Război psihologic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Război

Ramses II at Kadesh.jpgDavid - Napoleon crossing the Alps - Malmaison1.jpgM1A1 abrams front.jpg

Istorie militară



Portal:Război   v  d  m 

Războiul psihologic reprezintă, în sensul cel mai larg, aplicarea unor părți din știința denumită psihologie, în ducerea unui război. Războiul psihologic include utilizarea propagandei împotriva inamicului, alături măsuri militare operative care completează propaganda.[1]

La baza războiului psihologic stă un principiu enunțat încă din sec. 5 î.e.n. de Sun Tzu în cartea sa Arta războiului, în care sublinia că „nu este nevoie să distrugi fizic inamicul, ci este suficient să îi distrugi voința de a lupta”.[2]

Războiul psihologic reprezintă metodele folosite și acțiunile întreprinse spre influențarea comportamentului și atitudinii combative a forțelor armate adverse și opiniei publice străine. Scopul este de a induce confuzii sau pentru a consolida atitudini și comportamente favorabile. Sunt direcționate spre emoții, motive, credință, curaj etc.. El induce o stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația[3]. Primele ținte pe care le are în strategie războiul psihologic sunt voința, acțiunea și discernământul. Fiecare din acestea pot fi anihilate prin prepararea unor inducții deturnate, capabile, în primul rând, să creeze obsesii colective care, de regulă, se amplifică prin participarea maselor cu adausuri și detalii proprii.

Pentru ca mesajele transmise inamicului să își atingă scopul, ele trebuie să fie elaborate având în vedere:[4]

  • cunoașterea detaliată a obiectivelor de influențat (necesități, obiceiuri, prejudecăți, reacții și mecanisme sociale și de grup);
  • stabilirea elementelor vulnerabile;
  • accesibilitatea, atractivitatea și claritatea mesajului;
  • un coeficient suficient de credibilitate.

Câteodată, războiul psihologic este combinat cu operațiunile negre sau cu tactica "drapelului fals". Țintele pot fi guvernele, organizații, grupuri sau indivizi.

O serie de mari specialiști occidentali din domeniul informațiilor au ajuns la concluzia că „războiul psihologic este forma inteligentă, superioară și ultimă de război, la fel de periculoasă ca și războiul nuclear sau clasic. Dincolo de un război psihologic generalizat nu mai e nimic omenesc, nu mai există viață omenească normală”.[5]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Paul Linebarger: Psychological Warfare – International Propaganda and Communications, Arno Press, 1948
  2. ^ Sun Tzî, Arta războiului, Editura Imprimeria de Vest, R.A., Oradea, 1996
  3. ^ Război psihologic
  4. ^ Războiul psihologic - istorie și contemporaneitate
  5. ^ Henri-Pierre Cathala: Epoca dezinformării, Editura Militară, București, 1991