Trubadurul
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Opere de Giuseppe Verdi |
|---|
 |
|
Oberto – 1839 |
Trubadurul, în original Il trovatore, este o operă compusă de Giuseppe Verdi pe un libret de Salvatore Cammarano, scris după tragedia "El trovator" de Antonio Garcia Gutiérrez. Premiera operei a avut loc la Teatro Apollo din Roma, la data de 19 ianuarie 1853.
Cuprins |
[modifică] Acţiunea
[modifică] Actul I
Ridicarea cortinei dezvaluie sala de garda în palatul Aliaferia, resedinta printesei de Aragon. Actiunea se petrece în timpul razboiului civil care opune monarhiei pe partizanii printului de Urgel. Printre aparatorii regelui se afla Contele de Luna ale carui osti sunt comandate de Ferrando. Acesta povesteste cum a disparut, pe vremuri, fratele Contelui de Luna. O tiganca se apropiase de leaganul în care dormea copilul, care în curând se îmbolnavi. Acuzata ca i-a facut farmece, tiganca a fost arsa de vie. Atunci fata tigancii, ca sa-si razbune mama, a rapit copilul, care nu a mai putut fi gasit. Al doilea tablou se petrece în gradina palatului. Leonora, dama de onoare a printesei de Aragon, îi vorbeste confidentei sale Ines despre dragostea ce o simte pentru un misterios trubadur. Apare Contele de Luna; el nu e un "ticalos" dupa tipicul genului, el este un om pe care iubirea frustrata îl împinge la acte de violenta. E întrerupt de vocea trubadurului ce cânta în spatele scenei. Leonora, coborând în gradina spre a-l întâlni, se arunca în bratele lui De Luna, pe care, în întuneric l-a luat drept Manrico. Cei doi barbati se sfideaza, Manrico dezvaluindu-se ca patizan al printului de Urgel. Urmeaza un duel, cu toate ca Leonora se straduieste zadarnic sa-i desparta.
[modifică] Actul II
Ridicarea cortinei descopera o satra de tigani. Zorile se anunta iar tiganii slavesc bucuria vietii lor libere şi aventuroase. Batrâna tiganca Azucena sta lânga foc, cu Manrico alaturi. Furata de tainice gânduri, ea cânta un fel de balada despre o femeie arsa de vie pe rug. Melodia stranie se deapana pe un ritm monoton şi se încheie cu o fraza soptita: "Razbuna-ma!" Personajul se impune ca luptând cu un destin neobisnuit. Ramas singur cu Azucena, pe care a socotit-o drept mama sa, Manrico îi pune întrebari, la care ea raspunde evaziv. Tiganca povesteste cum mama ei a fost acuzata de vrajitorie de catre tatal actualului Conte de Luna şi arsa de vie. Murind i-a strigat Azucenei: "Razbuna-ma !" iar Azucena, pe jumatate nebuna, a rapit pe unul din fiii contelui spre a-l arunca în flacari. Dar deodata, venindu-si în fire, l-a vazut pe copilul contelui lânga ea. In ratacirea ei, îsi aruncase propriul sau baiat în foc. Soseste un mesager aducând doua vesti: fortareata Castellor a cazut în mâinile partizanilor lui Urgel, iar Manrico e însarcinat sa-i asigure paza. Pe de alta parte, Leonora, crezându-l mort, vrea sa se calugareasca. Auzind acestea, Manrico pleaca în graba. Al doilea tablou se petrece în fata manastirii. Contele de Luna, însotit de Ferrando şi de un grup de soldati, hotarasc s-o rapeasca pe Leonora înainte ca ea sa se daruiasca lui Dumnezeu. Soseste Leonora însotita de calugarite. Dar imediat, Manrico, cu oastea sa, o rapeste pe Leonora, dejucând planurile lui De Luna, a carui furie atinge paroxismul.
[modifică] Actul III
Ne aflam mai întâi în tabara regalistilor comandati de Contele de Luna, care asediaza fortareata Castellor, ocupata de Manrico. Este adusa Azucena, capturata în apropierea taberei. La lumina unei torte, Ferrando o recunoaste ca fiind aceea care în trecut l-a rapit pe fratele contelui. Interogata, ea dezvaluie ca ar fi mama lui Manrico, ceea ce îi da lui De Luna un dublu motiv de razbunare. Al doilea tablou ne arata interiorul fortaretei, unde Leonora şi Manrico cunosc o fericire de scurta durata. Dar pregatirile de nunta sunt întrerupte de un mesager, anuntând capturarea mamei lui Manrico. Tabloul se încheie cu iesirea acestuia, napustindu-se la lupta, în fruntea partizanilor, spre a-si salva mama.
[modifică] Actul IV
Manrico a pierdut lupta şi a ajuns în închisoare lânga Azucena. Isi ia adio de la viata şi de la Leonora. Leonora se ofera contelui în schimbul libertatii lui Manrico dar, pe ascuns, se otraveste. In ultimul tablou Azucena şi Manrico îsi asteapta sfârsitul. Leonora îi aduce lui Manrico vestea eliberarii. Intelegând care este pretul platit, Manrico o blestema, acuzând-o de infidelitate. Azucena se trezeste şi întreaba de fiul ei. Aflând ca este mort, ea îi dezvaluie lui De Luna ca Manrico era fratele său. Cortina cade asupra strigătului de triumf deznădăjduit al Azucenei: "Esti răzbunată, mamă !".
[modifică] Referinţe
- Ana Buga şi Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, Bucureşti, 1999
