Ştefan I al Ungariei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ştefan I al Ungariei (în maghiară Szent István király „regele Ştefan cel Sfânt”; n. 975 în Strigoniu (Esztergom) – d. 15 august 1038 în Székesfehérvár (lat. Alba Regia) a fost primul rege creştin al Ungariei.

În anul 997, după moartea tatălui său, Géza, Ştefan a fost proclamat mare principe sau duce. Pe linie maternă a fost nepotul principelui ardelean Gyula, mama sa fiind Sarolt (în maghiară Sarolta). Potrivit cronicilor (începând cu aceea a lui Anonymus), numele mamei regelui este de origine turcă, şaroldu „jder alb”.^[1] Surse din acele timpuri informează în plus că Sarolt scria cu litere „morave”, deci ale alfabetului chirilic şi că a construit la Veszprém o catedrală care seamănă cu rotonda-baptisteriu ridicată în 947 de tatăl ei la Alba-Iulia.^[2]

Numele viitorului rege a fost iniţial Vajk, considerat de unii istorici maghiari drept un nume păgân turcic.^[3] O altă posibilă interpretare a numelui este Voicu, nume românesc de origine slavă, care apare până târziu, în sec. al XV-lea, în actele cancelariei ungare cu precizarea apartenenţei etnice („Vaik Olachis”). ^[4]

Vajk a fost botezat în ritul ortodox şi ulterior a primit al doilea botez în ritul romano-catolic,^[5] în 985, la vârsta de zece ani, ca o precondiţie pentru obţinerea coroanei regale din partea papei. De aici rezultă cele doua braţe ale crucii sfântului Ştefan, simbolizând cele două botezuri.^[6] Al doilea botez l-a primit de la Sf. Adalbert de Praga, care i-a dat numele creştin Ştefan (în maghiară István). S-a căsătorit în 995 cu Ghizela de Bavaria, fiica lui Heinrich al doilea de Bavaria şi a Giselei de Burgundia.

Conform tradiţiei, Papa Silvestru al II-lea i-a trimis o coroană de aur cu nestemate (realizată în stil bizantin, cu icoanele lui Iisus Pantocrator, arhanghelii Mihail şi Gavriil şi sfinţii Gheorghe, Dumitru, Cosma şi Damian), iar în ianuarie 1001 o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoştea oficial ca rege creştin al Ungariei. „Sfânta coroană”^[7] este şi astăzi simbolul naţiunii ungare.

Între anii 997-1006, Ştefan a reuşit să unească în jurul său întregul poporul ungar, nu înainte de consumarea unui violent conflict armat care a opus proaspăt unsul rege (25 decembrie 1001) Ştefan cel Sfânt şi pe Geula cel Tânar (în maghiară Gyula; latinizat Iulus (nu Iulius)), liderul Transilvaniei, cu sediul la Bălgrad (în maghiară Gyulafehérvár, latinizat Alba-Iulia). Acesta era nepotul lui Tuhutum, primul lider ungur care îl înfrînsese pe Gelu.^[8] Ducatul transilvan pare să fi fost, în baza datelor arheologice şi prin lipsa oricăror urme maghiare în a doua jumatate a veacului X (dr. Radu Heitel), cât şi izvoarele narative, un stat („regnum”) independent.^[9]

Conflictul dintre Ştefan şi Geula cel Tânăr se presupune să fi avut atât un pronunţat caracter dinastic, cât şi economic: interesul căpeteniilor militare din Pannonia pentru acapararea drumului sării de pe Mureş şi a principalelor bogăţii ale solului şi subsolului din Transilvania. ^[10]

Regele Ştefan a avut trei copii: doi fii, Imre (adaptat prin etimologie populară ca „Henric” şi „Emeric” (Emmerich) şi Otto, precum şi o fiică, Hedvig. Prinţul moştenitor Imre s-a accidentat la vânătoare şi a murit în 1031. Petru Orseolo (Petru I) a fost desemnat, în locul lui, prinţ moştenitor. La moartea sa, în 1038, Ştefan nu a mai avut urmaşi direcţi de parte bărbătească. La preluarea tronului aspirau verii regelui. Dupa nouă ani de instabilitate, în 1047, ca rege al Ungariei a fost încoronat Andrei I, menţinându-se astfel dinastia arpadiană.

Ştefan I a fost canonizat în 1038 de Papa Grigore al VII-lea ca sfânt al Bisericii Catolice, iar în 2000 a fost canonizat şi de Biserica Ortodoxă, devenind astfel primul sfânt comun al celor două biserici după Marea Schismă.

[modifică] Referinţe