Thelyphonida

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Thelyphonida
WhipscorpLyd.png
Thelyphonus doriae hosei
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Arthropoda
Subîncrengătură: Chelicerata
Clasă: Arachnida
Ordin: Thelyphonida
O. P-Cambridge, 1872
Familie: Thelyphonidae
Lucas 1835
Subfamilii


Thelyphonida reprezintă un ordin de arahnide tetrapulmonate. Alte denumiri ale telifonidelor sunt uryopigi, scorpion bici, vinegaroon și vinegrillo. Datorită flagelului ele se aseamănă cu palpigradele, însă dimensiunile lor sunt mult mai mari. Cel mai mare reprezentat este Mastigoproctus giganteus din America de Nord, care ajunge până la 85 mm în lungime (fără flagel).

Morfologie externă[modificare | modificare sursă]

Corpul telifonidelor este constituit din două tagme (regiuni): prosomă (cefalotorace) și opistosomă (abdomen) separate de un pedicel. Culoarea corpului variază de la maro la negru. Lungimea telifonidelor este cuprinsă între 25 - 85 mm în lungime, media fiind de 30 mm.
Prosoma, alungită, este nesegmentată, dorsal acoperită cu o carapace puternic chitinizată, iar ventral – patru sternite. Pe partea dorsal - anterioară a carapacei sunt dispuși o pereche de ochi mediani, așezați pe o proeminență. Lateral, la nivelul primei perechi de picioare, sunt grupați câte trei ochi, însă numărul variază în funcție de specie. Ventral prosoma este acoperită de sternite sclerotizate și de coxele membrelor. Cele mai evidente structuri sunt coxele pedipalpilor, restul fiind acoperit de 4 sternite înconjurate membrane moi, unde are loc articularea membrelor cu corpul. Sternitele și cele patru coxe ale picioarelor împreună se numesc stern. Primul sternit este relativ, de formă triunghiulară și se află între coxele primei perechi de picioare. Al doilea sternit este mic, situat la vârful primului sternit, al treilea –foarte mic, abia vizibil, situat median între coxele celei de a treia perechi de picioare. Și în sfârșit al patrulea este, de formă trapezoidală, este localizat între coxele celei de a patra perechi de pcioare.

Reprezentant al genului Typopeltis

Prosoma poartă 6 perechi de apendice: câte două perechi de chelicere și pedipalpi, și patru perechi de membre locomotoare (prima fiind adaptată pentru repcepția tactilă ).
Chelicerele sunt mici, formate din două articole și în mare parte ascunse de pedipalpii masive, de aceea este foarte dificil să-i vedem. Aticolul bazal prezintă o excrescență anterioară cu doi dinți la vârf. Articolul terminal este mobil și în formă de gheară. El este orientat spre excrscența pimului articol formând un clește.
Pedipalpii sunt neobișnuți de masivi, mai lungi decât prosoma. Ei sunt copuși din 6 articole: coxă, trohanter, femur, patelă, tibie și tars. Articolele pediaplpilor sunt înzestrate cu zimțuri. Coxele au excrscețe ascuțite implicte, în special, în fărâmițarea hranei. Atât chelicerele, cât și pediaplapii prticipă la apucarea, ruperea și fărâmițarea prăzii. Articolele bazale ale chelicerelor și pedipalpilor, cât și labrum-ul (buza superioară) alcătuiesc cavitatea prebucală, numită atriumul bucal.
Membrele locomotoare, picioarele, sunt alcătuite din 7 articole: coxă, trohanter, femur, patela, tibie, bazitars și tarsului, plus și câte o gheară tarsală. Prima pereche cuprinde doar 6 articole, lipsește bazitarsul și ghearele, iar tarsul este multiplicat anteniform (el include 8 – 9 articole secundare). Ea îndeplinește rolul organelor tactile. Celelalte perechi îndeplinesc funcția locomotoră.

Opistosoma divizată în mezosomă și metasomă este alcătuită din 12 segmente, plus un flagel.
Mezosoma (preabdomen) reprezintă partea cea mai mare a prosomei, îi revine primele 9 segmente. Dorsal, fiecare segment este acoprit cu plăchi chitinizate, numite tergite. Primul tergit este unit, iar celelalte 8 sunt împărțite median în două părți laterale. Separea mediană a tergitelor este diferită la diferite grupuri de telifonide. Partea ventrală a mezosomei este acoperită cu sternite. Primul sternite este foarte mic și redus. Împărțirea mediană a sternitelor lipsește sau este în funcție de gen. Pe al doilea segmente se deschi orificiile genitale și stigmele respiratorii. Sternite și tergitele se acordă printr-o membrană pleurală laterală.
Metasoma este foarte scurtă și îngustă, cuprinde ultimele 3 segmente. În ultimul, al 12 segmente se deschid anusul și glandele deapărare. Segmentul anal este mai lung decât celelalte două segmente metasomiale. Flagelul anteniform este anexat de segmentul anal. El este alcătuit din 30-40 „segmente” sau articole, ele nu au nimic în comun cu segmentarea corpului. Unele telifonide au una sau două omatide pe degmentul anal. Funcția lor este necunoscută, însă se știe cu nu recepționează lumina.

Anatomie[modificare | modificare sursă]

Sistemul nervos este reprezentat de un creier dorsal, masa ganglionară subesofagiană și lanțul nervos ventral. Protcerebronul, o regiune a creierului, inervează ochii, tritocerebronul chelicerele, iar masa ganglionară - pedipalpii și picioarele. Lanțul nervos este alcătuit din 8 ganglioni.
Sistemul circulator de tip deschis, nu se deosebește de modelul arahnidelor pulmonate. Inima poate fi situată doar la nivelul opistosomei sau poate să se extindă și în prosomă. Anterior de la inimă pleacă o aortă cefalică.
Schimbul de gaze este realizat de două perechi de plămâni ce se deschid în exterior prin stigmele de pe al doilea segment opistomal.
Tubul digestiv începe cu orficiul bucal, continuă cu faringe, esofag, intestin mediu care formează prelungiri oarbe la capăt, numite diverticule, urmează intestinul posterior și se termină cu anus.
Glandele coxale, în prosomă și tuburile lui Malpighi, în opistosomă, excretă metaboliții din corp sub formă de acid uric și, respectiv, guanină. Canalele glandelor coxale ies la suprafață la baza celei de a treia pereche de picoare, iar tuburile Malpighi se deschid la limita dintre intestinul gros și subțire.

Ecologie[modificare | modificare sursă]

Telifonidele habitează în regiunele cu climă tropicală și subtropocală, în special în pădurile umede, dar câteva locuiesc deșerturi. Telifonidele sun animale carnivore, vânători nucturni. Ziua se ascund sub bușteni sau printre stânci. Uneori, ei sapă galerii subterane cu ajutorul pedipalipolor masivi, mai ales în perioada uscată a anului. Telifonidele au o actvitaea înaltă în sezonul ploios. În timpul deplasării cu prima pereche de picioare, succesiv, atinge solul sau substratul, pentru a se orienta. În cea mai mare parte, dieta lor constă din insecte și miriapode, dar uneori prind și viermi sau melci. Speciile mai mari, ca cele din genul Mastigoproctus sunt capabile să vâneze unele vertebrate mici, de exemplu amfibieni. Ei apucă parada cu pedipalpii și chelicerele, apoi o sfâșie și o fărâmițează ducând cîte o particulă la gură. Dar, telifonidele nu înghit hrana solidă, ci o lichifiază preventin cu sucuri digestive. în regiunile unde locuisc au o importanță în reglarea efectivului de gândaci și greieri. În captivitate s-a observat cum ei beau apă. Telifonidele nu se suportă, dacă alături voi trăi doi indivizi, ei neapărat vor lupta.
Pentru a se apăra, segmentul anal al metasomei conține glande ce pulverizează o combinație de acid acetic și acid octanoic atunci când acestea sunt deranjați. Alte specii de secretă acid formic sau cloruri. Fugind de inamic, telifonidele își ridic flagelul și stropesc cu mici picături de acest amestic. Indivizii mai mari pulverizează substanțele până la distanța de 30 cm.

Reproducere[modificare | modificare sursă]

Ponta anexată de gonopore, sub opistosomă

Dimorfismul sexual este slab evidențiat. Împerecherea începe cu un dans nupțial care poate dura de la 10 ore până la câteva zile. Masculul ține picioarele anteniforme ale femelei cu chelicerele și pedipalpii și se mișc în urmă, până când femela nu-și va ridica opistosoma. Masculii depun un spermatofor pe substrat și cu ajutorul unei formațiuni ale pedipalpilor îl introduce în orificiul genital femel. Femelele sapă o vizuină și depun până la 12 – 40 de ouă într-un sac special pentru a menținea umiditatea. În acest timp, femela își protejează ponta și o anexază de opistosomă. Dezvoltarea embrionară durează 4 – 5 săptămâni. După eclozare juvenilii urcă pe spinarea memei și se țin cu ventuze speciale. Tinerii se aseamănă cu părinții și sunt de culoare albă. Ei părăsesc mamele după prima năpârlire. Tinerii cresc lent, trecând prin trei năpârliri, în aproximativ trei ani, până ajung la maturitate. Telifonidele trăiesc circa 3 – 8 ani.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Telifonidele se întâlnesc în America și Asia de Sud-Est. Genul Mastygoproctus este răspândit doar în cele două Americi, în special în SUA, Mexic și Brazilia, genul Hypoctonus – în Malaezia; genul Typopeltus – Asia de Sud-Est, zna de litoral a Chinei și Japoniei, iar Thelyphonus – în diferite regiuni din zona indopacifică. În Africa a fost introdusă o specie.

Sistematica[modificare | modificare sursă]

În 2006 au fost descrise 100 de specii la nivel mondial. În prezet există doar o singură familie și o singură familie fosilă:

incertais sedis:

Și exită o familie fosilă:

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Thelyphonida