Falstaff (Verdi)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
FALSTAFF
Operă buffă în trei acte.
Muzica: Giuseppe Verdi
Libretul: Arrigo Boito (după piesele "Henry IV" şi "Nevestele vesele din Windsor" de Shakespeare).
Premiera a avut loc la 9 februarie 1893, la "Teatro alla Scala" din Milano.
Cuprins |
[modifică] Acţiunea
Acţiunea se petrece în orăşelul Windsor din Anglia, în timpul domniei regelui Henric al IV-lea.
[modifică] Actul I
La hanul Jartierei, bătrânul cavaler John Falstaff trândăveşte, având în faţă o sticlă de vin. Doctorul Cajus se plânge de purtarea celor doi valeţi ai cavalerului, Bardolph şi Pistol, dar Falstaff rămâne nepăsător. Singura lui preocupare în această clipă sunt banii, căci este încolţit de creditorii pe care nu are cu ce să-i plătească. O posibilă soluţie de a ieşi din impas ar fi să cucerească două femei bogate din oraş, pe Alice Ford şi pe doamna Page. Hotărât să acţioneze, Falstaff compune pentru amândouă o scrisoare de dragoste, în dublu exemplar. Dar, invocând cinstea şi corectitudinea, cei doi valeţi refuză să ducă scrisorile. Enervat, după ce îşi spune clar părerea despre onoarea pe care nu dă doi bani, Falstaff îşi concediază servitorii. Scrisorile ajung totuşi la destinaţie. Fiind prietene, Alice şi Meg Page descoperă înşelătoria şi se hotărăsc să-i dea o lecţie caraghiosului cavaler. Ajutate de d-na Quickly şi de Nanetta, fiica lui Alice, ele îl vor atrage pe Falstaff într-o cursă. Pistol şi Bardolph i-au povestit lui Ford intenţiile fostului lor stăpân. Ajutat de doctorul Cajus şi de Fenton, un tânăr îndrăgostit de Nanetta, Ford plănuieşte şi el să se răzbune. Rămaşi pentru o clipă singuri, Fenton şi Nanetta se îmbrăţişează cu dragoste.
[modifică] Actul II
Spăşiţi, Bardolph şi Pistol îi cer iertare lui Falstaff. Prin doamna Quickly, Alice îi trimite lui Falstaff o invitaţie, îl aşteaptă în casa ei chiar în acea zi, dar numai între orele două şi trei, când soţul ei va lipsi de acasă. Sub numele de Signor Fontana, Ford i se adresează lui Falstaff cerându-i ajutor în a câştiga inima frumoasei Alice de care, chipurile, este îndrăgostit. Desigur, în acest scop, punga sa se va deschide în faţa celui care îi va da concursul. Naiv, Falstaff se laudă în faţa falsului Fontana cu întâlnirea pe care o va avea în curând cu Alice. Nefericitul soţ se crede înşelat. Alice, Meg, Nanetta şi doamna Quickly se pregătesc pentru sosirea lui Falstaff. Nanetta obţine de la mama sa promisiunea că o va ajuta să se mărite cu iubitul ei, Fenton, în pofida dorinţei tatălui de a o da de soţie doctorului Cajus. Falstaff soseşte. Alice îl cucereşte cu uşurinţă. Dar iată că, îngrozită, doamna Quickly anunţă neaşteptata sosire a lui Ford. În grabă, Falstaff este ascuns într-un coş cu rufe murdare care va fi scos pe neobservate, chiar sub privirile soţului şi aruncat în Tamisa.
[modifică] Actul III
La han, ud şi lovit, Falstaff îsi alină durerea şi necazul cu un pahar de vin bun. Doamna Quickly reapare. Regretând cele întâmplate, Alice îl invită pe cavaler ca, îmbrăcat în costumul vânătorului negru din legendă, să vină la miezul nopţii în parcul oraşului. Printre copaci, în întunericul nopţii, Falstaff, purtând o pereche de coarne pe cap, se mişcă greoi. Se aude glasul lui Fenton care îşi cântă dragostea pentru Nanetta. Alice apare şi dispare. În urma ei, costumată în zână şi înconjurată de "spiritele pădurii", Nanetta dă şi ea glas iubirii sale pentru Fenton. Făpturi fantastice îl înconjoară pe Falstaff care, speriat, cade la pamânt, cerând îndurare. După ce îi dau o bătaie zdravană, "spiriduşii" îşi scot măştile şi se lasă recunoscuţi de către bătrânul cavaler. Ford îi cheamă pe doctorul Cajus şi pe Nanetta pentru a le da binecuvântarea. Soţia sa îi cere ca tot acum, să celebreze şi o a doua căsătorie între două măşti. Ford binevoitor acceptă. Când cad ultimele măşti Cajus află cu stupoare că s-a căsătorit cu... Bardolph, travestit în hainele Nanettei, în timp ce aceasta se aruncă fericită în braţele lui Fenton. Ford este obligat să accepte situaţia şi să-i ierte pe toţi, iar Sir John Falstaff, după ce şi-a recunoscut greşelile, este şi el acceptat în grupul vesel.
[modifică] Referinţe
- Ana Buga şi Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, Bucureşti, 1999
