Italo Balbo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Italo Balbo, 1929

Italo Balbo (n. 6 iunie 1896, Ferrara - d. 28 iunie 1940, Tobruk, Libia), politician italian. Militar și pionier în aviație. A fost Ministru al Aeronauticii și Guvernator al Libiei.

Viața[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Quartesana, fracțiune a comunei Ferrara în 6 iunie 1896. Fiu al lui Camillo Balbo și al Malvinei Zuffi, amândoi învățători. După nașterea sa, familia Balbo se mută la Ferrara. În 1911 fuge de acasă și se atașează unei expediții militare organizată de Ricciotti Garibaldi, pentru a elibera Albania de sub controlul turcilor. Nu va reuși să participe la expediție, fiind blocat de către poliția avizată de către tatăl său. În 1914 participă la o manifestație la Milano unde întâlnește pe Benito Mussolini. Balbo va deveni garda de corp a lui Cesare Battisti în timpul conferințelor ținute de către acesta în favoarea intervenției Italiei în război.

Primul război mondial[modificare | modificare sursă]

În timpul primului război mondial a prestat serviciu militar în cadrul Regimentului 8 al alpinilor. Promovat sublocotenent în 16 octombrie 1917 lasă batalionul deoarece fu destinat, la cererea sa, Depozitului Aeronautic din Torino pentru un curs de pilotaj, adevărata sa mare pasiune. Câteva zile după, datorită ofensivei austro-germane, fu constrâns să se reîntoarcă pe front. În 1918 participă la ofensiva de pe Muntele Grappa, eliberând orașul Feltre. Pentru alte merite militare obținu medalia de bronz și două medalii de argint, atingând gradul de căpitan. După război a studiat la Florența, obținând laurea în științe sociale. Se întoarse în orașul său natal pentru a lucra ca funcționar în bancă.

Adeziunea la fascism[modificare | modificare sursă]

După ce în tinerețe avusese idei republicane, frecventând și loja masonică "Gerolamo Savonarola" din Ferrara, Balbo, după război, aderă la fascism și curând deveni secretarul federației fasciste din Ferrara. Începu să organizeze echipe și formă un grup al său denumit Celibano, după numele băuturii sale preferate. Grupul împiedica grevele în contul proprietarilor de pământuri locali prin expediții de pedepsire care loveau în comuniști și socialiști și în organizațiile de țărani din Portomaggiore, Ravenna, Modena, Bologna. În octombrie 1922 participă la marșul spre Roma, alături de Emilio de Bono, Cesare Maria De Vecchi și Michele Bianchi. În 1923 fu acuzat de a fi fost implicat în omicidul parohului antifascist Don Giovanni Minzoni, la Argenta, dar fu scutit de orice acuzație. În 1924 deveni comandant general al Miliției Voluntare pentru Siguranța Natională și subsecretar al economiei naționale în 1925.

Pasiunea pentru zbor[modificare | modificare sursă]

În 6 noiembrie 1926 fu numit secretar de stat în aviație și începu să organizeze Regia Aeronautică. În 19 august 1928 deveni Mareșal al Forțelor Aeriene și în 12 septembrie 1929, la numai 33 de ani, Ministru al Aviației (la acea epocă era cel mai tânăr ministru european). Balbo conduse două zboruri transatlantice. Primul, în 1930, către Brazilia, se desfășură între 17 decembrie 1930 și 15 ianuarie 1931. Al doilea zbor avu loc de la Roma la Chicago din 1 iulie în 12 august 1933. Guvernatorul din Illinois, primarul și orașul Chicago îi făcură o primire triumfală, numele lui Balbo fu dat unei străzi care există și astăzi în apropierea lacului Michigan. Indienii Sioux prezenți la Expoziția din Chicago îl numiră șef indian cu numele de Cap de Acvila Zburătoare. În acea epocă raporturile între Italia și SUA erau optime și un eveniment de acest tip era mult urmărit și considerat extraordinar. La întoarcere, trecu prin New York unde fu oaspetele lui Roosvelt. La întoarcerea în Italia fu numit Mareșalul Aerului.

Libia[modificare | modificare sursă]

Mai târziu, în același an, Balbo fu numit Guvernator general al Libiei, unde se transferă în ianuarie 1934. În acele timpuri unii membri ai partidului îi deveniseră inamici, datorită comportamentului sau individualist. În Libia lansă proiecte de opere publice și de construcție de străzi, în particular strada care urmează linia Mediteranei pentru sute de kilometri. Încercă să atragă colonizatori italieni și urmă o politică de integrare și de pacificare cu populațiile musulmane. După invazia germană a Poloniei în septembrie 1939, Balbo, în vizită la Roma, își exprimă nemulțumirea și preocuparea pentru alianța cu Germania și pentru politica urmată de Mussolini atât pe plan intern, cât și internațional.

Mormântul de la Orbetello[modificare | modificare sursă]

În 28 iunie 1940 Italo Balbo fu ucis în timp ce se întorcea dintr-un zbor de recunoaștere la Tobruk, când avionul său fu distrus de un tun antiaerian italian. O zi mai târziu, în buletinul Forțelor Armate scria: "În ziua de 28, zburând pe cerul din Tobruk, în timpul unei acțiuni de bombardament inamică, aparatul pilotat de către Italo Balbo s-a precipitat în flăcări. Italo Balbo și echipajul au pierit. Steagurile Forțelor Armate ale Italiei aduc un omagiu de înaltă onoare memoriei lui Italo Balbo, voluntar alpin al războiului mondial, Quadrumvir al Revoluției, Zburător peste Ocean, Mareșal al aerului, căzut la postul de luptă". Guvernul din Roma susținu că accidentul a fost determinat de declanșarea focului de către inamic, însă văduva lui Balbo, Emanuela Florio, susținu că fu vorba de un asasinat ordonat de către Mussolini.