Melcească

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Hygrophorus penarius)
Jump to navigation Jump to search
Hygrophorus penarius
Hygrophorus penarius.JPG
Melcești
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. penarius
Nume binomial
Hygrophorus penarius
(Fr.) (1836)
Sinonime
  • Limacium penarium (Fr.) (1821) Wünsche (1877)

Hygrophorus penarius (Elias Magnus Fries, 1836) din încrengătura Basidiomycota în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1] denumit în popor melcească,[2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Acest burete, destul de răspândit în diverse regiuni, se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, dezvoltându-se în mod general în grupuri cu mai multe exemplare pe soluri calcaroase și călduroase, în păduri de foioase, și mixte, preferat sub fagi și stejari, de la câmpie până în zonele montane. Timpul apariției este din (august) septembrie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină penarius=…de provizie),[5]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Specia a fost descrisă pentru prima dată de cunoscutul savant suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar din 1836.[6]

Redenumirea în Limacium penarium de către micologul german Friedrich Otto Wünsche (1839-1905) în lucrarea sa Die Pilze - Eine Anleitung zur Kenntnis derselben din 1877 este acceptată sinonim.[7]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus penarius
  • Pălăria: are un diametru între 3 și 12 (15) cm, este fibroasă precum destul de tare și cărnoasă pentru acest gen de bureți, fiind inițial boltită semisferic cu marginile răsucite spre interior, apoi convexă și în sfârșit cocoșat aplatizată. Cuticula cu o suprafață mată și uscată, numai în tinerețe ușor lipicioasă, dar niciodată mucilaginoasă, este de culoarea fildeșului până gălbuie, prezentând la bătrânețe adesea pete brun-gălbuie.
  • Lamelele: moi și ceroase sunt îndepărtate, destul de groase, arcuite, numai puțin bifurcate, dar cu lameluțe intercalate precum ușor decurente la picior, fiind de același colorit cu pălăria, adesea cu o licărire rozalie.
  • Sporii: sunt ovoidali în formă de alune, hialini (translucizi) și netezi, având o mărime de 6-8 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile în formă de măciucă, cu 4 sterigme fiecare, măsoară 50-60 x 6-8 microni. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai mici și subțiri.[8]
  • Piciorul: are o lungime de 5-8 (12) cm și o lățime 0,8 până la 1,5 (2) cm este slab flocos, la început unsuros, apoi uscat, cu aspect compact, îngroșat spre pălărie sau mijloc și spre bază îndoit și subțiat, înrădăcinându-se fusiform. Coloritul este albicios cu nuanțe slab roșiatice. Nu are inel.
  • Carnea: este destul de compactă și cărnoasă, ușor fibroasă și de culoare albă. Mirosul este aproape imperceptibil, poate ceva neplăcut uleios, gustul fiind blând și dulceag.[9][4]
  • Reacții chimice: se decolorează cu Hidroxid de potasiu fugitiv ocru-galbui, cu sulfovanilină⁠(de) imediat violet-roșiatic și cu tinctură de Guaiacum încet albastru-verzui.[10]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, Hygrophorus penarius poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase aceleiași specii, cum sunt: Hygrophorus agathostnus (comestibil, se dezvoltă în păduri de conifere sub molizi și pini, miros de migdale amărui),[11] Hygrophorus chrysodon (comestibil, comestibil, se dezvoltă în păduri de foioase și de conifere, 4, cu fulgi aurii saü galben de lămâie pe pălărie, fără miros sau gust specific),[12] Hygrophorus cossus (comestibilitate foarte limitată, se dezvoltă în păduri de foioase, cu miros extrem puternic de Cossa cossa care se ține și după preparare dar gust nu neplăcut),[13] Hygrophorus discoxanthus (comestibilitate tare limitată, se dezvoltă tot sub fagi pe sol calcaros, dar cu miros puternic și nu prea plăcut, lamelele se decolorează galben-maroniu),[14] Hygrophorus eburneus (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi, cu cuticulă lipicioasă și mucilaginoasă, de culoare mai deschisă), Hygrophorus gliocyclus (comestibil, se dezvoltă în păduri de conifere sub pini, rar),[15] Hygrophorus hedrychii (comestibil, se dezvoltă sub mesteceni, fără miros și gust specific),[16] Hygrophorus ligatus (comestibil, se dezvoltă sub molizi, fără miros sau gust specific)[17] Hygrophorus nemoreus (comestibil, se dezvoltă în păduri de foioase, pălărie mai închisă, cuticula uscând repede, fără miros sau gust specific),[18] Hygrophorus piceae (comestibil, se dezvoltă în păduri de molizi pe mușchi, fără miros, cu gust plăcut),[19] Hygrophorus penarioides (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, fiind mai mare cu cuticulă uscată și mătăsoasă precum ușor pătat pe picior, rar)[20] sau Hygrophorus poetarum (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi, dar cu miros fructuos și roz sub cuticulă, destul de rar),[21] dar si cu Hygrocybe virginea sin. Cuphophyllus virgineus ((comestibil, se dezvoltă preferat prin pășuni).[22]

Din păcate se culeg și consumă pe vreme uscată câteodată de asemenea bureți extrem de otrăvitori cu consecințe fatale, în primul rând Amanita verna,[23] Amanita virosa [24] ori Clitocybe dealbata[25] și Clitocybe rivulosa.[26]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Melceasca este comestibilă, dar de caracter mediocru. Se potrivește într-o ciulama de ciuperci împreună cu alte soiuri, dar nu pentru uscat. Buretele firește poate fi conservat foarte bine în ulei, oțet sau saramură după ce a fost prăjit cu verdețuri și usturoi.[27][28]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 511, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 114-115, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 866
  6. ^ Elias Fries: „Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar”, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala 1836. p. 45
  7. ^ Otto Wünsche: „Die Pilze - Eine Anleitung zur Kenntnis derselben”, Editura Teubner, Leipzig 1877, p. 118
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 305
  9. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Cetto 1
  10. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 77
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 100-101, ISBN 978-3-440-14530-2
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 90, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Der Tintling
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 443-443, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 114-115, ISBN 978-3-440-13447-4
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 94, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 90-91, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 107, 109-110, ISBN 3-426-00312-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 326-327, ISBN 3-405-11774-7
  26. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 43, ISBN 3-453-40334-7
  28. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, vol. 1-3 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, ISBN 3-8068-0215-7
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]