Wikipedia:Nu faceți presupuneri despre cititor

Această pagină este un eseu. Nu face parte din politica oficială și nici nu este o îndrumare, ci reflectă opiniile autorilor. Puteți să modificați eseul sau să-l dezbateți la pagina de discuții.

Redactorii unui articol de Wikipedia nu trebuie să facă nicio presupunere despre citior. Singura pe care pot să o facă, și să o mențină în permanență, este că cititorul nu știe nimic despre subiectul tratat în articol. Pentru a crea sau a redacta un articol enciclopedic bun, redactorul trebuie să dezvolte articolul în așa fel încât să-i formeze cititorului o bază limpede și informativă furnizând scurte explicații despre persoanele, entitățile, locurile, animalele, conceptele etc. colaterale subiectului dar necesare pentru înțelegerea acestuia.

Wikipedia nu există doar pentru cei care doresc să afle mai multe despre un subiect în care sunt experți sau pe care îl cunosc îndeaproape. Un articol de la Wikipedia este foarte des prima poartă prin care persoane care nu cunosc deloc un domeniu încearcă să afle câteva generalități despre un subiect din acel domeniu. Scopul oricărei enciclopedii este, de altfel, acela de a educa persoanele care nu știu nimic despre un subiect.

Problema

Problema în acest caz este o prăpastie inerentă între redactor și cititor. Deși Wikipedia este, prin deschiderea sa, o enciclopedie redactată de cititorii ei, totuși, odată devenit redactor pe un subiect oarecare, cititorul pierde o oarecare inocență. Astfel, un redactor știe puțin mai multe despre un subiect, a consultat unele surse pe baza cărora și-a formulat o idee, s-a familiarizat cu terminologia lor și și-a structurat cunoștințele în așa fel încât le poate organiza în redactarea unui articol. Majorității cititorilor însă le lipsește acest cadru mental.

Soluția

Soluția nu este să așteptăm un efort suplimentar de la cititori, ci să facem noi acel efort suplimentar. El constă de regulă în a ne pune în locul lor. Cel mai simplu ne este atunci când scriem despre un domeniu care este un hobby pentru noi. Efortul pe care îl depunem este în sensul de a ne aminti ce știam despre acel domeniu înainte să ne fi stârnit interesul. Mai greu este când scriem despre domeniul ce reprezintă specialitatea noastră, și trebuie să ne amintim despre ce știam atunci când eram studenți sau elevi. În fine, cel mai greu este atunci când redactăm articole pe teme de actualitate dintr-o cultură în care suntem puternic imersați, spre deosebire de unii dintre cititorii noștri.

Pasul 1: legături interne

Legăturile interne sunt una din pietrele de hotar ale Wikipediei. Ele pot fi foarte utile, dar pot fi și supărătoare. Ca și o imagine despre care se spune că valorează 1000 de cuvinte, o legătură internă poate constitui pentru cititor un întreg articol sau subiect ascuns în spatele câtorva cuvinte. Așa că, odată făcut efortul descris mai sus de a ne pune în locul cititorului, vom ști ce anume ne putem aștepta ca el/ea să dorească să afle în timp ce citește articolul nostru, și să venim în întâmpinarea sa punând legături acolo unde va avea nevoie.

Atenție să nu cădem însă în extrema cealaltă. La fel cum o imagine poate valora 1000 de cuvinte când este pusă acolo unde trebuie, 1000 de imagini nu valorează automat cât 1.000.000 de cuvinte. De fapt, pot valora mai puțin decât un singur cuvânt când sunt puse de-a valma, fără explicație, iar cititorul se simte asaltat și nu mai știe cum să plece mai repede de pe pagină, darmite să o mai găsească printre ele pe cea relevantă pentru ceea ce vrea să afle. La fel și legăturile interne: dacă le punem pe fiecare cuvânt, cititorul se simte invitat să facă click pe fiecare și nu știe ce invitație să asculte mai întâi. În cel mai rău caz, se va opri din citit și va uita și pentru ce a deschis articolul. În cel mai bun, legătura cu adevărat relevantă se va pierde printre zeci de alte legături complet inutile. E recomandabil chiar ca atunci când, din pură întâmplare, două legături relevante pentru subiect să fie una lângă alta într-o frază, ea să fie reformulată pentru a le separa măcar printr-un cuvânt sau un semn de punctuație; dar atenție la exprimare și la gramatică: dacă exprimarea devine încâlcită, sau punctuația forțată încalcă reguli gramaticale, mai bine vă lipsiți și lăsați legăturile una lânga alta — scopul clarității pentru cititor va fi înfrânt altfel.

Pasul 2: minimizați clickurile în favoarea explicațiilor convenabile

Odată puse legături acolo unde trebuie, încercați să faceți în așa fel încât cititorii să nu aibă nevoie să meargă pe ele. Dați-le informațiile minimale de care au nevoie. Lăsați legăturile pentru cei ce doresc explicații detaliate, dar dați-le pe cele generale chiar în text. Țineți minte că niște titluri de opere ori nume de persoane sau organizații pot să nu însemne nimic pentru unii cititori. Un exemplu:

Așa nu: Son Goku este inspirat din Sun WuKong din Călătorie spre Vest.

Așa da: Personajul Son Goku este inspirat din regele-maimuță pe nume Sun WuKong din romanul Călătorie spre Vest.

Cu totul altceva. Foarte probabil, pentru dumneavoastră prima formulare nu avea niciun sens. La a doua, deja nu prea mai e nevoie să faceți click pe vreuna din legături ca să înțelegeți ce vrea fraza respectivă să spună.

Alt exemplu: nu „inventați” abrevieri

Abrevierile sunt peste tot în jurul nostru. Ne ajută să păstrăm convorbirile, textele și rapoartele concise atunci când ne referim la entități sau concepte cu denumiri inerent lungi, dar binecunoscute. Problema este că nu toată lumea trăiește înconjurată de aceleași abrevieri. Sunt câteva abrevieri universal cunoscute, cum ar fi ADN, ONU, SUA, UE. Dar cam atât. Cineva care trăiește în Statele Unite sau este conectat la actualitatea americană știe probabil ce înseamnă FDA, FCC, DMV, CDC, GOP sau POTUS; dar nu toată lumea urmărește știrile posturilor TV americane. La fel, dacă trăiți în România, ca mulți dintre redactorii acestei ediții de Wikipedia, probabil o frază ca Gigi Vasile, fost la UNPR, actualmente la ALDE, a criticat DNA și DIICOT pentru atitudinea față de dosarul arhivei SIPA este perfect informativă. Dar imaginați-vă că sunteți o persoană plecată de mult din România, poate chiar născută în diaspora românească și care vrea să afle ce se mai întâmplă în țara de origine. Sau că sunteți o persoană din Republica Moldova care a auzit că la ea în țară există o mișcare politică ce vrea unirea țării lui cu România și vrea să afle ce se întâmplă prin această Românie. Pentru asemenea persoane, fraza nu are niciun sens. Ce sunt acelea UNPR și ALDE? Cine sunt DNA și DIICOT? Ce înseamnă SIPA? Din perspectiva cititorului, abrevierile acestea par a fi fost „inventate” de redactor, ele vin din senin.

Chiar și pentru dumneavoastră, deși astăzi această frază are logică, peste câtva timp e posibil ca aceste abrevieri să iasă din uz sau din actualitate, ori să fie înlocuite cu altele.

Soluția este ca, dacă în articol folosiți abrevierea o singură dată, să o înlocuiți cu textul complet pe care îl înlocuiește. Concizia pierdută se compensează prin claritate. Dacă o folosiți de mai multe ori, atunci prima oară scrieți textul complet urmat de abreviere în paranteză. La următoarele utilizări, puteți folosi direct abrevierea, deoarece cititorul are deja în articol informația despre ce înseamnă ea.

Exemplu: Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis în judecată pe X Xulescu pentru trafic de influență. A doua zi, la DNA a fost citat Y Yulescu. Avocatul său a spus că acesta are calitatea de martor. Purtătorul de cuvânt al DNA declară că în dosar mai există și alți suspecți.