S/2003 J 12

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
S/2003 J 12
2003 J 12 Gladman CFHT annotated.gif
S/2003 J 12 fotografiat de Canada-France-Hawaii Telescope⁠(d) în timpul observațiilor ulterioare în februarie 2003
Descoperire [1]
Descoperit deScott S. Sheppard⁠(d) et al.
Loc descoperireMauna Kea Obs.⁠(d)
Dată descoperire8 februarie 2003
Caracteristicile orbitei[2]
Epocă 17 decembrie 2020 JD 2459200.5
Arc de observare9.65 ani (3,525 zile)
Earliest precovery date10 decembrie 2001
0.1441046 AU (21,557,740 km)
Excentricitate0.3657005
Perioadă orbitală
–1.77 ani (–646.64 zile)
295.36521°
0° 33m 24.215s / zi
Înclinație154.69036° (față de ecliptică)
127.52296°
86.84711°
SatelițiJupiter
Caracteristici fizice
Diametrul mediu
1 km[3]
Albedo0.04 (presupus)[3]
Magnitudinea aparentă
23.9[3]
Magnitudinea absolută (H)
17.0[2]

S/2003 J 12 este un satelit natural al lui Jupiter și este unul dintre cei mai mici sateliți naturali cunoscuți din Sistemul Solar. A fost descoperit de o echipă de astronomi de la Universitatea din Hawaii condusă de Scott S. Sheppard⁠(d) în 2003. [4] [1]

S/2003 J 12 are un diametru de aproximativ 1 kilometru și orbitează în jurul lui Jupiter la o distanță medie de 21.600 Mm în 647 de zile, la o înclinație de 155° față de ecliptică, în direcție retrogradă și cu o excentricitate de 0,366. Inițial a fost considerat cel mai interior dintre sateliții retrograzi ai lui Jupiter, dar observațiile de recuperare au arătat că este un membru obișnuit al grupului Ananke.[5]

Animație intermitentă a S/2003 J 12 în imaginile de recuperare CFHT din decembrie 2001
Imagini de recuperare ale S/2003 J 12 realizate de CFHT în august 2011

Acest satelit a fost considerat pierdut [6] [7] [8] [9] până la sfârșitul anului 2020, când a fost recuperată în imagini de arhivă CFHT din 2001-2011 de astronomul amator Kai Ly. [5] Recuperarea satelitului a fost anunțată de Minor Planet Center pe 13 ianuarie 2021.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b MPEC 2003-E29: S/2003 J 9, 2003 J 10, 2003 J 11, 2003 J 12; S/2003 J 1, 2003 J 6 April 3, 2003 (discovery and ephemeris)
  2. ^ a b „MPEC 2021-A169 : S/2003 J 12”. Minor Planet Electronic Circular. Minor Planet Center. . Accesat în . 
  3. ^ a b c S.S. Sheppard (2019), Moons of Jupiter, Carnegie Science, on line
  4. ^ Daniel W. E. Green (). „IAUC 8089: Satellites of Jupiter”. International Astronomical Union. 
  5. ^ a b Hecht, Jeff (). „Amateur Astronomer Finds "Lost" Moons of Jupiter”. www.skyandtelescope.com. Sky & Telescope. Accesat în .  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Hecht2020" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  6. ^ Beatty, Kelly (). „Outer-Planet Moons Found — and Lost”. www.skyandtelescope.com. Sky & Telescope. Accesat în . 
  7. ^ Brozović, Marina; Jacobson, Robert A. (). „The Orbits of Jupiter's Irregular Satellites”. The Astronomical Journal. 153 (4): 147. Bibcode:2017AJ....153..147B. doi:10.3847/1538-3881/aa5e4d. 
  8. ^ Jacobson, B.; Brozović, M.; Gladman, B.; Alexandersen, M.; Nicholson, P. D.; Veillet, C. (). „Irregular Satellites of the Outer Planets: Orbital Uncertainties and Astrometric Recoveries in 2009–2011”. The Astronomical Journal. 144 (5): 132. Bibcode:2012AJ....144..132J. doi:10.1088/0004-6256/144/5/132. 
  9. ^ Sheppard, Scott S. (). „New Moons of Jupiter Announced in 2017”. home.dtm.ciw.edu. Accesat în . We likely have all of the lost moons in our new observations from 2017, but to link them back to the remaining lost 2003 objects requires more observations a year later to confirm the linkages, which will not happen until early 2018. ... There are likely a few more new moons as well in our 2017 observations, but we need to reobserve them in 2018 to determine which of the discoveries are new and which are lost 2003 moons.