Wikipedia:Există un termen limită

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biblioteca din Alexandria , una dintre cele mai mari biblioteci ale antichității, a fost distrusă cu mult timp înainte ca proiectul Wikisursă să fi avut ocazia să-i salveze conținutul

Practic, în fiecare zi, există diferite forme de cunoaștere care se pierd pentru totdeauna, fără ca să mai fie disponibile copii ale acestora. Când un dezastru natural afectează o regiune sau izbucnește un război, biblioteci, arhive, muzee, monumente și alte obiecte de patrimoniu, clădiri valoroase, și obiecte unice sunt distruse sau, în cel mai bun caz se confruntă cu amenințarea de a fi distruse. De asemenea, în fiecare zi, oameni în mintea cărora se află adevărate comori ale cunoașterii le poartă cu ei în mormânt. Astfel de evenimente duc la pierderea unor piese ale cunoașterii umane și, uneori, chiar a unor întregi culturi.

Biblioteca Centrală Birmingham după incendiul din 1879.

Exemple istorice de pierdere a cunoașterii[modificare sursă]

Există numeroase exemple de pierdere permanentă a cunoștințelor înainte de apariția Wikipediei:

  • Biblioteca din Alexandria, Casa Înțelepciunii și Biblioteca Imperială a Constantinopolului reprezintă unele dintre cele mai mari biblioteci ale antichității care au fost distruse. De asemenea, o mulțime de enciclopedii antice chinezești s-au pierdut de-a lungul anilor, în întregime sau parțial.
  • Focul care a cuprins Biblioteca Centrală din Birmingham în 1879 a provocat mari pagube. Din cele 50.000 de volume care au fost stocate acolo, doar 1000 au mai fost salvate (o carte din 50).
  • Biserici, mănăstiri, schituri și biblioteci au fost distruse în timpul războiului civil spaniol. (Dar și în alte războaie).
  • În 1937 un incendiu a distrus toate negativele originale ale filmelor produse de Fox Film Corporation înainte de 1935.
  • Sute de biblioteci și arhive și conținutul acestora au fost distruse în timpul celui de-al doilea război mondial.
  • Peste 6.000 mănăstiri tibetane au fost distruse, împreună cu sculpturile lor unice, tapiseriile și manuscrisele acestora, în timpul Revoluției Culturale.
  • Biblioteca Națională și Universitară din Bosnia și Herțegovina, împreună cu mii de texte de neînlocuit, a ars în 1992, în timpul asediului Sarajevoului în cadrul Războiului bosniac.
  • Unele dintre benzile originale de înaltă calitate de la aselenizarea Apollo 11 sunt suprascrise și s-au pierdut.

Exemple moderne de pierdere a cunoașterii[modificare sursă]

Din nefericire, distrugerea în masă a cunoștințelor nu a încetat după apariția Wikipediei în 2001. Iată doar câteva exemple:

  • Biblioteca Națională Irakiană, Arhivele și alte clădiri au fost jefuite și arse în timpul invaziei din această țară din 2003.
  • O parte din colecția Biblioteca Ducesa Anna Amalia din Germania a fost pierdută într-un incendiu, în 2004, cu două luni înainte ca să aibă loc un transfer planificat al patrimoniului.
  • Cutremurul din Oceanul Indian, din 2004, a deteriorat biblioteci și arhive din mai multe țări.
  • Arhiva istorică din Köln s-a prăbușit în 2009.
  • La data de 26 octombrie 2009 s-a prăbușit site-ul GeoCities, ceea ce a dus la dispariția a 38 de milioane de pagini. Aceste pagini ar putea fi parțial salvate cu ajutorul paginilor de arhivare.
  • O mare parte a patrimoniului din Haiti a fost deteriorat sau distrus în timpul cutremurului din Haiti, din 2010. Doar o lună mai târziu, un nou cutremur a lovit în Chile provocând un dezastru cultural similar.
  • Muzeul Egiptean din Cairo a fost jefuit în timpul revoluției egiptene din 2011.
  • De asemenea, Institutul Științific Istoric Egiptean s-a prăbușit în decembrie 2011. Potrivit unei estimări inițiale s-au recuperat doar 30.000 de volume dintr-un total de 200.000.
  • În luna mai 2012, altare din Timbuktu au fost distruse de gruparea islamistă Ansar Dine.
  • În timpul cutremurului din nordul Italiei, în 2012, o serie de clădiri și biserici au fost avariate.
  • În iunie 2012, au ars mai multe documente în timpul unui incendiu din clădirea secretariatului din Mumbai.
  • Patrimoniul sirian a fost deteriorat, distrus și jefuit în timpul războiului civil sirian.

Amenințări viitoare[modificare sursă]

Acoperirea actuală a Wikimedia Commons este dezechilibrată. Trebuie neapărat să păstrăm cunoştiinţele lumii actuale pentru generațiile viitoare. Imaginați-vă un proiect ca Geograph nu doar în Marea Britanie și Irlanda, ci în întreaga lume.

Acoperirea actuală a Wikimedia Commons este dezechilibrată. Trebuie neapărat să păstrăm cunoștiințele lumii actuale pentru generațiile viitoare. Imaginați-vă un proiect ca Geograph nu doar în Marea Britanie și Irlanda, ci în întreaga lume.

Astăzi mai multe limbi din lume sunt amenințate cu dispariția deoarece "mai trăiesc doar câțiva vorbitori în vârstă".

Mai mult de atât, sute de website-uri sunt închise în fiecare zi, durata medie de viață a unei pagini web este de doar 77 de zile. Aceste site-uri servesc de multe ori ca o referință pe Wikipedia. Proiecte, cum ar fi Internet Archive, WebCite etc. încearcă să salveze unele din aceste website-uri stocând copii ale acestora, dar multe dintre website-uri sunt pierdute pentru totdeauna. Această problemă se aplică și proiectelor Wikimedia, o problemă fiind depozitare prelungită a datelor.

Rolul Wikipedia[modificare sursă]

Wikipedia (ca și proiectele sale înfrățite) poate - și ar trebui - să salveze toate aceste forme de cunoaștere prin crearea de articole, încărcarea de poze și imagini la Wikimedia Commons, conservarea limbilor la Wikționar și transcrierea unor cărți la Wikisursă. Evenimente, cum ar fi Wiki Loves Monuments, pot ajuta la conservarea multor monumente din lume înainte ca acestea să fie deteriorate sau distruse.

Nu există un termen limită. Aceasta este o cursă contra cronometru.

Referințe și note[modificare sursă]

Legături externe[modificare sursă]