Televiziunea digitală terestră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Televiziunea digitală terestră (engleză Digital Video Broadcasting – Terrestrial) (DVB-T) este un sistem de televiziune digitală care folosește normele DVB-T, ISDB și ATSC în benzile de unde VHF-III / UHF-V deja utilizate la transmisiile terestre analogice. Aici „terestru” se referă la difuzarea (prin aer) a semnalului pe baza unor antene amplasate la sol (nu pe sateliți sau altcumva).

Tehnologia DVB-T a apărut pentru prima dată în anul 1997 ca o necesitate de a transmite mai multe posturi de televiziune într-o calitate superioară, în același spațiu spectral necesar unui singur program transmis analogic. [1]

La nivel mondial, există mai multe standarde de televiziune digitală terestră:

  • Digital Video Broadcasting (DVB-T) – Europa, Australia, Noua Zeelandă
  • Advanced Television System Committee (ATSC) – America de Nord, Canada, Mexic,
  • Integrated Services Digital Broadcasting (ISDB, ISDB-T) – Japonia, Filipine și America de Sud
  • Digital Terrestrial Multimedia Broadcasting (DTMB) – China, Hong Kong și Macau
  • Digital Multimedia Broadcasting (DMB)— în special în Coreea de Sud; pentru transmitere multimedia TV, radio, și data casting la dispozitive mobile, cum ar fi telefoane mobile, laptop-uri și sistemele de navigație GPS.
  • Digital Video Broadcasting - Handheld (DVB-H) — Televiziunea digitală terestră mobilă, transmisie TV terestră pentru utilizatori mobili.

Sistemul DVB-T2 (DVB-T de generația a doua) a fost standardizat în septembrie 2009 și are importantul avantaj al capacității sporite față de sistemul DVB-T cu aproximativ 30%. Aceasta face posibilă lansarea unor noi servicii care necesită utilizarea de capacități mari cum ar fi televiziunea de înaltă definiție HDTV și televiziunea 3D.

Avantaje[modificare | modificare sursă]

Digitalizarea difuzării are mai multe avantaje:

  • în cadrul unui singur canal TV analog, se pot transmite până la 8 programe digitale.,
  • calitatea imaginei este superioară în comparație cu transmisiile actuale, permițând formate 3/4, 16/9 sau înaltă definiție (HD).
  • sunet de înaltă fidelitate (Dolby, 5.1, etc)
  • vizionarea programelor Pay-per-view (PPV), care reprezintă vizionarea la cerere a unor filme sau evenimente programate
  • permite adăugarea altor tipuri de servicii de mare viteză (Internet, comerț electronic) alături de transmisiile TV. [2]

Mod de funcționare[modificare | modificare sursă]

DVB-T utilizează mdulația OFDM (multiplexare cu diviziune ortogonală de frecvență).
Semnalul analogic al unui canal de TV este digitalizat (numerizat), compresat (micșorat)în format MPEG-2 sau MPEG-4 și multiplexat (amestecat) cu alte canale. Semnalul astfel obținut este transmis până la telespectator pe un canal analog, în principiu la fel ca și în televiziunea analogică, prin atmosferă. Cu ajutorul unui tuner (selector de canale) digital și decodor integrat deja în televizoarele moderne, sau și extern în cazul celor mai vechi, telespectatorul filtrează semnalele canalelor multiplexate și le poate receptiona pe fiecare în parte.

Televiziunea digitală terestră permite și transmisia programelor de înaltă rezoluție în diverse formate (4:3, 16:9 etc.).

Europa[modificare | modificare sursă]

DVB-T este sistemul european. Semnalul este difuzat în VHF și/sau UHF. Numărul de canale ce pot fi transmise este în funcție de metoda de modulare folosită (între 4 și 6). Modularea semnalului în DVB-T este COFDM (64 sau 16 Quadrature Amplitude Modulation, QAM).

În general un multiplex modulat în 64QAM permite difuzarea unui număr mare de canale, dar este mai sensibil la interferențe. În schimb în 16QAM sensibilitatea la interferențe scade, dar scade și numărul de canale difuzat.

Cele două metode de modulare 16 și 64QAM pot fi însă combinate într-un singur multiplex, oferind o scădere controlată a modulației în funcție de tematica programelor difuzate. Recepția se face printr-un receptor conectat televizorului clasic, sau direct cu televizoare cu tuner digital integrat.

În România se emite în standard-ul DVB-T doar în București și în Sibiu. Canalele pot fi recepționate pe o distanță destul de mare în jurul Bucureștiului, semnalul ajungând până în Ploiești. [3]

America[modificare | modificare sursă]

Americanii au adoptat standardul ATSC ( de la Advanced Television Systems Committee) - modulare 8VSB, cu o lărgime de bandă foarte mare. Acest standard are o rezistență mare la interferențe, dar exclude din start utilizarea unei rețele bazate pe o singură frecvență în toată țara. (SUA nu-și pun această problemă, față de penuria de frecvențe din Europa.)

Atât DVB-T cât și ATSC folosesc compresia MPEG-2. Ele se deosebesc însă prin codarea serviciilor oferite (multicanal audio, înregistrare, ghid de programe).

ATSC a fost adoptat de către SUA, Canada, Mexic și Coreea de Sud, iar alte state îl studiază cu atenție. Permite, la fel ca și DVB-T-ul, difuzarea programelor în format 16:9 cu o rezolutie înaltă, de 1920×1080 pixeli (Full HD).

ATSC permite un sunet Dolby Digital (AC-3) "5.1" surround home cinema (home theater) etc. Alte aspecte: sistemul poate suporta formatul video PAL/SECAM/NTSC 625/525 cu 24/50/60 imagini pe secundă.

Japonia[modificare | modificare sursă]

ISDB-T: Japonia a pus la punct sistemul ISDB (Integrated Services Digital Broadcasting) bazat de asemenea pe compresia audio/video MPEG-2 și capabil să ofere imagini cu înaltă definiție (HDTV). ISDB este un acronim similar cu ISDN din telefonia digitală. ISDB permite, la fel ca și ISDN-ul, un multiplexaj de canale. Semnalul este difuzat în VHF și/sau UHF utilizând COFDM cu PSK/QAM.

Diferențe[modificare | modificare sursă]

Bazele celor trei standarde sunt comune.

Diferențele constau în utilizarea spectrului electromagnetic (o economie bine gândită în cazul DVB-T, dar o „risipă de lux” în cazul ATSC).

ATSC permite numai rezolutia maximă (din acest moment), 1920/1080, pe când DVB-T permite atât rezoluția de bază 1280/720 cât și 1920/1080. Decizia între ele este până la urmă o chestiune comercială, analog cu DVD-urile zonate ce un pot fi „citite” pe orice player - Zona 1 America, Zona 2 Europa etc.

Standardul japonez ISDB-T oferă o multitudine de servicii suplimentare în funcție de cantitatea de date transmisă. Cu cât sunt difuzate mai multe canale, cu atât cantitatea de servicii scade și viceversa. ISDB-T permite SFN (Single frequency Network – Rețea Bazată pe Isofrecvență), dar și clasica rețea formată din mai multe frecvențe.

De la analogic la digital[modificare | modificare sursă]

UE cere țărilor membre ca oprirea analogicului să se facă în principiu în 2012. Prima țară care a sistat integral emisia analogică este Olanda, la finele lunii noiembrie 2006.

În România mai multe multiplexuri în MPEG-4 urmează să fie puse în funcțiune după 2015. [4]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]