Nabucco

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la o operă muzicală. Pentru alte sensuri, vedeți Nabucco (dezambiguizare).

Nabucco este o operă compusă de Giuseppe Verdi în 1841 pe un libret de Temistocle Solera.

Premiera a avut loc la Teatro alla Scala ("Scala") din Milano la 9 martie 1842.

Durate operei: 2 1/4 ore.

Nabucco este prescurtarea numelui imparatului chaldeean al Babilonului Nabucodonosor al doilea (în original: Nebucadnețar), care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr.

Cele două teme principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu din timpul robiei lor din Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal Nabucco, care-l duce până la autoproclamarea sa drept Dumnezeu unic și la pedepsirea cu pierderea minților. Spre sfârșitul operei el însă își revine, adoptă credința în Iehova (sau Iahve), Dumnezeul evreilor, și elibrerează pe evrei din robie.

Personajele principale[modificare | modificare sursă]

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Cortina se ridică dezvăluind „Templul lui Solomon” din Ierusalim, în care evreii plâng în urma cuceririi Ierusalimului de către babilonieni. Profetul Zaccaria intră împreună cu Fenena, fiica lui Nabucco, pe care evreii au reușit să o ia ostatică. El o încredințează pe Fenena unui tânăr ofițer evreu, Ismaele. După plecarea lui Zaccaria și a evreilor, aflăm că cei doi tineri se iubesc, și că Ismaele, pe când era prizonier în Babilon, evadase cu ajutorul Fenenei, cu toate că Abigaille, sora acesteia, îl iubea și ea. În momentul în care Ismaele își pune în gând să o elibereze pe Fenena, Abigaille își face impresionant intrarea în templu, în fruntea unei armate de babilonieni. În terțetul ce urmează, Abigaille îi garantează lui Ismaele viața, cerându-i în schimb iubirea. Bineînțeles, el refuză. În acel moment, sosește Nabucco, în sunetele unui marș. Zaccaria îl amenință că o va sacrifica pe Fenena, asupra căreia a și ridicat pumnalul. În finalul de tablou, Nabucco poruncește soldaților să dea foc templului.

Ne aflăm acum la Babilon, unde au fost deportați în robie și prizonierat evreii rămași în viață. Ne sunt înfățișate grădinile Abigaillei. Ea găsește un pergament ce dovedește că nu e fiica lui Nabucco, ci doar o sclavă pe care el o adoptase.

Actul II[modificare | modificare sursă]

Îl regăsim pe profetul Zaccaria cufundat în rugăciune. Dumnezeu l-a inspirat să o convertească pe Fenena la credința iudaică. Între timp e anunțată falsa veste a morții lui Nabucco. Abigaille pretinde coroana de la Fenena, pe care regele, înainte de a pleca, o numise regentă. Întoarcerea neașteptată a lui Nabucco va complica situația. Considerându-se trădat de ai săi și de popor, el îi blestemă pe zei și se autoproclamă singurul „Zeu al Universului”. Ansamblul culminează cu un bubuit de tunet: trăznetul lui Iehova ce face să cadă coroana de pe fruntea lui Nabucco. Acesta înnebunește. "Cerul l-a pedepsit pe semeț" spune Zaccaria. Abigaille ia de jos coroana și și-o pune pe cap: "Splendoarea lui Baal strălucește veșnic" afirmă ea în vreme ce cortina cade.

Următorul tablou se desfășoară în vestitele Grădini Suspendate din Babilon. Abigaille e pe tron. Marele Preot al lui Baal prezintă Abigaillei sentința de moarte a evreilor. Intră Nabucco, palid. Urmează un duet, în cursul căruia Abigaille reușește să-l facă pe regele nebun să iscălească sentința. Cum el o cere pe Fenena, fiica lui legitimă, Abigaille îl anunță că, fiind convertită la iudaism, aceasta va muri împreună cu ceilalți evrei. Apoi pune gărzile să-l aresteze pe Nabucco. Evreii își plâng țara cotropită și își exprimă dorința fierbinte de libertate, intonând celebrul cor „Va pensiero“ ("Zburați, gânduri"). Zaccaria sosește și le dă curaj printr-o profeție de victorie: leul lui Iuda va triumfa asupra Babilonului distrus.

Actul III[modificare | modificare sursă]

Nabucco își revine în fire. El îl recunoaște pe Iehova drept Dumnezeu, cerându-i promisiunea ca templul Sionului să fie reclădit.

Ultimul tablou începe cu un marș funebru ce însoțește osânda Fenenei. Profetul Zaccaria e alături de ea. Într-o scurtă rugăciune, fata se încredințează lui Iehova. Nabucco apare atunci cu sabia în mână, înconjurat de oamenii săi de credință. Ordonă soldaților să doboare idolul lui Baal. Un imn de slavă precede intrarea Abigaillei, muribundă. Ea a luat otravă și vine să implore iertarea pentru crimele sale. În încheiere, Zaccaria îl slăvește pe Nabucco, Regele Regilor.

Corul prizonierilor evrei „Va pensiero” din actul II[modificare | modificare sursă]

Va', pensiero, sull'ali dorate.

Va', ti posa sui clivi, sui coll,

ove olezzano tepide e molli

l'aure dolci del suolo natal!

Del Giordano le rive saluta,

di Sionne le torri atterrate.

O mia Patria, sì bella e perduta!

O membranza sì cara e fatal!

Arpa d'or dei fatidici vati,

perché muta dal salice pendi?

Le memorie del petto riaccendi,

ci favella del tempo che fu!

O simile di Solima ai fati,

traggi un suono di crudo lamento;

o t'ispiri il Signore un concento

che ne infonda al patire virtù

al patire virtù!

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
  • Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
  • Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]