Themisto (satelit)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Themisto
S 2000 J 1.jpg
Imaginile de redecoperire ale lui Themisto făcute de telescopul UH88 în noiembrie2000
Descoperire [1][2]
Descoperit deCharles T. Kowal (1975)
Elizabeth Roemer(1975)
Scott S. Sheppard (2000)
David C. Jewitt (2000)
Yanga R. Fernández (2000)
Eugene A. Magnier (2000)
Loc descoperirePalomar Observatory
Mauna Kea Observatory (redescoperire)
Dată descoperire30 septembrie1975
21 noiembrie 2000 (redescoperire)
Denumiri
Denumire MPCJupiter XVIII
Pronunție/te'mis.to/
Denumit după
Θεμιστώ Themistō
Nume alternative
S/2000 J 1
S/1975 J 1
AtributeThemistoan /te.mis.to'an/
Caracteristicile orbitei[3]
Epocă 23 martie 2018 (JD 2458200.5)
Arc de observare42.54 ani (15,536 zile)
0.0494401 AU (7.396.130 km)
Excentricitate0.2522112
Perioadă orbitală
+129.95 d
2.39396°
2° 46m 13.369s / zi
Înclinație45.28121° (față de ecliptică)
192.64162°
241.25168°
SatelițiJupiter
Caracteristici fizice[5]
Diametrul mediu
9 km
Albedo0.04 (presupus)
Magnitudinea aparentă
21.0[4]
Magnitudinea absolută (H)
12.9[3]

Themisto /te'mis.to/,cunoscut și sub numele de Jupiter XVIII, este un mic satelit neregulat prograd al lui Jupiter. A fost descoperit în 1975, ulterior pierdut și redescoperit în 2000.

Descoperire și numire[modificare | modificare sursă]

Themisto observat de Telescopul Canada-Franța-Hawaii la 6 august 2000, cu câteva luni înainte de redescoperirea sa în noiembrie 2000

Themisto a fost descoperit pentru prima dată de Charles T. Kowal și Elizabeth Roemer la 30 septembrie 1975, raportat la 3 octombrie 1975,[1] și desemnat S/1975 J 1. Cu toate acestea, nu au fost făcute suficiente observații pentru a stabili o orbită și a fost ulterior pierdut.

Themisto a apărut ca o notă de subsol în manualele de astronomie în anii 1980[necesită citare] Apoi, în 2000, un satelit aparent nou a fost descoperit de Scott S. Sheppard, David C. Jewitt, Yanga R. Fernández și Eugene A. Magnier și a fost desemnat S/2000 J 1. Curând s-a confirmat că acesta era același satelit observat în 1975.[2] Această observație a fost imediat corelată cu o observație din 6 august 2000, de către echipa formată din Brett J. Gladman, John J. Kavelaars, Jean-Marc Petit, Hans Scholl, Matthew J. Holman, Brian G. Marsden, Philip D. Nicholson și Joseph A. Burns, care a fost raportat la Minor Planet Center, dar nu a fost publicat ca un Circular IAU (IAUC).[6]

În octombrie 2002 a fost numit oficial după Themisto,[7] fiica zeului râuilor Inachus și iubitoare a lui Zeus (Jupiter) în mitologia greacă.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Diagrama care ilustrează orbita lui Themisto (stânga sus) printre cele ale celorlalți sateliți neregulați ai lui Jupiter. Sateliții de deasupra axei orizontale sunt prograzi, sateliții de sub ea sunt retrograzi. Segmentele galbene se extind de la pericentru la apocentru, arătând excentricitatea orbitală.

Orbita lui Themisto este neobișnuită: spre deosebire de majoritatea satelițlor lui Jupiter, care orbitează în grupuri distincte, Themisto orbitează singur. Satelitul este situat la jumătatea distanței dintre sateliții galileeni și primul grup de sateliți neregulați prograzi, numit grupul Himalia.

Themisto are un diametru de aproximativ 8 kilometri (presupunând un albedo de 0,04).[8] Această cifră poate fi folosită pentru a găsi o suprafață de între 200 și 380 de kilometri pătrați.













Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Brian G. Marsden (). „IAUC 2845: Probable New Satellite of Jupiter”. International Astronomical Union Central Bureau for Astronomical Telegrams. 
  2. ^ a b Brian G. Marsden (). „IAUC 7525: S/1975 J 1 = S/2000 J 1”. International Astronomical Union Central Bureau for Astronomical Telegrams. 
  3. ^ a b „M.P.C. 110499” (PDF). Minor Planet Circular. Minor Planet Center. . 
  4. ^ Sheppard, Scott. „Scott S. Sheppard - Jupiter Moons”. Department of Terrestrial Magnetism. Carnegie Institution for Science. Accesat în . 
  5. ^ „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL. 
  6. ^ „MPEC 2000-Y16: S/1975 J 1 = S/2000 J 1, S/1999 J 1”. International Astronomical Union Minor Planet Center. . 
  7. ^ Daniel W. E. Green (). „IAUC 7998: Satellites of Jupiter”. International Astronomical Union. 
  8. ^ Sheppard, S. S.; Jewitt, D. C.; An abundant population of small irregular satellites around Jupiter, Nature, 423 (May 15, 2003), pp. 261–263

Legături externe[modificare | modificare sursă]