Gnaoua
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Muzicanţi Gnaoui cântând la Gambri şi la QraqechGnaoua sau Gnawa, (în limba arabă, قناوة), sunt descendenţii foştilor sclavi[1] proveniţi din populaţii originare din Africa Neagră: (Senegal, Sudan, Ghana, ...). Au fost aduşi de vechile dinastii care au traversat istoria Marocului şi în parte cele ale Algeriei şi Tunisiei, începând cu imperiul Almohade, pentru lucrările la clădirile palatului şi pentru întărirea oştilor.
Constituirea în confrerii a gnaoua în Maroc se articulează în jurul muzicienilor (mâallemi), cântăreţi la un instrument (cvasi exclusiv qraqech (sau qrâqeb) – un fel de crotale – şi gambri), prezicători (chouaafa), mediumuri şi simpli adepţi. Ei practică împreună un rit de posesie sincretică (numit Lila în Maroc, Diwan în Algeria) şi în care se amestecă intonaţii africane şi arabo-berbere, în timpul căruia practică dansuri de posesie şi transa, de tip Vaudou.
Cuprins |
[modifică] Origini
Potrivit unor bătrâni şi a unor rari erudiţi Gnaoui, muzica şi riturile Gnaoua/Gnawa ar avea originile în Vaudou. Practicanţii acestor rituri, care de altfel s-au păstrat de-a lungul timpului, au trebuit să le metamorfozeze, pentru a putea supravieţui şi a adopta islamul ca religie, tot aşa cum semenii lor, luaţi sclavi şi transportaţi în America, au adoptat creştinismul[2].
În timpul perioadei coloniale, mai mulţi cercetători şi antropologi au încercat să înţeleagă şi să clasifice sistemul religios din Maghreb. Astfel,începând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Gnaoua/Gnawa sunt identificaţi ca fiind o confrerie religioasă populară ale cărei practici terapeutice provine din moştenirea cultelor animiste subsahariene importate de generaţii de sclavi stabiliţi în Maroc.
Lucrările privitoare la cultul sfinţilor maghrebini sau cele privitoare la comerţul cu sclavi pe pământ islamic au încercat să identifice provenienţa acestei comunităţi şi a practicilor sale rituale, explorând originea cuvântului Gnawa/Gnaoua. Explicaţia oferită de Maurice Delafosse în 1924, a rămas vreme îndelungată unica referinţă etimologică a cuvântului şi a fost adoptată de generaţii de cercetători. Potrivit lui Delafosse, expresia berberă akal-n-iguinaouen care semnifică ţara negrilor, ar fi dat naştere la cuvântul Guinée „Guineea” precum şi cuvântului Gnawa/Gnaoua, prin asemănare fonetică. Gnawa/Gnaoua ar semnifica deci omul negru sau venind din ţara negrilor.
Totuşi, în absenţa datelor istorice probatoare, doar această înrudire fonetică a permis sprijinirea ipotezei originei subsahariene a acestei comunităţi şi a riturilor sale. Cercetătorii contemporani admit că este dificil astăzi să se identifice originea Gnaoua/Gnawa pornind de la numele lor, cu atât mai mult cu cât ei nu sunt toţi negri, arabi sau musulmani. Există Gnaoua/Gnawa berberi şi Gnawa/Gnaoua evrei, tot aşa cum alte confrerii religioase, zise de foşti sclavi, înrudiţi cu Gnaoua/Gnawa din Maroc, există de bine de rău dar sub nume diferite: în Algeria (Diwan), în Tunisia (Stambali), în Fezzan din Libia (Sambali) şi chiar în Egipt (Zar).
Pentru a răspunde la întrebarea privitoare la originile comunităţii gnaoua/gnawa şi a riturilor sale, este necesar să ne întoarcem privirea spre structura sistemului religios din Maroc şi spre istoria comerţului cu sclavi pe pământ islamic. Astfel, frecvenţa întâlnirilor şi deplasărilor între Africa neagră şi albă nu se limitează la schimburile comunităţilor servile[3]. Aceste schimburi în cele două sensuri n-au putut decât să favorizeze relaţiile dintre cele două Africi şi să pregătească progresiv emergenţa confreriilor aşa cum sunt Gnawa/Gnaoua în Maroc, Diwan în Algeria sau Stambali în Tunisia. Tot aşa, asemănările dintre practicile rituale ale Gnaoua/Gnawa şi cele ale confreriilor soufis marocane dovedesc o adevărată înrudire spirituală care exclude teza unui sincretism în care o religie exterioară s-ar fi acomodat unei religii dominante. Este vorba de constituirea complexă şi progresivă a unei comunităţi şi a unei practici religioase, pe o perioadă îndelungată, prin «straturi diverse»[4] şi prin aporturi asemănătoare. Este mai judicios să se vorbească aici, pentru a răspunde la întrebarea cu privire la originile acestei comunităţi şi a practicilor sale, de o «sinteză»[5], mai degrabă decât de o formă de acomodare, de metisaj sau de sincretism.
[modifică] Muzica
Cu turismul important şi schimburile culturale existente între Maroc şi Occident, muzica gnaoua/gnawa se internaţionalizează graţie influenţelor exterioare Maghrebului, prin personalităţi muzicale precum Bill Laswell, Adam Rudolph şi Randy Weston, care fac deseori apel la muzicanţii gnaoui în compoziţiile lor.
Această muzică gnaoua îmbogăţeşte şi celelalte muzici din Maroc (între care Rap-ul marocan), dar şi cele din Algeria precum şi artiştii franco-maghrebini, (ca Gnawa Diffusion sau Orchestra Naţională Barbès).
Notorietatea muzicală a muzicii gnawa/gnaoua din Maroc scoate din umbră echivalenta sa algeriană (muzica Diwane sau Gnaoua/Gnawa din Algeria) care cunoaşte de puţin timp un câştig de interes din partea concetăţenilor săi.
Puriştii genului muzical se tem de o denaturare a stilului, ca urmare a obiectivelor comerciale uneori considerate ca excesive. Artişti, precum Hassan Hakmoun, de exemplu, organizează, la scară mare, spectacole pentru turişti.
[modifică] Festivalul Gnaoua de la Essaouira
Articol principal:Festivalul Gnaoua de la Essaouira
Festivalul de la Essaouira din Maroc este un loc important al adunării anuale a acestei confrerii[6].
Este un festival muzical care se ţine la începutul fiecărei veri, în oraşul marocan Essaouira. Festivalul îi aduce în scenă pe marii maeştri Mâalemines Gnaoua care interpretează muzică mistică şi sacră a Gnaoua/Gnawa. Câteva sute de mii de vizitatori din lumea întreagă sunt atraşi de acest mare eveniment muzical. Festivităţile se desfăşoară în tot oraşul şi îndeosebi la nivelul celor două mari porţi ale medinei[7] (place Moulay el Hassan şi Bab Marrakech), unde sunt instalate cele două mari scene. Essaouira este de nerecunoscut în timpul festivalului: întregul oraş trăieşte în febra gnaoua.
[modifică] Câţiva maeştri gnaoua «Mâalems Gnaoua»
- Mâalem Iguider walid
- Mâalem Boubker (Essaouira)
- Mâalem Sam (Casablanca)
- Mâalem Essaid Salmane (Marrakech)
- Hamid El Kasri
- Abdeslam Alikane
- Mâalem Seddik Smicka
- Mustapha Bakbou
- Allal Soudani
- Hamsa Soudani
- Hicham Merchane
- Abderrahim Benthami
- Abdeslam Belghiti
- Hassan Boussou
- Mahmoud Al Filali
- Mahmoud Guinia
- Maâlem Abdelkader
- H'mida Boussou (Casablanca)
- Mahjoub (Safi)
- Abdellah Boulkhair El Gourd
- Defunctul Maalem Damou Mohamed /Bechar/
- Mâalem Brahim Berrezoug zis /Garros/Bechar/
[modifică] Note şi referinţe
- ^ Dar şi ai unor oameni liberi, veniţi cu caravanele
- ^ Vd. articolul Hispaniola
- ^ De sclavi
- ^ Jean-Louis Miège, « Remarques de géographie historique », in Abdelhafid Chlyeh (sub conducerea), L'univers des Gnaoua, Grenoble : Éditions La Pensée Sauvage 1999, pp. 11-24
- ^ Majdouli Zineb, Trajectoires de musiciens gnawa, Paris : L'Harmattan 2007, pp. 123-141
- ^ Vezi şi Situl oficial al Festivalului Gnaoua de la Essaouira, ediţia iunie 2008: Site al festivalului Gnaoua
- ^ În limba arabă, cuvântul al medina semnifică „oraşul”. De obicei, în ţările din nordul Africii (mai ales în Maroc şi Tunisia), în prezent, prin medina se înţelege oraşul vechi medieval arab, în opoziţie cu oraşul modern, european. Vd. Le Petit Larousse Illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007.
[modifică] Surse bibliografice
- Aydoun, Ahmed, Musiques du Maroc, Casablanca : Éditions Eddif, 1992.
- Chlyeh, Abdelhafid, Les Gnaoua du Maroc : Itinéraires initiatiques, Transe et Possession, Grenoble : Éditions La Pensée Sauvage, 1998.
- Claisse, Pierre-Alain, Les Gnawa marocains de tradition loyaliste, Paris : Éditions L’Harmattan, 2002.
- Delafosse Maurice, « Les débuts des troupes noires au Maroc», in Hespéris, Revue de l’Institut des Hautes Etudes Marocaines, Tome 3, 1923.
- Delafosse, Maurice, « Les relations du Maroc avec le Soudan à travers les âges », in Hespéris, Revue de l’institut des Hautes Etudes Marocaines, Tome 4, 1924.
- Dermenghem, Emile, Le culte des saints maghrébins, Paris : Éditions Gallimard, 1954.
- Doutté, Edmond, La société musulmane du Maghrib : Magie et religion dans l’Afrique du Nord, Alger : Éditions A. Jourdain, 1909.
- Doutté, Edmond, « Essai sur l’histoire des confréries marocaines », in Hespéris, Revue de l’Institut des Hautes Etudes Marocaines, Tome 1, 1921.
- Hell, Bertrand, Possession et chamanisme : Les maîtres du désordre, Paris : Éditions Flammarion, 1999.
- Lapassade, Georges, La transe, Paris : Presses Universitaires de France, 1990.
- Lapassade, Georges, Les rites de possession, Paris : Éditions Anthropos, 1997.
- Majdouli, Zineb Trajectoires des musiciens gnawa, approche ethnographique des cérémonies domestiques et des festivals de musiques du monde, Paris : L'Harmattan, 2007
- Michaux-Bellaire, Edouard, « L’esclavage au Maroc », in Revue du Monde Musulman, Volume IX, Paris : Éditions E. Leroux, 1910.
- Miège, Jean Louis, Le Maroc et l’Europe, Paris : Presses Universitaires de France, 1961.
- Miège, Jean-Louis, « Remarques de géographie historique », in Chlyeh, Abdelhafid (sous dir.) L’univers des Gnaoua, Grenoble : Éditions La Pensée Sauvage 1999.
- Pâques, Viviana, La religion des esclaves, recherche sur la confrérie marocaine des Gnawa, Bergamo : Moretti et Vitali Editori, 1991.
- Pâques, Viviana, L’arbre cosmique dans la pensée populaire et dans la vie quotidienne du Nord-Ouest africain, Paris : Éditions L’Harmattan, 1995.
- Renault, François ; Daget, Serge, Les traites négrières en Afrique, Paris : Éditions Karthala, 1985.
- Le Petit Larousse Illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007. ISBN 978-2-03-582502-5
- Traducere şi adaptare a textului omonim Gnaoua de la Wikipédia, Encyclopédie libre, în limba franceză
