Octavian Smigelschi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Octavian Smigelschi
Octavian smilgeschi, autoritratto crop.jpg
Autoportret aflat la Muzeul Brukenthal
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Ludoș, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedat (46 de ani) Modificați la Wikidata
Budapesta, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Cetățenie Austro-Ungaria () Modificați la Wikidata
Etnie aromâncă Modificați la Wikidata
Religie Biserica Română Unită cu Roma Modificați la Wikidata
Ocupație pictor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artistic pictură, pictură murală, sculptură
Studii Școala de profesori de desen din Budapesta, Academia de Arte Frumoase din München, Academia Regală din Berlin
Pregătire Carl Dörschlag, Bertalan Székely  Modificați la Wikidata
Mișcare artistică Art Nouveau  Modificați la Wikidata
Opere importante iconostasul Catedralei Mitropolitane din Sibiu
Influențat de Carl Dörschlag  Modificați la Wikidata
A influențat pe Robert Wellmann, Fritz Schullerus și Arthur Coulin

Octavian Smigelschi (n. , Ludoș, Imperiul Austriac – d. , Budapesta, Austro-Ungaria) a fost un pictor, sculptor și grafician român, cu activitate de seamă în pictura monumentală bisericească. Operele sale cele mai cunoscute sunt iconostasul și pictura cupolei din Catedrala Mitropolitană din Sibiu, respectiv Capela Gimnaziului Catolic din Budapesta.

Autoportret
Portret al soției

Copilărie[modificare | modificare sursă]

Octavian Smigelschi s-a născut pe 21 martie 1866 în comuna Ludoșul Mare, fiind fiul lui Mihail Smigelschi, descendent al unei familii nobile poloneze[1] și al Anei Sebastian, de origine aromână. Din această relație s-au născut încă trei băieți: Victor (1858), Vasile (1864), Octavian (1867) și Cornel.

Mihail Smigelschi, tatăl său, s-a refugiat în Principatul Transilvaniei în 1850 din cauza evenimentelor revoluționare din 1848-1849. A activat mai întâi ca notar comunal în mai multe sate din jurul Sibiului, printre care Bungardul și Racovița, stabilindu-se mai apoi în Ludoș.[2]

Frații săi mai mari, Victor Smigelschi, născut în 1858, respectiv Vasile Smigelschi, născut în 1864, au fost preoți greco-catolici. Victor Smigelschi a devenit ulterior profesor și canonic la Blaj.

Ziarele maghiare ale timpului, „Pesti Hirlap” și „Budapesti Hirlap”, îl considerau în anul 1903 pe artist ca fiind maghiar. Alte surse au accentuat originea sa poloneză.

Studii[modificare | modificare sursă]

Octavian Smigelschi a luat lecții particulare acasă în loc să frecventeze școala primară, după care a urmat cursurile liceale la Școala Maghiară de Stat din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1884 cu „foarte bine”, chiar dacă unele surse menționează că „...era absorbit de pasiunile sale: lectura, muzica și desenul.[3] În anul 1890, la vârsta de 24 de ani, a scris o autobiografie adresată societății bucureștene Transilvania, cu scopul obținerii unei burse de studii. În aceasta, Smigelschi invocă argumentul că „... am venit la convingerea, că aș potea încerca lupta pentru întruparea idealurilor mele; simțesc a poșede acele condițiuni, care sunt de lipsă pentru o înaintare în artă”.[4]

Paralel cu liceul a urmat cursurile maestrului Carl Dörschlag[5], pictor din Hohenluckow, Germania, care remarca în însemnările sale că „...în anii optzeci pare a fi bântuit aci (Sibiu) bacilul picturii.[6] A obținut o bursă de stat la școala de profesori de desen din Budapesta, ale cărei cursuri le-a urmat între anii 1884-1889. Acolo, sub îndrumarea maestrului Bertalan Székely și a prieteniei cu Robert Wellmann, Fritz Schullerus și Arthur Coulin, și-a desăvârșit studiile și a devenit profesor de desen. În anul 1887 este publicat în revista „Familia” un articol despre Octavian Smigelschi în care se menționează că a primit la școala din Budapesta:

Pictură, Cornel Smigelschi (Astra)
„...două din cele cinci premii anunțate, și anume unul pentru un portret în uleiu, reprezentând pe un român, și altul pentru o compoziție a sa, ce reprezintă un perete spaniol în stil japonez”
—Revista „Familia”, anul XXIIL-1887, nr. 49 din 6/18 Dec., pag. 586.

A studiat la Sibiu și la Budapesta, completându-și studiile prin numeroase călătorii peste hotare. Între 18901891 a activat ca profesor de desen la Schemnitz (azi Banská Štiavnica). Atras îndeosebi de pictura murală, în anul 1904 a întreprins o călătorie de studii la monumentele de artă veche din Țara Românească, Moldova și Bucovina, de la care s-a inspirat în executarea picturilor din numeroase biserici transilvănene (Catedrala mitropolitană din Sibiu). Ca pictor de șevalet a lucrat portrete și chipuri de țărani, surprinse în mediul lor obișnuit.

Carieră[modificare | modificare sursă]

Împreună cu Ștefan Gróh, Robert Wellmann și Fritz Schullerus vizitează München-ul în anul 1887, unde este impresionat de lucrările lui Arnold Böcklin[7]. Înțelegând importanța călătoriilor de studii în orașele europene ce erau adevărate centre de artă în comparație cu apatia provincială sibiană, Octavian Smigelschi începe să studieze pictura bisericească și ca urmare execută numeroase icoane și iconostase câștigând astfel mijloace bănești necesare scopurilor sale. Au rămas drept mărturie acestei perioade din viața pictorului lucrări în diferite biserici din comunele transilvănene: Racovița, Sâncel, Ilva Mare, Măgura, Romos, Rodna Nouă și Poiana Sf. Iosif[8], Mihalț, Vereșmort și Timișoara Fabrică. În anii 1890-1891 vizitează Viena, revine la München după care vizitează Dresda fiind profesor de desen în Banská Štiavnica (Șemniț). În anul 1892 este profesor de desen la liceul de stat din Elisabetopol (azi Dumbrăveni, Sibiu), fiind prezent în Sibiu și făcând numeroase schițe ca-n vremurile studenției prin localitățile din jur: Racovița, Câlnic, Tălmăcel, Sibiu și Gârbova. Multe din aceste schițe, fiind datate în 1886, sunt păstrate în prezent la muzeul Astra.

În perioada 1898-1899 studiază la Veneția, Ravenna și Florența pentru ca în anul 1904 să studieze picturile bisericești din:

Începând din anul 1890, Octavian Smigelschi a făcut o serie de expoziții împreună cu Schullerus și Wellmann, unde a prezentat peisaje în acuarelă[9] ce au avut parte de o critică elogioasă, care le apropia de operele lui Hildebrandt sau Werner[10].

Iconostas din Racovița

Octavian Smigelschi deschide expoziția de artă religioasă din Blaj, în ziua de 30 august 1903, moment în care intră în atenția autorităților bisericești. La această expoziție, pictorul expune planul și cartoanele ce reprezentau proiectul de zugrăvire a catedralei unite din Blaj. Cu această ocazie publicul român a fost pus pentru prima oară în situația de a alege și „...aprecia în mod nemijlocit un astfel de decor”[11][12]. În 14 octombrie 1903, participă la expoziția de la Sibiu din sala Thalia, prezentând în plus față de cea de la Blaj peste 70 de lucrări în ulei, tempera, acuarelă, precum și desene cu caracter profan[13]. Succesul expoziției a fost marcat în presa vremii de către ziare ardelene[14], bucureștene[15] și maghiare din Budapesta.

Ștefan Gróh, profesor la Școala de arte industriale și la Școala pregătitoare a profesorilor de desen din Budapesta, membru al Comisiei Monumentelor Istorice maghiare, face o dare de seamă elogioasă în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din Sibiu din data de 21 octombrie 1903 la expoziția sibiană. Fiind o personalitate influentă, acesta-l va ajuta pe Smigeslchi să-si deschidă expoziții la Budapesta, cum a fost cea din 5 decembrie 1903. Aprecierea criticilor se regăsesc din nou în presa vremii[16][17], Octavian Smigelschi fiind comparat cu celebrul pictor maghiar Carol Lotz[18]. Această expoziție a fost urmărită și de Adalbert Berzeviczy, ministrul al Cultelor și Instrucțiunii.

Consistoriul Arhidiecezan din Sibiu a publicat în 30 noiembrie 1903 anunțul concursului de executare a picturilor catedralei din Sibiu.[19] La acest anunț s-au prezentat încă 14 concurenți dintre care comisia, formată din G.D.Mirea, directorul Școlii de Belle-Arte din București, arhitectul Mincu și pictorul brașovean Friedrich Mieß, a ales trei persoane printre care și O. Smigelschi. În 1904 apare o cronică a operei sale în revista „Müvészet” completată cu cinci reproduceri[20], fapt ce crește notorietatea lui Smigelschi peste hotare în același timp cu apariția în țară a unui articol semnat de Octavian Goga din „Luceafărul”[21].

Proiectul pentru catedrala ortodoxă din Sibiu

Comanda de zugrăvire a catedralei ortodoxe din Sibiu i se repartizează în 12/25 aprilie 1904, în urma executării unei lucrări de probă comandate: un iconostas și un înger în cupolă. Rezultatul lucrării de probă a fost unul sever care a dus la ambiționarea pictorului în realizarea unei opere monumentale în catedrala sibiană „după care poate fi apreciat fără rezerve”[22].

„Juriul apreciază bine compozițiunea generală a lui Smigelschi, dar detaliul de execuțiune (Sf. Fecioară) a fost găsit atât de inferior, încât inspira temeri pentru buna execuțiune a întregii lucrări”
—I.Pușcariu, E.Miron Cristea și M.Voileanu, Biserica Catedrală de la Mitropolia ortodoxă din Sibiu, Sibiu, 1908
Răstignirea, studiu (Astra)

Onorariul primit de către Smigelschi pentru executarea iconostasului, cupolei și pandativelor a fost de 32.000 de coroane[23]. Întreaga lucrare a catedralei cuprindea de fapt și întreg interiorul, executarea lor fiind întreruptă din cauza lipsei mijloacelor financiare. Din cauza tărăgănării comenzilor la catedrala sibiană precum și a celei din Blaj, O. Smigelschi a executat picturile din biserica ortodoxă română din Ciacova (1907, unde a făcut o copie la scară redusă a cartoanelor sibiene), precum și pictura bisericii unite din Rădești (1909, cu o concepție novatoare).

Deces[modificare | modificare sursă]

Octavian Smigelschi se pensionează în anul 1911, părăsind catedra de desen al liceului și moare pe 10 noiembrie 1912 din cauza unui atac de cord. O expoziție retrospectivă este deschisă în octombrie 1913 la:

„... palatul de Belle-Arte din Budapesta - alături de expoziția postumă a prietenului său A.Coulin - și în care au figurat aproape toate lucrările lui, tablouri, desene și studii[24], a avut numai un succes relativ, redus la elogiile criticii [25].”

În prezent Muzeul Brukenthal expune, datorită „Astrei”, majoritatea tablourilor și cartoanelor lui O. Smigelschi.

Idealuri artistice[modificare | modificare sursă]

Lina cu mărgele”, foto alb-negru

Așa cum se prezenta spațiul artistic transilvănean din secolul al XIX-lea, acesta era o îmbinare dintre două curente reprezentative în pictura bisericească. Primul curent, practicat de către iconarii și zugravii de la sate, reprezentați de către preoți și țărani, era ilustrat de pictura bizantino - română. Cel de al doilea, avea o influență apuseană și el devenise un calapod pentru creația pictorilor de tip academic, tipar ce era caracterizat prin numeroase dogme și norme. Cel din urmă a fost curentul care a câștigat competiția și și-a asumat rolul conducător. Astfel, academismul pictorilor români, a dus la ruperea tradiției bizantine de pictura tradiționalistă, bisericească. Pe acest val al reformării vine Octavian Smigelschi cu o viziune nouă, care-și va releva caracterul novator prin faptul că artistul a înțeles importanța stilului bizantin în percepția poporului român.[26]

Octavian Smigelschi este preocupat ca orice pictor în identificarea de tematici diverse printre care se află, bineînțeles și peisajul. Cum peisajul prezintă cu preponderență natura, Smigelschi declară că:

„Nu știu dacă este natura frumoasă ori urâtă, bună ori rea din punct de vedere filosofic, însă la tot casul produce lucruri minunate, care îți atrag atențiunea; vietăți acăror viață a o studia este de sigur o ocupațiune foarte interesantă. Iară pictura o primesc ca un felu de istorie naturală, care n-are alt scop decât a studia felul cum se exprimă natura și a reproduce din viața naturei ceia ce-i este cu putință cu mijloacele de care dispune. Și câte lucruri sunt pre lume, cari prin altă artă nu se pot reproduce așa de perfect, ca cu ajutorul picturii?”
—Smigelschi, Octavian [Autobiografie], În: Calendarul pentru popor. ASTRA, 1934, p. 164-165

Un rol deosebit ca sursă de inspirație a fost cultura populară, care la începutul secolului al XX-lea era cel mai bine exprimată de către consilierul consistorial Miron Cristea, care solicita ca pictura bisericească să ia serios în considerare tradiția și continuarea estetică.[27] Astfel Smigelschi își concentrează atenția spre tezurul artei populare din Transilvania și vechiul Regat. În acest sens sunt importante percepțiile artistice ale artistului care constată că:

„... spiritul românesc se exprimă prin tot ce provine de la dânsul, prin limbă, literatură, moravuri; însă multe calități ale lui se exprimă foarte caracteristic prin exteriorul seu. Românul este grațios și ușor în mișcările sale, fără de a fi numai o frasă; armonie în forme și în culorile portului seu; iară când este urât și grotesc, niciodată nu este greoiu.”
—Smigelschi, Octavian [Autobiografie], În: Calendarul pentru popor. ASTRA, 1934, p.165

Smigelschi sculptorul[modificare | modificare sursă]

„Dacă pe un DEGAS și pe un RENOIR, notorietatea și mai cu seamă interesul unor colecționari mari – negustori i-a ajutat și apoi determinat să definitiveze rodul acestor preocupări sculpturale tardive, cu totul altfel s-au petrecut lucrurile în cazul lui Smigelschi. Din păcate, pictorul sibian a rămas destul de izolat și nu s-a găsit nimeni care să tulbure această singurătate spre a-l îndemna să-și transforme acele manechine, ori modele figurative în sculpturi adevărate. Smigelschi, realizând aceste figurine, în concepția lui le-a hărăzit în exclusivitate rolul unor modele, dar, (...) ele alcătuiesc exemple persuasive care credem că depășesc cu mult stadiul de schiță figurativă și se apropie în chip vrednic de piesele ce aparțin repertorului plastic autentic. În cuprinsul acestor pilde pe care le-a lăsat, maestrul sibian nu s-a gândit la o sculptură cu rol propriu-zis, cu o valoare funcțională adevărată, însă a făcut un lucru aproape tot atât de însemnat transmițându-ne talentul său și dovada indubitabilă a calităților sale de plastician”
Nicolae Sabău - Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Series istorica. Fasciculus 1, 1972, p. 70

Caracterizări[modificare | modificare sursă]

„...Era muncitor, de o conștiință pioasă față de neamul său, închis cu totul în gândul celor ce avea să le facă, având doar putința de a vădi prin zâmbet marea-i iubire pentru ai lui”
Nicolae Iorga - „Neamul românesc” , 15 noiembrie 1911.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

„Spre deosebire de marii săi contemporani, fie ardeleni, fie de dincolo de Carpați, care se inspirau mai mult din arta Renașterii, Smigelschi s-a întors la tradiția bizantină din arta bisericească, la pictura în frescă, dar nu la o imitare ori copiere a ei, ci la “o regenerare” a artei bisericești, după cum afirma el însuși. Renașterea italiană i-a fost izvor pentru multe scene, dar n-a nesocotit cu nimic nici pictura bizantină tradițională, mai ales cea din țările române extracarpatice. La această sinteză a spiritului apusean cu cel răsăritean (bizantin) a adăugat apoi diverse motive ornamentale din broderia populară românească (ornamente în decorul pereților) motive populare în veștmintele îngerilor. Dacă ar fi pictat întreaga catedrală, ar fi introdus și elemente locale, așa cum am constatat mai sus (de pildă, costumul popular al Sfintei Filofteia, coroanele magilor, îmbrăcămintea păstorilor, copiii-îngeri cu steaua, etc.) În felul acesta, Smigelschi a creat la Sibiu un stil propriu, pe care îl putem numi neobizantin”, adică o sinteză strălucită de elemente din pictura bizantină, a Renașterii și din cea populară românească”.”
—„Catedrala Mitropolitană din Sibiu”, 1906 - 2006, 2006, p. 67-68
„A fost inimă de român...(...) ... Dar Smigelschi mai are o latură, mai puțin cunoscută până acum, însă tot atât de valoroasă. El nu a văzut numai bisericile Ardealului, ci toată viața cuprinsă în satele de la cotituri de cale. Pânzele și acuarelele rămase după răposatul, o dovedesc deplin aceasta. Iată, un colț de strană dintr-un sat de pe Târnave, o fecioară cu ochii vii, o leliță în prag, o înmormântare, o bobotează, și alte fărâme ale vieții noastre de popor cu caracteristice pronunțate. Atâtea semne neîndoiase că Smigelschi a fost inimă de român, a simțit românește și a înveșnicit o lume pe care o înțelegea adânc. El a fost o adevărată glorie a noastră, cu care ar trebui să ne mândrim mai mult”.”
—„Cosânzeana”, III, nr. 42, 26 oct. 1913, p. 611
„Reunind elementele tradiționale ale artei bizantine, monumentalitatea și descriptivismul, cu experiența stilului Renașterii și a picturii germane (în speță a unui BÖKLIN cunoscut din perioada studiilor) stilul său, neo-bizantin își găsește imaginea cea mai fidelă în decorarea catedralei din Sibiu. Calitățile desenului și compoziției, simplitatea și precizia i-au oferit prilejul parcurgerii unei game variate de forme și expresii, încadrate riguros în spațiu, cu o notă de gravitate și măreție. În afara temelor de inspirație religioasă, a lucrat în ulei, pastel sau acuarelă peisaje și mai ales figuri de țărani români transilvăneni, urmărind a răspândi monumentalitatea și în domeniul artei profane. Expresivitatea acestor figuri este dată de dramatismul ce reiese din dârzenia și hotărârea unor oameni peste care viața a lăsat urme adânci, păstrându-i nestrămutați în dorința lor de libertate și dreptate. În țelegând “importanța specific naționalăa stilului bizantin pentru noi”, Smigelschi se va pogorî, cum se exprimase Goga în 1903, “în adâncul duhului (nostru) plăsmuitor”, contopindu-se cu idealurile celor ce vor înfăptui după moartea sa, câțiva ani mai târziu, marele act al Unirii Transilvaniei cu Țara””
—„Steaua”, 29, nr. 12, dec. 1978, p. 53

Alexandru Constantin Chituță

"Octavian Smigelschi este cel care va introduce pentru prima dată în arta religioasă, printr-un amplu program bine stabilit, elemente din broderia tradițională națională. Activitatea sa în planul de afirmare a identității naționale nu se va opri doar la pictura bisericească, ea continuând la decorație de carte, diplome, reviste etc."

- Octavian Smigelschi, inițiatorul picturii naționale bisericești, Alexandru Constantin Chituță, Ed. ASTRA Museum, Sibiu, 2015, p. 14-15.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ N. Iorga, Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, București 1906, vol I, pag. 165.
  2. ^ Nicolae Sabău, Ioana Gruiță-Savu, Octavian Smigelschi în presă, Cluj 2009, pag. 13.
  3. ^ V. Vătășianu, Pictorul Octavian Smigelschi, Sibiu, 1936, p. 5.
  4. ^ Smigelschi, Octavian [Autobiografie], În: Calendarul pentru popor . ASTRA, 1934, p. 163-16
  5. ^ Carl Dörschlag a pictat altarul bisericii fortificate din Cincșor în anul 1868.
  6. ^ V. Roth, Karl Dörschlag, rev. „Die Karpathen”, anul II.-1908, p. 85.
  7. ^ V. Roth, Fritz Schullerus, în revista „Die Karpathen”, anul II.-1908, pag.203.
  8. ^ Em. Bucuța, Pe urmele lui Smigelschi, în revista „Gând românesc”, anul III., 1935, nr. 10, p. 472...
  9. ^ Conform informațiilor pe care doamna Smigelschi i le-a furnizat lui V. Vătășianu, menționate în V. Vătășianu, Pictorul Octav Octavian Smigelschi, 1936, p. 9
  10. ^ Recenzia din Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, 1890, nr.2-4 oct., reprodusă parțial în „Familia”, anul XXVL-1980, nr.40. 7/19 oct., pag.482.
  11. ^ V. Vătășianu, Pictorul..., p. 10
  12. ^ Ziarul „Unirea”, XIII-1903, nr. 36, 5 septembrie, p. 357; Ziarul „Drapelul”, 1903, 30 august
  13. ^ Vezi catalogul expoziției: Smigelschi's Kunst-Ausstellung, Gesellschaftshaus, Sibiu, 1903
  14. ^ „Tribuna Poporului”, Arad, anul VII-1903, 14/26 octombrie.
  15. ^ „Vremea”, 1 noiembrie 1903.
  16. ^ „Budapesti Hirlap”, 5 decembrie 1903.
  17. ^ „Uj idök”, anul IX, nr.52, 20 decembrie 1903.
  18. ^ „Független Magyarország”, 5 decembrie 1903.
  19. ^ Vezi I. Pușcariu, E. Miron Cristea și M. Voileanu, Biserica de la Mitropolia ortodoxă română din Sibiu, Sibiu, 1908.
  20. ^ „Müvészet”, anul III-1904, pag.54-55.
  21. ^ „Luceafărul”, nr.24, 15 decembrie 1903
  22. ^ V. Vătășianu, Pictorul ..., Sibiu, 1936, p.12.
  23. ^ Raportul Sinodului arhidiecezan, nr. 3243, ep.2IV, 1905.
  24. ^ Vezi catalogul:Coulin Artur, Löschinger Hugo, Papp Bertalan és Smigelschi Oktáv, Budapesta 1913.
  25. ^ Neamul românesc literar, nr.43/44 din 15 noiembrie 1912.
    Unirea, 1912, nr.120.
    Luceafărul, 1912, nr.31, pag.706.
    Déva és Vidéke, 7 dec 1912.
    Budapesti Hirlap, 4 mar 1913.
    Az Ujság, 2 oct 1913.
  26. ^ Gheorghe Mândrescu - Octavian Smigelschi și idealurile Unirii. În:Steaua, 29, nr. 12, dec. 1978, p. 52-53
  27. ^ http://www.bjastrasibiu.ro/personalia/1.Smigelschi.pdf

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Virgil Vătășianu - „Pictorul Octavian Smigelschi”, Krafft & Drotleff S.A., Sibiu, 1936.
  • Alexandru Lupeanu Melin - „Octavian Smigelschi”. În: Cosânzeana, nr. 42, 26 oct. 1913, p. 610-611
  • Mircea Oprișiu – „Octavian Smigelschi, pictorul Catedralei Mitropolitane din Sibiu”. În: Tribuna, nr. 580, 6 martie 1992, p. 3
  • Coriolan Petreanu – „Octavian Smigelschi. 30 de ani de la moartea pictorului”. Extras din: „Luceafărul”, III, nr. 1 Sibiu, Tipografia „DaciaTraiană”, 1943, p. 7
  • Nicolae Sabău – „Contribuții la cunoașterea pictorului Octavian Smigelschi (1866-1912)”. În Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Series Historia.Fasciculus 1, 1972, p. 49-70 Cluj
  • Nicolae Sabău, Ioana Gruiță-Savu - „Octavian Smigelschi în presă”, Cluj, 2009.
  • Elena Sporea - „Vine Crăciunul”. Piesă de teatru pentru copii în două acte de Elena C. Sporea”. Cu note de Kiriak și ilustrații de Octavian Smigelschi. Sibiu, Editura „Asociațiunii”, 1926, 24 p.
  • Smigelschi, Octavian - „Autobiografie”. În: Calendarul pentru popor al „Asociațiunii” pe anul 1934, p. 161-167
  • Mircea Păcurariu - „Pictura lui Octavian Smigelski din Catedrala Mitropolitană din Sibiu”. În: Transilvania, XXXV (CXI), nr. 4, 2006, p. 27-30
  • Ilarion Pușcariu, Cristea, E. Miron, Voileanu, Matei - „Biserica Catedrală de la Mitropolia ortodoxă română în Sibiu. Istoricul zidirii 1857-1906.” Cu 24 ilustrații și 3 facsimile. Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1908
  • Catedrala. Sibiu”, 30 aprilie / 13 mai 1906. Număr unic din incidentul sfințirii catedralei ort. rom. din Sibiu. (31,5x23,5). Redactată de Silvestru Moldovan. Editura și tiparul Tipografiei Henric Meltzer.
  • Iulia Mesea - „Moment aniversar în arta sibiană (1866-1996)”. În: Tribuna, CXII, nr. 1695, 28 iunie 1996, p. 3
  • Mircea Păcurariu - „Catedrala Mitropolitană din Sibiu. La 90 de ani de la sfințire. (1906-1996)”. În: Telegraful român, 144, nr. 17-18, 1 mai 1996, p. 1
  • Preot Prof. Dr. Mircea Păcurariu - „Catedrala Mitropolitană din Sibiu 1906-2006”. Sibiu, Editura Andreiana, 2006
  • Octavian Smigelschi. Album.București, Editura Meridiane, 1986
  • Radu Iacob - „Biserica din Tâmpălhaza” (Rădești) Alba. 1912
  • Alexandru Constantin Chituță, Pictorul Octavian Smigelschi, lumină vie în veșnicie, Ed. Astra Museum-Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2012.
  • Alexandru Constantin Chituță, Smigelschi si Catedrala in documente inedite din Arhiva Mitropoliei Ardealului, Ed. Astra Museum, Sibiu, 2014.
  • Alexandru Constantin Chituță, Octavian Smigelschi, album, Ed. Muzeului Brukenthal-Armanis, Sibiu, 2014.
  • Alexandru Constantin Chituță, Octavian Smigelschi, reprezentant al picturii transilvănene, în ziarul Lumina, 28 iulie 2013.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Octavian Smigelschi