Oină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Oină
TimbruOina.png
Timbru postal ilustrand un joc de oină
Cel mai înalt for Federatia Romana de Oină
Jucat prima oară 1364 (atestat documentar)
1899 (jucat oficial)
Caracteristici
Contact Nu (decât când jucătorii sunt atinsi de minge)
Membri ai echipei 11 de fiecare parte
Categorizare Sport de echipă, Sport cu minge
Echipament Minge de oină
Loc de întâlnire Teren de oină
Olimpic Nu / Niciodată

Oina (sau hoina) este un joc sportiv tradițional românesc. Jocul de oină era răspândit pe întreg cuprinsul țării, având un număr mare de denumiri și variante: în Banat i se spunea „lopta mică” sau „pila”, în Transilvania „de-a lunga” sau „lopta lungă”, în zona Sibiului „fuga”,în Muntenia și în Moldova „hoina” și apoi oina, în Maramureș „ojerul” sau „oirul”, în Dobrogea „de-a lunga” etc. În unele părți oina se juca și de către fete, sub numele de „oiniță”.Este asemănător cu jocuri sportive comune altor țări, cum ar fi Schlagball-ul german, pesäpallo-ul finlandez, jocul paume din Franța, respectiv Cluiche Corr-ul irlandez.

Jocul solicită calități sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mișcările de autoapărare față de loviturile mingii, precizie în aruncarea și lovirea mingii cu un baston sau bâtă).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Jocul de oină este practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă.[1] Altă atestare documentară apare în anul 1596, când cosmograful italian Gian Lorenzo d´Anania menționează jocul de oină în lucrarea Sistemul Universal al Lumii la capitolul descrierii Valahiei Superioare.

Referiri la oină se găsesc și în lucrarea Diaetetica a lui Stefan Matyus din 1762 tipărită la Cluj, apoi preotul Nicolae Stoica din Hațeg care în anul 1763 relatează anii petrecuți la Timișoara unde juca cu copiii în curtea bisericii „lopta mică”.

Cel care aduce transformări radicale în jocul de oină, dându-i caracter de joc sportiv, este Spiru Haret, considerat a fi părintele oinei. Prin „Reforma învățământului” din 1898 cât și prin alte decizii ministeriale, el a introdus practicarea obligatorie a oinei în școlile de toate gradele. «Oina poate aduce o viață nouă în școala română, fiind un admirabil mijloc de educație fizică, adevăratul tip de joc sportiv românesc», spunea Spiru Haret.

La 9 mai 1899, la București s-a ținut primul campionat național de oină, învingătoare fiind echipa liceului Nicolae Bălcescu din Brăila.

În Monitorul Oficial nr. 49 din 3 iunie 1912 se publică integral regulamentul jocului, astfel fiind recunoscut oficial jocul de oină.

La începutul lunii decembrie 1912, la București, este înființată „Federația Societăților Sportive din Romania” (FSSR) care cuprindea și „Comisia de Oină”.

Federația Română de Oină este fondată în iunie 1932.

După cel de-al doilea război mondial, oina își recâștigă popularitatea ,organizându-se o serie de competiții pe plan local și național cum ar fi: Cupa Speranțelor, Cupa Regiunilor, Cupa României, Campionatul național de seniori și juniori, Cupa Orașelor, Cupa Satelor, Cupa Liceelor Agroindustriale, Campionatul Universitar, Dinamoviada, Spartachiada, Cupa Federației, Campionatul Școlar și altele.

La 29 iunie 1949 se înființează „Comisia Centrală de oină” care pune bazele pentru formarea în școli de antrenori, arbitri, instructori și se modifică regulamentul de joc. În această perioadă oina cunoaște un drum ascendent devenind foarte populară în întreaga țară.

După anul 1990 oina a cunoscut un mare regres, care a dus până aproape la dispariția jocului.

În ultimii ani, Federația Română de Oină a demarat o amplă acțiune de revigorare a acestui sport. Au fost reactivate o mare parte dintre centrele de tradiție și incluse noi localități, astfel că în prezent practicarea oinei se face în peste 30 de județe.[2]

Regulament[modificare | modificare sursă]

Oina este un joc sportiv practicat în aer liber, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarbă, între două echipe de câte 11 jucători.

Terenul[modificare | modificare sursă]

Bastonul de bătaie[modificare | modificare sursă]

Mingea[modificare | modificare sursă]

Jucătorii[modificare | modificare sursă]

Minioina[modificare | modificare sursă]

Echipe de seniori[modificare | modificare sursă]

Terenul de oină
  1. Avântul Vorona;
  2. Frontiera Tomis - Constanța;
  3. Straja București;
  4. Victoria Unirea Dej;
  5. ENERGIA Râmnicelu;
  6. Juventus Olteni;
  7. Dinamic Coruia;
  8. Victoria Surdila Greci;
  9. Cronos Bârlad;
  10. Universitatea de Vest;
  11. Viitorul Hârlău.
  12. Biruința Gherăești[3]

Titluri de campion acordate : 55[modificare | modificare sursă]

  • Avantul Vorona - 24
  • Dinamo București (Straja) – 10
  • C.P.B. (Coresi) – 6
  • Siretul Bacău - 5
  • Știința (Univ.) București– 4
  • Frontiera Tomis Constanța – 4
  • Recolta Avântul Curcani - 1
  • Victoria Dej - 1

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.sportbiz.ro/froina/index.html
  2. ^ Federația Română de Oină - Istoria jocului de oină
  3. ^ Froina.ro-Asociații județene de oină și cluburi de oină

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Sports icon.png  Acest articol legat de sport este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui.