Otello (Verdi)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Otello este penultima dintre operele compuse de Giuseppe Verdi, pe un libret de mare calitate scris de Arrigo Boito după celebra piesă Othello a dramaturgului englez William Shakespeare. Ca și în cazul ultimei sale opere, Falstaff, a cărei premieră absolută a avut loc la Teatro alla Scala din Milano, la 9 februarie 1893, se observă influența clară wagneriană, trecerea de la opera bazată pe arii și tehnica de interpretare bel-canto la genul cunoscut ca fiind operă simfonică.

Premiera operei a avut loc la Milano, la Teatro alla Scala, în ziua de 5 februarie 1887.

Durata operei: cca 2 1/2 ore.

Personajele principale[modificare | modificare sursă]

  • Otello, maur, comandantul flotei venețiene (tenor)
  • Desdemona, soția lui Otello (soprană)
  • Iago, ofițer în slujba lui Otello (bariton)
  • Emilia, soția lui Iago (mezzosoprană)
  • Cassio, căpitan venețian (tenor)
  • Rodrigo, nobil venețian (tenor)
  • Lodovico, ambasadorul Veneției (bas)
  • Montano, fost guvernator al Ciprului (bas)

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Locuitorii insulei Cipru ocupată de venețieni, printre care Cassio și Iago, doi ofițeri ai lui Otello, guvernatorul maur (arab) al insulei, Desdemona, frumoasa soție a acestuia, Rodrigo, un tânăr nobil venețian și localnicul Montano se află la malul marii. Toți așteaptă cu înfrigurare întoarcerea navei lui Otello, după o aprigă luptă pe care acesta o purtase împotriva turcilor. Furtuna izbucnește. Corabia apare la orizont, dar se apropie cu greu de tarm. În sfârsit, acosteaza și aclamat de multime, Otello debarcă și anunta victoria împotriva turcilor. Multimea ovationeaza, dar doi oameni îl privesc cu dusmanie pe Otello: Rodrigo, îndragostit de Desdemona și Iago, care îsi uraste de moarte comandantul fiindcă nu a fost ridicat la rangul pe care socotea că-l merita. Se aprind focuri și petrecerea începe. Nebanuit de nimeni, Iago urzeste un plan diabolic, menit să-l distruga pe Otello. Îl consoleaza pe Rodrigo, sfatuindu-l să nu piarda speranta împlinirii visurilor sale de dragoste, apoi, acelasi Iago, îl îndeamna pe Cassio să bea pahar cu pahar, desi, în curând, tânarul căpitan trebuie să intre în garda. Perfid, Iago atrage atentia nobilului Montano asupra starii în care a ajuns Cassio și îl cheama pe Rodrigo să adreseze celui ametit cuvinte jignitoare. Cei doi tineri se înfrunta, dar lupta dintre ei este întrerupta de aparitia lui Otello și a Desdemonei. Judecându-l aspru pe Cassio, guvernatorul îl destituie. Multimea se împrastie. Ramasi singuri, Otello și Desdemona se îmbratiseaza cu dragoste.

Actul II[modificare | modificare sursă]

Pentru că nu a putut obtine iertarea stapânului său, Cassio cere sfatul lui Iago si, la sugestia acestuia, se adreseaza Desdemonei. Bucuros că totul se desfasoara conform planului, Iago da glas credintei sale neclintite în fortele raului, vicleniei și minciunii. Apropiindu-se de Desdemona, Cassio îi cere acesteia să-l ajute să obtina iertarea lui Otello. Cei doi tineri sunt zariti de către maurul căruia, prin vorbe cu doua întelesuri, Iago îi strecoara în suflet gelozia. Locuitorii Ciprului îi ofera Desdemonei flori și daruri. Zâmbind, aceasta se apropie de Otello cerându-i fara ocolisuri, bunavointa pentru Cassio; Otello o refuza cu duritate. Întâmplarea vine în ajutorul lui Iago. Soția sa, Emilia, a gasit o frumoasă batista pe care Desdemona o primise de la sotul ei și a pierdut-o. Din disparitia acestei batiste Iago îsi va face cea mai puternică arma cu care îl va doborî pe Otello. "L-am auzit pe Cassio rostind în somn numele Desdemonei !", sopteste Iago la urechea lui Otello. "Cassio are batista pe care tu i-ai daruit-o soției tale !", continua el. Otello sufera groaznic, și este gata să se razbune pe aceea care l-a înselat. Mimând supunere și devoțiune, Iago se obliga să-i mai ofere o dovada zdrobitoare a necredintei Desdemonei.

Actul III[modificare | modificare sursă]

Incertitudinea îl chinuie pe Otello. Nebanuind nimic, Desdemona îi cere, din nou, iertare pentru Cassio. Otello izbucneste cu gelozie și îi cere Desdemonei batista pe care i-o daruise. Ea nu mai stie unde se afla batista. Înnebunit de banuieli, Otello îi aruncă cuvinte jignitoare și ramâne surd la încercările Desdemonei de a se dezvinovati. Iago continua să uneltească: îi propune lui Otello ca, ascuns fiind, să asculte o discutie între el și Cassio. Îndragostit de Bianca, dar fara a-i pronunta numele, tânarul comandant îi povesteste lui Iago despre întâlnirile sale de dragoste: Iago face în asa fel încât Otello să creada că femeia despre care Cassio vorbeste, cu atâta usurinta, este Desdemona. În plus, Iago strecurase în camera lui Cassio batista Desdemonei pe care acesta o tinea, acum, în mâna. Otello este definitiv convins - Desdemona l-a înselat. Un trimis al Senatului din Venetia, Lodovico, îl anunta pe Otello că este chemat să participe la marele consiliu al Republicii. În timpul absentei, Cassio îl va înlocui pe guvernatorul Ciprului. În prezenta ambasadorilor, Otello nu se mai poate stapâni și îsi insulta soția. Victoria lui Iago este deplina. În noaptea care va urma, Rodrigo îl va ucide pe Cassio, iar Desdemona va muri și ea.

Actul IV[modificare | modificare sursă]

În camera sa, Desdemona se pregateste de culcare. Chinuita de presimtiri negre, îsi aminteste un cântec ascultat în copilarie, cântecul sălciei. Asteptându-si sotul, tânara femeie rosteste o rugaciune, apoi adoarme. Otello vine hotarât să o ucida pe aceea care i-a înselat dragostea și încrederea. Nimic nu-l poate opri. Desdemona moare rostind, "Sunt nevinovata !". Agitata, Emilia vine să-si anunte stapânii că, lovit de moarte în lupta cu Cassio, Rodrigo a dezvaluit toate planurile lui Iago și descopera îngrozita trupul neînsufletit al Desdemonei. Atrasi de tipetele ei, sosesc Cassio, Iago și Lodovico. În fata tuturor, Emilia marturiseste ceea ce stia despre intriga tesuta în jurul batistei pierdute. Otello ordona arestarea lui Iago, apoi înfigându-si un pumnal în piept se prabuseste alaturi de cea care a murit nevinovata.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
  • Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
  • Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002

Legături externe[modificare | modificare sursă]