Harem

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
„Scenă dintr-un harem” de Antonio Guardi

Harem (arabă حرم, ḥaram, însemnând „loc interzis”) este un cuvânt ce semnifică „interzis” sau „tabu”. Este un cuvânt specific societății islamice, constituind o formă de organizare socială, ca și familia. Pe de altă parte, acest cuvânt face referiri și la partea „arhitecturală”, deoarece haremul constituie și așezământul specific activității pe care o semnifică, în sensul că este un adevărat complex, cu spital, dormitoare, moschei etc.

În 1665, Haremul din Topkapi a trecut printr-un incendiu devastator, în urma căruia a fost restaurat și lărgit, beneficiind astăzi de un spital, o spălătorie, 2 moschei, chioșcuri și 300 de camere, pe lângă alte servicii. Haremul se ridică pe 5 sau 6 nivele.

Concubinele aduse în harem învățau și își asumau cultura islamică în totalitate, iar cele mai bune dintre ele ocupau funcții administrative (șefe peste servitori), iar altele erau oferite sultanului, constituind însăși dinastia. Femeia care trebuia adusă sultanului trecea printr-un lung șir de pregătiri, prin ceremonia numită „hamam”, pentru a arăta și a se comporta perfect în fața sultanului.

Valoarea unei femei în harem depindea de fertilitatea acesteia, de capacitatea ei de a da naștere unui copil. Cea care se apropia cel mai tare de sultan, căzându-i în grații, era numită gozde, iar dacă una din aceste gozde dădea naștere unui copil, îi erau alocate un apartament privat și devenea conducătoarea soțiilor. Mama moștenitorului la tron era numită haseki (soția oficiala a sultanului).

Haremul din Topkapi este împărțit în 4 secțiuni: prima, alocată șefilor peste eunucii negri, apoi poarta comună a haremului, care duce la curtea pavată interioară înconjurată de clădiri unde trăiesc mama sultanilor, sultanii și prinții. În Imperiul Otoman haremul era definit drept cartierul femeilor din palat. Haremul Imperial, cunoscut ca și Serai, era in acelasi timp reședința reginei mame Valide Sultan, a favoritelor sultanului, Harekis, și a restului concubinelor (femei cu rolul functional de a-l întretine pe Sultan in dormitor). Alături de acestea îm Harem mai locuiau fiicele Sultanului și Eunucii. Multe dintre femeile din harem nu aveau să îl vadă niciodată pe Sultan devenind servitoare pentru acoperirea necesităților zilnice ale funcționării haremului. Putem căuta motivul existenței Haremului în insăși cultura Otomană. În tradiția Otomană se obișnuia concubinajul alături de sclave, concomitent cu mariajul legal pentru reproducere. Sclavia concubinajului presupunea folosirea sclavelor femei pentru reproducere. Sclavele, copii proveniți din relațiile cu sclavele concubinele, spre deosebire de cei proveniți din relațiile cu soțiile legale nu erau recunoscuți pentru moștenire. Între soțiile și concubinele din Harem exista întotdeauna competiție. În timp s-a evoluat de la poziția de sclavă concubină la cea de preferată, ceea ce presupunea o potențiala recunoaștere a drepturilor moștenitorilor proveniți din relațiile cu Sultanul. Puterea femeilor din Harem era direct exercitată în pozițiile pe care le ocupau în cadul familiei. Deși nu erau legitimate cu titlu de favorită, ele puteau accede la titlul de „sultan kadin”, ceea ce le consolida poziția in ierarhia din harem.

Femeile din Harem[modificare | modificare sursă]

În sec. XVI XVII femeile și bărbații din familia imperiala foloseau în mod egal titlul de sultan. Favorita sultanului (sec XVII) avea desemnat titlul de Sultan kadin sau „haseki” (nume folosit originar pentru membrii mai putin proeminenți ai familiei imperiale). Cel mai inalt titlul era de Valide Sultan, rezervat mamei Sultanului , singura in masura sa poarte acest titlu, aceasta indicand puterea poziției ocupate. În definitiv bărbații puteau avea oricâte concubine și Odalisce, dar o singură mamă. Multe dintre concubinele și odaliscele din haremul imperial aveau reputatia de a fi cele mai frumoase femei din imperiul otoman. Se obisnuia ca fetele cu frumusețe deosebită să fie trimise la curtea sultanului, oferite ca daruri, din partea guvernatorilor provinciilor aservite. Numeroase femei din harem erau de proveniență georgiană, abhază și circasiană. Ele erau de obicei cumpărate din targurile de scalvi , după ce fuseseră răpite sau chiar v’ndute de proprii parinti. Multe familii georginene si circasiene isi incurajau fiicele sa dewvina concubine prin intermediul sclaviei , promitandu-le o viață de lux confortabilă, toate femeile la intrarea in harem purtau denumirea de odalisce (femei de curte), indeplinind rolul de servitoare in harem. Odaliscele nu erau de obicei prezentate sultanului, numai acelea de o extrordinară frumusete si talent, vazute ca niste potențiale concubine, erau pregătite pentru acest pas. Ele erau invățate să danseze, sa recite poezii, sa cante la diverse instrumente muzicale si initiate in arta erotica. Numai cele mai dotate si talentate odalisce ajungeau să fie prezentate sultanului ca gedikli (fecioare în așteptare). De obicei termenul de odaliscă, desemnează o femeie ce în deplineste functia de cameristă, a favoritelor din harem si aveau nume ca de ex. Îngrijitoarea veșmintelor, Curatoarea Băilor, Păstrătoarea Bijuteriilor. Era totusi posibil pentru aceste odalisce să își depășeasca rangul ierarhic in harem si să isi securizeaze o pozitie privilegiată, cea mai importantă femeie din harem era Valide Sultan și Kadînele, adică soțiile legale. Valide Sultan era responsabilă pentru mentinerea disciplinei ordinii și organizarea haremului, fiind cea mai în vărsta femeie din familia imperială era de asteptat ca aceasta să fie totodata profesor si indrumator pentru fiul sau initiindu-l si educandu-l in arta intrigilor politicii de stat. De multe ori era rugata să intervina în decizia sultanului atunci când Muftiul (seful religiei otomane) sau vizirii (ministrii) aveau indoieli in ceea ce priveste decizia sultanului. Cadânele erau femeile favorite ale sultanului (soții) Tradiția îngăduind numai patru kadâne principale, dar cu număr nelimitat de concubine. Kadânele erau echivalentul unei soții legale și aveau în posesie apartamente, sclavi și eunuci, de ex. în timpul domniei lui Selim al 2-lea, favorita acestuia Nurbanu, avea în anturaj 150 de femei care o deserveau, cantitatea de bijuterii, haine, proprietăți și daruri facute de sultan era direct proporțională cu afecțiunea pe care acesta i-o purta.

Odaliscele era pe treapta de jos in ierarhia haremului. Erau considerate servitoare de uz general in harem. De obicei nu erau considerate suficient de frumoase pentru a fi prezentate sultanului. Erau vazute ca potentiale canditate la rolul de concubină și pregătite pentru a-și dezvolta talentele. O mare onoare pe care sultanului o putea face unui invitat de parte bărbătească era cea de a-i prezenta o odaliscă de la curtea sa care nu devenise inca concubina lui. Aceste femei erau de obicei frumoase și talentate, dar cel mai important era ca ele aveau conexiuni cu ierarhia din harem, concubina putea fi considerată un echivalent al versiunii moderne de „aventură de o noapte”. Concubinele era odalisce care erau prezentate sultanului, peste noapte trecand la rangul de concubină, după care puteau să nu il mai vadă pe sultan niciodată, exceptie facand cazul in care aceasta ramanea insarcinată, daca avea norocul sa nasca un copil de parte bărbătească, avansa la gradul de ikbal (favorită), ierarhia femeilor urma parcursul : Odalisca (virgină), concubina (aventura de o noapte), Ikbal (favorita), si kadână (favorită, soție). Femeile ocupau numai jumătate din ierarhia haremului, cealaltă jumătate fiind ocupată de eunuci. Eunucii erau considerați mai puțin bărbați ei nefiind capabili să atenteze la femeile din harem și rămanand loiali in totalitate sultanului. Eunucii erau barbati castrati, ei nereprezentand o amenințare la castitatea haremului. Conform tradiției musulmane nici un barbat nu are voie sa poftească la femeia din haremul altui bărbat, de aceea rolul de gardian al haremului, trebuie neapărat îndeplinit de o persoană mai puțin decat barbat. Eunucii erau de obicei prizonieri de razboi sau scalvi castrati inainte de pubertate si condamnati la o viata de servitute. Eunucii albi proveneau de obicei din zonele crestine ocupate ale circasiei, georgiei sau armeniei, eu puteau fi totodata prizonieri de război adusi din teritoriile ungare, slavone sau germane. Acesti eunuci albi erau capturati in timpul conflictelor dintre Imperiul Otoman si tarile balcanice. Eunucii negrii erau de obicei capturati din Egipt, Abisinia sau Sudan. Sclavii negri erau capturati din nordul Nilului si transportati pe Marea Mediterană catre targurile de scalvi Mecca, Medina, Beirut, Izmir sau Istambul. Toti eunucii erau castrati inainte de a ajunge pe pietele de sclavi deoarece in zonele islamice castrarea era interzisa dar nu si folosirea sclavilor castrati. Exista o diviziune a eunucilor. Sandalii sau capetele rase. Acestia erau castrati cu ajutorul unui brici indepartandu-se dintro singura taietura testicolul, rana fiind cauterizata cu ulei incins. Daca operația era facuta inainte de pubertate el de multe ori avea sansa sa supraviețuiasca.

O alta categorie este cea a Eunucilor al carui penis a fost indepartat. Acesta iși pastreză capacitatea de a copula lipsindu-i totusi organul propriu zis. De multe ori acesta fiind suplinit cu un fel de proteză de cauciuc. Eunucii negri faceau partea din prima categorie, respectiv sandalii, eunucii albi facand parte din a doua categorie. Din cauza lipsei, organelor copulative, Eunucii negrii serveau direct in harem in timp ce eunucii albi serveau in cladirea guvernamentala fiind feriti de femei. In timpu perioadei de glorie a Imperiului Otoman, in interorul Saraiului (palat) serveau intre 6 si 8 sute de eunuci, majoritatea fiind sositi ca daruri din partea guvernatorilor diferitelor provincii, tinerii eunuci paji, odata incheiat stagiul de pregatire puteau incepe serviciul de eunuci propriu zis. Eunucii albi erau plasati direct sub patronajul diferitelor oficialitati guvernamentate si chiar in serviciul direct al sultanului (cum ar fi la palatul Topkapı). Daca Eunucii erau negri, erau trimisi sa serveasca personaje importante ale haremului, cum ar fi kadânele, fiicele si surorile sultanului sau puteau servi sub comanda lui kizlar aga, care era in ierarhia imperială a treia dupa sultan si marele vizir. Fiind totodata seful pazei haremului, gradul fiind echivalentul celui de general. Postul de kizlkar aga era ocupat de marele eunuc negru. El putea sa se apropie de sultan oricand si sa fie folosit ca mesager pentru mesaje private intre sultan si marele vizir, fiind totodata o legatura importanta intre sultan si mama acestuia, valide sultan. Kizlar aga avea obligatia de a a acompania fiecare noua odalisca in interiorul dormitorului sultanului si era practic singurul barbat care putea intra liber in harem pentru orice fel de urgenta nocturna. Datoria lui era aceea de a proteja femeile din harem, de a procura odalisce pentru harem si totodata de a supraveghea inaintarea in rang a femeilor si a eunucilor. El avea totodata functia de martor la casatoria sultanului, la ceremoniile de nastere, ocupandu-se personal de organizarea evenimentelor imperiale – petrecerile de circumcizie, nuntile si sarbatorile. In acelasi timp era acela care avea puterea si obligatia de a pedepsi orice femeie din harem acuzata de crima, ducandu-o pe aceasta la locul de executie, punand-o in sac si aruncand-o in Bosfor , pe malul caruia este asezat palatul Top kapı. Marele Eunuc alb Kapı aga era seful administratiei interne a palatului si totodata seful scolii din palat (scoala pentru eunuci) el mai indeplinea functia de supraveghetor al portii, sef al infirmeriei si maestru de ceremonii in palat, Kapi Aga contola toate mesajele, petitiile si documentele de stat adresate sultanului si avea permisiunea de a vorbii cu sultanul in persoana. In 1591, Murad al 3-lea a transferat puterea de la Marele Eunuc Alb la Marele Eunuc negru, deoarece existau suspiciuni de crime care planau asupra eunucilor albi, totodata existan suspiciunea de a fi ofensat intimitatea femeilor din harem.

Kapi aga si-a pierdut puterea, a fost retras de la indatoririle oficiale, ir venitul lui a scazut dramatic, initial kapi aga era singurul eunuc caruia ii era permis sa vorbeasca cu sultanul in persoana, intre patru ochi. Dar o data ce importanta in grad i-a fost redusa valide Sultan si Kizlar aga au inceput sa aibe permisiunea sa ceara audiente private de la sultan. Din cauza presupusei lor lipse de loialitate, Eunucii albi au fost folositi pe pozitii care nu presupuneau contact cu niciuna din femeile din harem (datorita castraii incomplete, ei pastrandu-si posesia penisului). Nr total de eunici albi in Serai la vremea respectiva era intre 3 si 9 sute. In sec. XVII puterea Eunucilor negri a crescut. In timpul sultanului femeilor (kadinlar Sultanat). Eunucii negri si-au consolidat pozitia politica profitand chiar de copii sultanului sau profitand chiar de cei subdezvoltati psihic. Acest fapt a cauzat instabilitate politica, tinerii sultani adolescenti, fiind dirijati de regența aceasta fiind formată din Valide Sultan, marele vizir si alti suporteri ai acestora; Kizlar aga fiind confidentul Valide Sultan si al kadinelor . In ceea ce priveste femeile din harem si interferența lor pe scena politică, acestea au influențat oarecum declinul și căderea imperiului.

Decăderea[modificare | modificare sursă]

Perioada de decadere a inceput cu Sultanatul Femeilor și a durat 150 de ani terminandu-se in anul 1687[1]. După moartea lui Suleiman Magnificul sultanii nu si-au mai condus armatele in campanii sau batalii retraganduse in harem, s-au detasat de lumea afacerilor si-au petrecut majoritatea timpului in compania femeilor. Aceasta izolare imperioala lea diminuat dramatic puterea de a guverna, influența lor asupra altor state fiind diminuată, începând o perioada caracterizată prin mită, promovarea pe alte baze decat cea a meritului propriu zis. După moartea lui Mehmed al 3-lea in 1603, succesiunea la tron a copiilor sultani si chiar a celor deranjati psihic, a dat posibilitatea femeilor sa actioneze cu putere din spatele tronului. Imaginea haremului ca fiind o locatie opulenta , plina de femei frumoase si senzuale a caror singura obligatie era aceea de a intretine dorintele seicilor sau sultanilor este o imagine, bazata pe imaginea haremului din sec. XVI si XVII, referindu-se exact la Kadinlar sultanat, perioada in care haremul a jucat cel mai important rol in administrarea si guvernarea Imperiului Otoman[2].

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mantran Robert,"Istoria Imperiului Otoman",București-All,2001

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.descopera.ro/cultura/3245580-haremul-inchisoarea-placerilor Haremul – Închisoarea plăcerilor
  2. ^ Mantran Robert,"Istoria Imperiului Otoman",București-All,2001

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Harem


Vezi și[modificare | modificare sursă]