-35 mult inferioare noilor tancuri sovietice KV-1 și T-34.

Totodată, industria de război germană nu putea face față și cerințelor tehnice ale României, noile tancuri Panzer III și Panzer IV acoperind cu greu lipsurile diviziilor germane. Mai mult decât atât, industria românească nu era suficient de dezvoltată pentru a permite fabricarea unui tanc propriu. Dezastrul de la Cotul Donului a determinat conducerea armatei să ia masuri urgente pentru înlocuirea materialului antitanc distrus. Astfel, s-a hotărât transformarea tancurilor Skoda R-2 în tunuri antitanc autopropulsate. Proiectul a fost încredințat lt. col. Constantin Ghiulai care deja avea experiența conversiei tancurilor T-60 în tunuri antitanc mobile TACAM T-60.

Producția[modificare | modificare sursă]

În iulie 1943 s-a început lucrul la conversia tancurilor R-2 la Atelierele Leonida, unde au fost transformați și vânătorii de tancuri TACAM T-60. Piesa de artilerie aleasă era tunul antitanc sovietic de calibru 76,2 mm tip F-22 USV, model 1939. Șasiul tancului a fost modificat nesemnificativ, fiindu-i îndepărtată turela și plafonul cutiei blindate. În interior a apărut o placă metalică suplimentară pentru susținerea tunului, iar plafonul cutiei blindate a fost înlocuit cu o cutie blindată formată din plăci de oțel cu grosimi de 10-17 mm, provenite de la tancuri de captură T-26, BT-7 și T-60. Optica era de proveniență românească - Aparatul de ochire model Septilici.

Testări și caracteristici[modificare | modificare sursă]

Înălțimea vânătorului de tancuri TACAM R-2 în comparație cu tancul T-34/85 (în spate), principalul său adversar în vara anului 1944.

În septembrie 1943 prototipul a fost trimis spre evaluare în poligonul de la Sudiți lângă Slobozia. În urma testelor a fost apreciată buna fixare a tunului, spațiul interior satisfăcător ce permitea depozitarea muniției și mișcarea echipajului și o protecție rezonabilă a echipajului. Aspectul negativ al proiectului era dat de profilul prea înalt al vehiculului, fapt care ducea la scăderea posibilităților de mascare în teren.

În urma testelor s-a dispus ca 20 de tancuri R-2 să fie modificate, urmând ca până la sfârșitul anului 1944 comanda să fie extinsă la 40 de exemplare. Acest lucru a fost posibil și datorită faptului că la începutul anului 1944 au început să sosească în țară tancurile Panzer IV și tunurile de asalt autopropulsate StuG IIIG care urmau să înlocuiască demodatele tancuri Skoda în cadrul diviziilor blindate. Până în iunie 1944 cele 20 de tunuri antitanc mobile au fost realizate, iar 7 dintre acestea au fost trimise în poligonul Dadilov pentru testare în condiții de luptă. La aceste teste s-a constatat că tunul putea străpunge blindajul unui tanc sovietic T-34 de la 500 m, însă peste această distanță tirul devenea imprecis, având totuși o grupare foarte bună până la 3000 m. Ca deficiențe s-au constatat următoarele: înălțimea vehiculului nu permitea mascarea eficientă în teren, nu permitea traversarea unor șanțuri adânci, piesa de artilerie se manevra greoi, iar aparatura optică era deficitară, fapt ce ducea la rezultate slabe de tragere la distanțe de peste 500 m. Cu această ocazie s-a dispus înlocuirea vechiului tun cu tunul ZIS-3 model 1941, de același calibru, montarea unei unități de comunicație radio și suplimentarea rastelurilor pentru muniție. Restul de 20 de tancuri nu au mai fost modificate, decizia fiind luată la 22 iulie 1944 de către Comandamentul Trupelor Motomecanizate, acesta urmând a fi supuse unor studii în vederea montării tunului antitanc Reșița de calibrul 75 mm sau chiar a tunului Rheinmetall calibrul 88 mm sau transformarea acestora în tancuri aruncătoare de flăcări.

Utilizare în luptă[modificare | modificare sursă]

În luna iulie 1944, în cadrul Regimentului 1 Care de Luptă, a fost formată Compania 5 TACAM R-2 în cadrul Batalionului 2 instrucție, ulterior fiind transferate la Compania 63 Antitanc. Acestea au luat parte efectiv la luptele pentru eliberarea teritoriului României. Ulterior, în urma deciziei sovieticilor de a desființa Divizia 1 Blindată, celelalte 6 TACAM R-2 rămase în stare de funcționare au fost transferate Regimentului 2 Care de Luptă, regiment care a luat parte la eliberarea Ungariei și Austriei.

A supraviețuit războiului un singur exemplar, acesta fiind expus astăzi la Muzeul Militar Național din București.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ro Revista Modelism, nr.66;
  • ro Ion.S Dumitru, Tancuri in flăcări, Ed. Nemira, București, 1999;
  • en Mark Axworthy, Cornel Scafeș, Cristian Crăciunoiu,Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945, Arms and Armour, London, 1995. ISBN 1854092677
  • ro Scafeș, Cornel I; Scafeș, Ioan I; Șerbănescu, Horia Vl (2005). Trupele Blindate din Armata Română 1919-1947. București: Editura Oscar Print 
  • en Romanian Armoured Finger 1941 - 1945, Editura Modelism, București;

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de TACAM R-2