Suillus collinitus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Suillus collinitus
Ringlose Butterpilz Suillus collinitus.jpg
Pitoașcă fără inel
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Suillaceae
Gen: Suillus
Specie: S. collinitus
Nume binomial
Suillus collinitus
(Fr.) O.Kuntze (1898)
Sinonime
  • Boletus collinitus Fr. (1838)
  • Viscipellis collinita (Fr.) Quél. (1886)
  • Boletus granulatus var. roseobasis J. Blum (1965)
  • Suillus roseobasis (J. Blum) Gröger (1967)
  • Suillus fluryi Huijsman (1969)
  • Suillus fluryi var. aureus Huijsman (1969)
  • Suillus collinitus var. aureus (Huijsman) Mikšík (2017)

Suillus collinitus (Elias Magnus Fries, 1838 ex Otto Kuntze,1898) din încrengătura Basidiomycota în familia Suillaceae și de genul Suillus,[1][2] este o ciupercă comestibilă destul de răspândită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele este denumit în popor pitoașcă fără inel.[3] Trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol calcaros mai uscat și călduros, de obicei în grupuri mari, uneori în tufe, în păduri de conifere, în special la marginea lor, sub pini adesea între ienupăr, în plantaje de pin, chiar și prin pășuni și parcuri în apropierea unui arbore simbiont, din septembrie până toamna târziu înaintea primului ger.[4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Otto Kuntze

Numele binomial Boletus collinitus a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[6]

Apoi, în 1898, micologul german Otto Kuntze a transferat specia corect la genul Suillus sub păstrarea epitetului, publicat în volumul 3 al operei sale Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum,[7] fiind numele curent valabil (2021).

De asemenea, denumirea Suillus fluryi a micologului olandez Hendrik Sijbert Cornelis Huijsman (1900-1986) publicată în volumul 47 al jurnalului Schweizerische Zeitschrift für Pilzkunde - Bulletin Suisse de mycologie din 1969,[8] se găsește în cărți micologice, dar nu pe scară largă. Aceasta ca și toate celelalte taxoane referitoare la această specie sunt acceptate sinonim.

Numele generic se trage din cuvântul (latină suillus= diminutiv de suinus= porcesc, de la sus=porc),[9] iar epitetul este derivat din cuvântul (latină collinitusus=uns, uns cu ceva, murdărit),[10] fiind o referință la natura grasă a cuticulei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus collinitus
  • Pălăria: are un diametru de 4-12 (15) cm, este cărnoasă, fiind inițial emisferică și acoperită de un văl alb trecător, apoi convexă, în sfârșit aplatizat-convexă, ușor neregulată sau chiar lobată, iar marginea este adesea ondulată și nu rar ceva adâncită în centru. Marginea la început răsucită spre inferior devine cu timpul ascuțită și la bătrânețe ondulată. Dacă bureții cresc în smocuri dezvoltă inevitabil capace distorsionate, uneori cu porii care se aruncă în sus pe o parte, în timp ce pe partea opusă rămân sub nivelul solului. Cuticula, a cărei colorit prezintă diferite nuanțe de maro-gălbui până maro-roșiatic (la început mai roșiatic, apoi mai brun) este netedă, încarnat fibroasă radial, fiind pe vreme frumoasă lucioasă și lipicioasă, la umezeală vâscoasă. Ea poate fi îndepărtată ușor de picior. După decojire carnea suprafeței arată o fibrilație maronie.
  • Tuburile: sunt galbene, mai târziu aproape măslinii, lungi de până la 3 cm lângă tijă și arcuit aderate la picior.
  • Porii: sunt la început slab gălbui și înguști, dar se lărgesc cu avansarea în vârstă, devenind neregulat rotund-unghiulari de mărime diferită, brun-gălbui până măslinii. Ei emit în tinerețe picături (lăcrimioare) limpede.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o lățime de 1,5-2 (2,5) cm, este cilindric, plin, ferm, pal până la galben mediu, cu picături limpede de culoarea chihlimbarului în tinerețe care, odată uscate, rămân drept punctulețe brun-roșiatice. Baza piciorului precum miceliul sunt rozalii. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: albicios-gălbuie până galbenă este la început densă și slab elastică, dar se înmoaie cu maturitatea avansată devenind friabilă. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este plăcut, slab fructuos, amintind ceva la cel de ciuperci și gustul blând, plăcut slab-amărui.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi în formă de migdale alungite, hialini (translucizi) până slab gălbui, cu două picături uleiase în interior, măsurând 8-11 x 3,5-4 microni. Pulberea lor este deschis ocru-maroniu. Basidiile clavate și granulate pe interior cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 22-25 x 7-8 microni. Cistidele (celule sterile, de obicei izbitoare, situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) la vârful porilor ventricos măsoară 40-45 x 6-9 microni.[11]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu acid sulfuric ocru-portocaliu, cu Hidroxid de amoniu mai întâi roz, apoi mov, cu Hidroxid de potasiu roz de somon, iar cuticula încet brun, cu sulfat de fier gri-verzui și cu tinctură de Guaiacum gri.[12]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat în special cu gemenul său Suillus granulatus (emană un lichid lăptos), dar de asemenea cu alte specii din genul Suillus precum soiuri foarte apropiate, cu toate comestibile, cum sunt: Buchwaldoboletus lignicola sin. Pulveroboletus lignicola,[13] Chalciporus piperatus, sin. Boletus piperatus,[14] Gomphidius glutinosus,[15] Gyrodon lividus,[16] Suillus bovinus,[17][18] Suillus bellini,[19] Suillus bresadolae,[20] Suillus flavidus,[21] Suillus grevillei,[22] Suillus luteus sin. Boletus suillus,[23] Suillus mediterraneensis sin. Suillus leptopus,[24] Suillus plorans,[25] Suillus tridentinus,[26] Suillus variegatus,[27] Suillus viscidus,[28] și Xerocomus ferrugineus sin. Boletus ferrugineus.[29] sau Xerocomus subtomentosus.[30]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Acest burete este destul de gustos și poate fi pregătit în bucătărie ca hribul murg. La exemplare umede se îndepărtează cuticula lipicioasă (cel mai bine deja în pădure), la cele mai bătrâne și porii. El nu se potrivește pentru uscat.[31] Buretele nu este potrivit de a fi consumat crud pentru că atunci ar putea provoca tulburări gastrointestinale.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 503, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 46-47, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 524-525, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 410 [1]
  7. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 3, Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 536
  8. ^ H. S. C. Huijsman: „Suillus fluryi”, în „Schweizerische Zeitschrift für Pilzkunde - Bulletin Suisse de mycologie”, vol. 47, nr. 3, Berna 1969, p. 70
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1153, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 213, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 906
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 34, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 522-523, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 448-449, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 376-377, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  19. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 46-47, ISBN 978-3-440-13447-4
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 186-187, ISBN 3-405-11568-2
  23. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 85-86, ISBN 3-426-00312-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 514-515 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 522-523 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  28. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 514-515, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  31. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 99, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]