Jacob Levy Moreno

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Jacob Levy Moreno (născut ca Iacob Levy, n.18 mai1889, București - d. 14 mai1974, New York) a fost un psihiatru austriac-american, de origine evreu născut în România, psihosociolog, teoretician și pedagog însemnat, inventatorul psihodramei, al sociometriei, și unul din fondatorii psihoterapiei de grup.

Familia și anii copilăriei la București[modificare | modificare sursă]

Jacob Levy Moreno s-a născut la București, în România, la 18 mai 1889, sub numele de Iacob Levi, într-o familie de evrei sefarzi. Tatăl său era Moreno Nisim Levi (1856 - 1925), un comerciant care emigrase din Turcia în România și se ocupa cu negoțul de lemn destinat confecționării de sicrie. La vârsta de 32 ani, Moreno Nisim Levi o luase de soție pe Paulina Iancu, de numai 14 ani. Iacob a fost întâiul lor născut când ea avea doar vârsta de 15 ani și jumătate. [1] I-au urmat trei surori și doi frați (Rahel Victoria, Volf sau Valerian William (1892), Charlotta, Clara Lala și Norbert Buby. Paulina Iancu era orfană de amândoi părinții din copilărie și frații ei mai mari, celibatari, o predaseră spre creștere și educare călugărițelor unei mănăstiri catolice. În cele din urmă, de teamă că ea va părăsi credința strămoșilor și se va creștina, au retras-o de acolo și au măritat-o cu Nisim Moreno Levi, care era din aceeasi generație ca ei, mai vârstnic decât ea cu 18 ani. Viața conjugală a celor doi căsătoriți a cunoscut numeroase stări de tensiune și conflicte. Paulina se distingea printr-o fantezie bogată, prin intuiție și simț al umorului, stăpânea multe limbi, mai cu seamă ladino, româna, germana și franceza. Ea avea darul povestirii și, pe deasupra, era foarte pasionată de leacurile băbești și de îndeletniciri esoterice, plăcându-i să citească în cafea și în frunzele de ceai. Se povestește că odată l-ar fi vindecat pe fiul ei cel mare de rahitism prin „băi de soare” pe nisip, așa cum o sfătuise o lecuitoare rromă. Pe de altă parte, nu i-a fost întotdeauna ușor să înțeleagă acest copil, atât de vioi și excentric.[2]

Iacob, care, poate, a moștenit de la mama lui pasiunea pentru profeții și darul pentru teatru, era legat mai mult de ea decât de tată, care lipsea adesea de acasă, fiind plecat în voiaje de afaceri. În acelaș timp, și el trezea în copii respect și admirație. [3] La 4 ani Iacob a primit primele lecții de Tora de la rabinul șef al evreilor spanioli din București, Behor Haim Bejerano. Dar, în afara de tradiția evreiască, curiozitatea lui era atrasă și de mesajele creștine și de credințele folclorice animiste, care străbăteau povestirile mamei sale din cele învățate de ea la mănăstire, precum și de obiceiurile pe care le-a observat la servitoarea maghiară din casa părintească.

Din anii copilăriei la București amintește Iacob Levi Moreno în memoriile sale de jocurile în tovărășia altor copii. Într-unul din ele, născocit de el, cam pe la vârsta de 4 ani, a jucat rolul lui „Dumnezeu”, în timp ce copiii ceilalți trebuiau să fie „îngerii”. Jocul era să se termine printr-o nenorocire atunci când grămada de scaune puse unele peste altele pentru a ajunge sus, „în rai”, s-a prăbușit în momentul când au încercat „să-și ia zborul”. Iacob însuși a căzut și și-a rupt o mână. Nu a uitat niciodată acest joc de-a Dumnezeu și îngerii. iar mai târziu a scris, sub inspirația lui, o scenetă de teatru. În afara de jocuri, micului Iacob i-a mai plăcut și să cânte și să vorbească mai multe limbi, între care limba ladino sau judezmo, în care mama i-a cântat cântece de leagăn. În urma unui atac cerebral petrecut în ultimele luni de viață, se spune că n-ar mai fi înțeles decât limbile română și germană, limbile copilăriei și tinereții sale.

Copilăria și tinerețea la Viena[modificare | modificare sursă]

Templul "evreilor turci" (sefarzi) din Viena prin anul 1900

La 6 ani, în anul 1895, în urma unor dificultăți financiare, familia Levi s-a mutat la Viena, pe atunci capitala Imperiului Austro-Ungar. Anii la Viena au fost fericiți pentru Iacob Levi, care s-a adaptat bine la școala evreiască și l-a însoțit pe tatăl său în unele din călătoriile de lucru ale acestuia. Ei au vizitat Istanbul, unde și-a văzut prima dată bunicul patern și unde a avut prilejul să viziteze unul din ultimele haremuri. La 13 ani a celebrat ceremonia de comuniune evreiască Bar Mițva la Templul evreilor turci (sefarzi) din Viena. Împreună cu unul din unchii săi a făcut un voiaj de neuitat în Italia, de la Fiume până la Roma și Napoli. Pe parcurs a văzut și Florența, unde s-a îndrăgostit prima dată de o fată necunoscută.

În anul 1904 noi probleme economice au silit familia Levi să plece la Berlin și apoi pentru scurtă vreme la Chemnitz. Din pricina deteriorării relațiilor dintre părinți s-a hotărât ca Iacob sa fie trimis înapoi la Viena, unde urma să-și termine școlarizarea. El a început să se întrețină din predarea de lecții particulare. În 1906 părinții săi au divorțat. Tatăl său a plecat la Istanbul, unde a murit mai târziu, în 1925, în singurătate. În împrejurările crizei familiale, ca adolescent, Iacob a încetat să mai asculte de părinți și a întrerupt liceul înainte de examenele de bacalaureat. El a aruncat asupra mamei vina divorțului și s-a îndepărtat de familie. Încă fără a fi absolvit bacalaureatul, s-a înscris la cursuri de filozofie clasică și de matematică la Universitatea din Viena. După trecerea examenelor de maturitate s-a înscris, în cele din urmă, la Facultatea de medicină. În vremea studenției (în anii 1911-1917) și-a lăsat barbă și a fost cunoscut prin îmbrăcămintea excentrică pe care și-o alegea. Odată a mers pe stradă în pielea goală. În anii 1908-1914, împreună cu Haim Klemmer, un coleg evreu dintr-o familie de hasidim, cu care mersese la cursurile de filosofie, Levi a înființat un centru comunitar numit Casa Întâlnirii (Haus der Begegnung) destinat acordării de asistență socială refugiaților, noilor imigranți și celor lipsiți de casă, pe bază de voluntariat.

În acea perioadă Levi a făcut o scurtă cunoștință cu Sigmund Freud. La început teoriile acestuia i-au părut interesante, dar după nu multă vreme, i-au produs anumite rezerve și a preferat să se ocupe de psihologia și dinamica de grup. Ca tânar student Levi a fost fascinat și de lumea teatrului. a făcut cunoștință cu actrița evreică Elisabeth Bergner, originară din Galiția, care a devenit mai apoi una din stelele teatrului în limba germană. În anii 1907-1913 a obișnuit să joace și să improvizeze jocuri teatrale cu copii care frecventau parcul Augarten și în acelaș timp s-a dedicat tratamentelor psihosociale pentru persoane bătute de soartă, ca de pildă prostituatele din cartierul Spielberg. Cu acestea din urmă a organizat în anii 1913-1914 grupe de suport, având colaborarea medicului dr Wilhelm Grün și a ziaristului Karl Kolbert.

Întâlnirea cu Freud , 1912[modificare | modificare sursă]

Despre întâlnirea cu părintele psihanalizei, Levi Moreno a scris în Autobiografia lui:

„Am participat la una din conferințele lui Freud. Tocmai terminase analiza unui vis telepatic. Când studenții au ieșit, a aruncat privirea în sală, către mine, și m-a întrebat cu ce mă ocup. I-am răspuns... Ei bine, dr Freud, eu încep acolo unde dumneata întrerupi. Dumneata întâlnești pacienții în settingul artificial al biroului dumitale. Eu îi întâlnesc pe stradă și în casele lor, în mediul lor natural. Dumneata le analizezi visele, Eu le dau curajul să viseze iarăși. Dumneata le faci analiza, și îi descompui în părțile componente. Eu îi pun să-și joace rolurile lor conflictuale, și îi ajut să-și reintegreze părțile”

.

Opera lui J. L. Moreno[modificare | modificare sursă]

  • Moreno, J. L. (1932). First Book on Group Therapy. Beacon House.
  • Moreno, J. L. (1934). Who Shall Survive? A new Approach to the Problem of Human Interrelations. Beacon House. ISBN 978-9992695722
  • Moreno, J. L. (1941). The Words of the Father. Beacon House. ISBN 978-1446601853
  • Moreno, J. L. (1946). Psychodrama Volume 1. Beacon House.
  • Moreno, J. L. (1947). The Theatre of Spontaneity Beacon House. ISBN 978-1445777139
  • Moreno, J. L. (1951). Sociometry, Experimental Method and the Science of Society: An Approach to a New Political Orientation. Beacon House. ISBN 978-1291121759
  • Moreno, J. L. (1953). Who Shall Survive? Foundations of Sociometry, Group Psychotherapy and Sociodrama. Beacon House.
  • Moreno, J. L. (1956). Sociometry and the Science of Man. Beacon House.
  • Moreno, J. L. (1959). Psychodrama Volume 2: Foundations of Psychodrama. Beacon House.
  • Moreno, J. L. (1960). The Sociometry Reader. Beacon House.
  • Moreno, J. L., Moreno, Z. T., Moreno, J. D. (1964). The First Psychodramatic Family. Beacon House.
  • Moreno, J. L. (1966). The International Handbook of Group Psychotherapy. Philosophical Library.
  • Moreno, J. L. (1969). Psychodrama Volume 3: Action Therapy and Principles of Practice. Beacon House.
  • Moreno, J. L. (1989). Preludes of my Autobiography. Beacon House.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ situl de psihodramă al dr Jutta Fuerst - scurtă biografie al lui Moreno pe internet - în germană
  2. ^ G. Boria(1983)- mărturia văduvei lui Moreno, Zerka
  3. ^ Joseph Moreno(2006)

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Giovanni Boria - „Tele” ,manuale di psicodramma classico - F.Angeli,Milano, 1983
  • Moreno, Joseph (2006) The Deeds of My Father: William L. Moreno British Journal of Psychodrama and Sociodrama Vol. 21, Number 1, pp. 37- (Faptele tatălui meu: William L.Moreno).
  • Achim Mihu, Sociometria, București, Editura politică.