Prim-ministrul Franței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Prim-ministru al Franței
Premier Ministre Français
Logo de la République française.svg
În funcție
Jean-Marc Ayrault

din 16 mai 2012

Reședință oficială Hôtel Matignon
Numit de președintele Franței
Deținătorul inaugural Jules Armand Dufaure,
19 februarie 1871
Înființare 1871
Salariu 21 194.52 euro/lună
Website www.premier-ministre.gouv.fr
Franța

Acest articol este parte din seria:
Politica și guvernul Franțai






În Franța, primul-ministru (franceză Premier ministre) este șeful guvernului din A Va Republică și a Consiliului Miniștrilor.[1] Este desemnat de președintele Franței.. Această funcție era numită Președinte al Consiliului în perioada celor două Constituții franceze precedente, doar puterile diferând. Reședința primului ministru este Hôtel Matignon, situată în cel de al VII-lea arondisment al Parisului, din această cauză, serviciile primului ministru sunt deseori numite "Matignon" prin metonimie.

Rolul constituțional al primului ministru[modificare | modificare sursă]

Conform Constituției Franței din 28 septembrie 1958, primul ministru este numit de Președintele Franței. Acesta din urmă poate întrerupe funcția acestuia doar prin prezentarea demisiei de către Primul Ministru.

Primul ministru dirijează activitatea guvernului și este responsabil de aplicarea legilor și de apărarea națională. Prin delegarea din partea președintelui, primul ministru poate numii persoane în funcții civile și militare și în mod excepțional poate prezida Consiliul de Miniștrii, de obicei prezidat de către președinte însuși. Primul ministru dispune de puterea reglementară (emiterea decretelor) și este președintelui Consiliului de Stat (franceză: Conseil d'État).

Rolul practic al primului ministru[modificare | modificare sursă]

Înc ea de a cincea republică, persoana politică cea mai importantă în Franța este Președintele, care decide în linii mari acțiunea guvernului, care este dirijat de primul ministru și care aplică politica șefului statului. Astfel, cu toate că teoretic primul ministru este șeful guvernului, în practică, acest rol este jucat de către președinte. Totuși, primul ministru dispune de puteri proprii față de membrii guvernului.

Deoarece Adunarea Națională poate provoca demisia guvernului printr-o moțiune de cenzură, primul ministru este totdeauna ales dintre liderii curentului politic ce deține majoritatea parlamentară din Adunarea Națională. Președintele are totuși libertatea să numească o personalitate care nu face parte din parlament, așa cum a fost cazul la numirea lui Georges Pompidou, Raymond Barre, sau mai recent a lui Dominique de Villepin.

Atunci când primul ministru aparține unui curent politic opus curentului politic al președintelui, situația se numește coabitare (franceză cohabitation). În acest caz, importanța primului ministru este mai mare deoarece acesta nu mai depinde de președinte iar autoritatea sa asupra miniștrilor este deplină. În practică cei doi șefi ai puterii executive activează în domenii de competențe diferite: primul ministru se ocupă de politica internă iar președintele se ocupă în general de politica externă.

Atunci când președintele dispune de o majoritate parlamentară în Adunarea Națională, primul ministru este deseori numit dintre apropiații acestuia și va juca un rol minor în politica națională. De obicei, primul ministru este demis (sau își depune singur demisia) pentru a proteja președintele în momentul în care se consideră că guvernul a eșuat în aplicare politicii propuse. A fost cazul în 31 mai 2005 când primul ministru Jean-Pierre Raffarin, un apropiat al președintelui Chirac și fost șef al campaniei prezidențiale a acestuia, a demisionat în urma respingerii prin referendum a Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa.

Prim-miniștrii celei de a cincea Republici[modificare | modificare sursă]

Din data de Până în data de Prim Ministru
15 mai 2012 prezent Jean-Marc Ayrault
17 mai 2007 10 mai 2012 François Fillon
1 iunie 2005 17 mai 2007 Dominique de Villepin
6 mai 2002 31 mai 2005 Jean-Pierre Raffarin [2]
2 iulie 1997 6 mai 2002 Lionel Jospin
17 mai 1995 2 iulie 1997 Alain Juppé
29 martie 1993 16 mai 1995 Édouard Balladur
2 aprilie 1992 28 martie 1993 Pierre Bérégovoy
15 mai 1991 31 martie 1992 Édith Cresson
10 mai 1988 15 mai 1991 Michel Rocard
20 martie 1986 10 mai 1988 Jacques Chirac
17 iulie 1984 20 martie 1986 Laurent Fabius
22 mai 1981 17 iulie 1984 Pierre Mauroy
27 august 1976 13 mai 1981 Raymond Barre
27 mai 1974 25 august 1976 Jacques Chirac
5 iulie 1972 27 mai 1974 Pierre Messmer
16 iunie 1969 5 iulie 1972 Jacques Chaban-Delmas
10 iulie 1968 16 iunie 1969 Maurice Couve de Murville
14 aprilie 1962 10 iulie 1968 Georges Pompidou
8 ianuarie 1959 14 aprilie 1962 Michel Debré

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]