A doua împărțire a Poloniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Tratatul de împărţire a Poloniei din 1793.

A doua împărțire a Poloniei a avut loc în 1793 și a fost a doua dintre trei divizări care au pus capăt existenței Comunității Polono-Lituaniene în 1795. Această a doua împărțire a avut loc în urma Războiului de Apărare a Constituției și a Confederației de la Targowica din 1792. Împărțirea a fost hotărâtă de Imperiul Rus și de Regatul Prusiei și a fost ratificată de Sejmul Poloniei în 1793.

Trecut[modificare | modificare sursă]

În 1790, pe frontul politic, Comunitatea s-a deteriorat într-un asemenea mod încât a fost forțată să intre într-o alianță nefirească, iar în cele din urmă s-a aliat cu inamicul său, Prusia. Pactul polonezo-prusac din 1790 a fost semnat, dând speranțe false Comunității care credea că în cele din urmă poate găsi un aliat care să o protejeze. Constituția din mai 1791 cu dreptul de vot al burghezilor, a stabilit separarea celor trei ramuri ale guvernului și a eliminat abuzurile Seimului. Aceste reforme au determinat acțiuni agresive din partea vecinilor săi, precauți în fața unei potențiale renașteri a Comunității. Încă o dată, Polonia a îndrăznit să facă o reformă prin care s-a îmbunătățit fără permisiunea Rusiei, și pentru încă o dată, împărăteasa Ecaterina s-a înfuriat, susținând că Polonia a căzut pradă iacobinismului, astfel, trimițând fortele ruse să invadeze Comunitatea în 1792.

În războiul Apărării Constituției, armara Imperiului Rus invitată de alianța mangaților conservatori polonezi pro-ruși (Confederația Targowica), a luptat împotriva forțelor poloneze, susținând Constituția. Nobilimea conservatoare (șleahta) era de părere că rusii ar putea ajuta la restaurea libertății lor de aur. Abandonați de aliații prusaci, susținătorii Constituției polonezi, care erau depășiți numeric, au luptat sub prințul Józef Poniatowski într-un război de apărare aparent de succes, însă în cele din urmă au fost fortați de comandantul lor suprem, regele Stanisław August Poniatowski, să abandoneze lupta. Regele a decis să se alăture Confederației Targowica, așa cum îi solicitaseră rușii.

Rusia a invadat Polonia pentru a se asigura de înfrângerea reformelor poloneze, fără nici un scop al unei alte partiții (rușii vedeau Polonia ca pe un protector personal și vedeau necesitatea de a renunța la câteva bucăți din Polonia). Frederick William al II-lea al Prusiei a văzut aceste evenimente ca pe o oportunitate de a-și consolida țara. Frederick i-a cerut Ecaterinei ca, pentru ca țara sa să abandoneze Polonia și pentru ca Prusia să particile în războiul Primei Coaliții împotriva Franței revoluționare, aceasta trebuia să fie recompensată, de preferat prin primirea unor părți din teritoriul polonez. Rusia a fost deacord cu oferta prusacilor.

Împărțirea[modificare | modificare sursă]

Polonia după a doua împărţire (1793).

La data de 23 ianuarie 1793, Prusia a semnat un tratat cu Rusia, prin care era de acord ca reformele poloneze să fie revocate și ca ambele țări să primeasca bucăți din teritoriul Comunității. Aramata rușilor și prusacilor a preluat controlul teritoriilor revendicate, trupele rusești fiind deja prezente și trupele prusace întâlniseră doar o rezistență nomnală. În 1793, deputații din Marele Seim (ultimul Seim al Comunității), în prezența forțelor ruse, au fost de acord cu cererile teritoriale rusești și prusace. Marele Seim a devenit infam, nu numai pentru că era ultimul Seim al Comunității ci pentru că deputații au fost mituți și constrânși de soldații ruși, după ce Rusia și Prusia doreau aprobarea oficială a Poloniei de a respecte cererile lor.

Rusia a preluat 250.000 km², în timp ce Prusia a preluat 58.000 km². Comunitatea a pierdut aproximativ 307.000 km², fiind redusă la 215.000 km².

Rusia a primit Voievodatul Kiev, Bracław, Podole și Minsk, precum și părți ale Voievodatului Vilnius, Nowogródek, Litovsk Brest și Volhynian. Acest lucru a fost acceptat de către Marele Seim pe 22 iulie. Rusia și-a organizat teritoriile noi dobândite în viceregatul Minsk și viceregatul Izyaslav (care în 1795 a fost împărțit în viceregatele Podolie și Volhynian).

Prusia a primit orașele Gdańsk (Danzig) și Toruń (Thorn) și Voievodatul Gniezno, Poznań, Sieradz, Kalisz, Płock, Kujawski Brzesc, Inowrocław, Dobrzyń, cât și alte părți ale Voievodatului Cracovia, Rawa și Masovia. Acest lucru a fost acceptat de Marele Seim pe 23 septembrie sau pe 25 septembrie. Prusia și-a organizat teritoriile noi dobândite în Prusia de Sud.

Comunitatea a pierdut aproximativ 5 milioane de oameni. Doar 4 milioane de oameni au rămas în ținuturile polono-lituaniene.

Ceea ce mai rămăsese din Comunitate era doar un stat-tampon, cu un rege marionetă și cu garnizoanele din Rusia care stăteau cu ochii pe armata poloneză redusă.

Consecința[modificare | modificare sursă]

Complicii Targowica, care nu se așteptau la o altă partiție, cât și regele Stanisław August Poniatowski, care s-a alăturat aproape de final, au pierdut mult prestigiu și suport. Reformatorii, pe de altă parte, și-au atras mult sprijin. În martie 1794, a început Revolta Kościuszko. Înfrângerea revoltei din noiembrie a aceluiași an a dus la o a treie partiționare finală a Poloniei, care a încheiat existența Comunității.

Biografie[modificare | modificare sursă]

  • Piotr Stefan Wandycz (2001). The Price of Freedom: A History of East Central Europe from the Middle Ages to the Present. Taylor & Francis Group. p. 128. ISBN 978-0-415-25490-8. Retrieved 8 January 2013.
  • Henry Smith Williams (1904). The Historians' History of the World: Poland, The Balkans, Turkey, Minor eastern states, China, Japan. Outlook Company. pp. 88–91. Retrieved 8 January 2013.
  • Jerzy Lukowski; W. H. Zawadzki (2001). A Concise History of Poland: Jerzy Lukowski and Hubert Zawadzki. Cambridge University Press. pp. 101–103. ISBN 978-0-521-55917-1. Retrieved 8 January 2013.
  • Jerzy Lukowski; W. H. Zawadzki (2001). A Concise History of Poland: Jerzy Lukowski and Hubert Zawadzki. Cambridge University Press. p. 84. ISBN 978-0-521-55917-1. Retrieved 8 January 2013.
  • H. M. Scott (15 November 2001). The Emergence of the Eastern Powers, 1756-1775. Cambridge University Press. pp. 181–182. ISBN 978-0-521-79269-1. Retrieved 8 January 2013.
  • Norman Davies (20 January 1998). Europe: A History. HarperCollins. p. 719. ISBN 978-0-06-097468-8. Retrieved 8 January 2013.
  • Jacek Jędruch (1998). Constitutions, elections, and legislatures of Poland, 1493–1977: a guide to their history. EJJ Books. pp. 186–187. ISBN 978-0-7818-0637-4. Retrieved 13 August 2011.
  • Davies, Norman (2005). God's Playground. A History of Poland. The Origins to 1795 I (revised ed.). Oxford University Press. p. 394. ISBN 978-0-19-925339-5.
  • Richard C. Frucht (2005). Eastern Europe: an introduction to the people, lands, and culture. ABC-CLIO. p. 16. ISBN 978-1-57607-800-6. Retrieved January 10, 2012.
  • Adam Nowicki (1945). Dzieje Polski: od czasów najdawniejszych do chwili bieżącej. Księgarnia Polska. p. 152. Retrieved 23 July 2013.
  • Norman Davies (1991). Boże igrzysko. 1. Od początków do roku 1795. Społeczny Inst. Wydawniczy Znak. p. 703. ISBN 978-83-7006-400-6. Retrieved 23 July 2013.
  • Сергей А. Тархов. "Изменение административно-территориального деления за последние 300 лет". (Sergey A. Tarkhov. Changes of the Administrative-Territorial Structure of Russia in the past 300 years).
  • Vejas Gabriel Liulevicius (27 August 2009). The German Myth of the East:1800 to the Present. Oxford University Press. p. 41. ISBN 978-0-19-161046-2. Retrieved 23 July 2013.
  • William Fiddian Reddaway (1971). The Cambridge History of Poland. CUP Archive. p. 152. GGKEY:2G7C1LPZ3RN. Retrieved 23 July 2013.
  • Jerzy Lukowski; W. H. Zawadzki (2001). A Concise History of Poland: Jerzy Lukowski and Hubert Zawadzki. Cambridge University Press. pp. 96–98. ISBN 978-0-521-55917-1. Retrieved 8 January 2013.
  • Lynne Olson; Stanley Cloud (September 16, 2003). A question of honor: the Kościuszko Squadron : the forgotten heroes of World War II. Knopf. p. 20. ISBN 978-0-375-41197-7. Retrieved January 10, 2012.