Câinele din Baskerville (film din 1981)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Câinele din Baskerville
Aventurile lui Sherlock Holmes și ale doctorului Watson: Câinele din Baskerville

Coperta discului Blu-ray
Rating
Titlu originalПриключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона: Собака Баскервилей
Genficțiune de detectivi[*]​
film thriller
film bazat pe literatură[*]​
detective film[*][[detective film (film genre)|​]]
thriller
dramă  Modificați la Wikidata
RegizorIgor Maslennikov  Modificați la Wikidata
ScenaristIgor Maslennikov
Iuri Veksler[*]​  Modificați la Wikidata
Bazat peCâinele din Baskerville  Modificați la Wikidata
StudioLenfilm  Modificați la Wikidata
DistribuitorGosudarstvennîi komitet SSSR po televideniiu i radioveșceaniiu[*][[Gosudarstvennîi komitet SSSR po televideniiu i radioveșceaniiu (soviet media broadcast supervisor)|​]]  Modificați la Wikidata
Director de imagineDmitri Dolinin[*][[Dmitri Dolinin (Soviet and Russian cinematographer, film director, screenwriter, photographer, teacher.)|​]]
Vladimir Ilin[*][[Vladimir Ilin (Russian cinematographer (1938-2006))|​]]  Modificați la Wikidata
MuzicaVladimir Dașkevici[*]​  Modificați la Wikidata
DistribuțieVasili Livanov[*]​ (Sherlock Holmes)
Vitali Solomin[*]​ (Doctorul Watson)
Nikita Mihalkov (Henry Baskerville[*]​)
Borislav Brondukov (Inspectorul Lestrade)
Rina Zelionaia[*][[Rina Zelionaia (Soviet actress (1901-1991))|​]] (Doamna Hudson)
Alla Demidova[*]​
Evgheni Steblov[*]​
Oleg Iankovski
Serghei Martinson[*]​
Aleksandr Adabașian
Svetlana Kriucikova[*]​
Irina Kupcenko[*]​
Oleg Palmov[*]​
Oleg Belov[*]​  Modificați la Wikidata
Premiera  Modificați la Wikidata
Durata154 min.  Modificați la Wikidata
Țara Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Modificați la Wikidata
Filmat înEstonia  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba rusă  Modificați la Wikidata
Precedat dePrikliucenia Șerloka Holmsa i doktora Vatsona[*][[Prikliucenia Șerloka Holmsa i doktora Vatsona (film din 1980 regizat de Igor Maslennikov)|​]]  Modificați la Wikidata
Urmat deAventurile lui Sherlock Holmes și Dr. Watson: Comorile de Agra[*]​  Modificați la Wikidata
Website oficialhttp://221b.ru  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Câinele din Baskerville (în rusă Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона: Собака Баскервилей, transliterat: Prikliuceniia Șerloka Holmsa i doktora Vatsona: Sobaka Baskervilei, în traducere „Aventurile lui Sherlock Holmes și ale doctorului Watson: Câinele din Baskerville”) este un film de televiziune sovietic din 1981, regizat de Igor Maslennikov.[1][2][3] El ecranizează romanul Câinele din Baskerville (1902) al lui Sir Arthur Conan Doyle și este al treilea film al seriei TV Aventurile lui Sherlock Holmes și ale doctorului Watson.[2] Rolurile principale sunt interpretate de Vasili Livanov⁠(d) (detectivul Sherlock Holmes), Vitali Solomin⁠(d) (doctorul Watson), Nikita Mihalkov (Sir Henry Baskerville) și Oleg Iankovski (Stapleton).[2]

Acțiunea romanului, care are loc la sfârșitul secolului al XIX-lea, se petrece în mare parte în regiunea mlaștinilor Dartmoor din comitatul Devon (aflat în partea de sud-vest a Angliei). Sherlock Holmes și doctorul Watson investighează moartea misterioasă a lui Sir Charles Baskerville și încearcă să-l protejeze pe moștenitorul său, Sir Henry, de acțiunea unui blestem străvechi care apasă asupra familiei Baskerville.[2][4]

Filmul a fost produs de compania sovietică Lenfilm[1] și a fost difuzat în premieră la 25 iulie 1981.[2]

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Partea I[modificare | modificare sursă]

În cursul anului 1889[5] medicul rural Mortimer i se adresează detectivului Sherlock Holmes și îi relatează moartea misterioasă a lui Sir Charles Baskerville, proprietarul moșiei Baskerville Hall, care avusese loc recent în comitatul englez Devon. Moartea fusese cauzată potrivit medicilor legiști de un atac de cord, dar Mortimer credea că această cauză nu era reală. Sir Charles avea întipărită pe figură o expresie de frică, iar în apropierea locului morții au fost găsite urmele unui câine uriaș. Toate aceste indicii i-au determinat pe localnici să-și amintească o legendă străveche despre un câine diabolic⁠(en)[traduceți] care urmărea de câteva secole familia Baskerville pentru a răzbuna fapta infamă a lui Sir Hugo, un strămoș îndepărtat al familiei.

Ultimul urmaș al familiei, baronetul Henry Baskerville, tocmai sosise din Canada pentru a-și prelua moștenirea, iar dr. Mortimer, prieten apropiat al lui Sir Charles, îl aduce în vizită mai întâi la Sherlock Holmes, unde îi povestește despre blestemul străvechi al familiei Baskerville și îi spune că ceruse protecția detectivului. Sir Henry îi anunță că, la scurtă vreme după sosirea în Anglia, primise o scrisoare anonimă de amenințare și îi dispăruse o cizmă nouă. După plecarea celor doi oaspeți, Holmes și Watson pornesc în urmărirea lor și observă că erau deja urmăriți de altcineva.

Pretextând că trebuie să rămână la Londra pentru a rezolva niște afaceri urgente, Sherlock Holmes îl însărcinează pe Watson să-l însoțească pe Sir Henry la moșie și să-l supravegheze până când va sosi el acolo. Sir Henry și Watson ajung la Baskerville Hall, unde sunt întâmpinați de majordomul Barrymore și de soția lui. Castelul vechi al familiei pare un loc sumbru: el este înconjurat de mlaștini, din care se aude noaptea un urlet lugubru. În plus, cei doi află că un ucigaș pe nume Selden evadase din închisoare și se ascundea undeva în mlaștini. Într-una din nopți, Watson observă că majordomul merge în turn cu un sfeșnic și face semne ciudate la fereastră. Comportamentul straniu al majordomului și urletul lugubru al câinelui îi provoacă suspiciuni. Plimbându-se prin mlaștină, dr. Watson îi cunoaște în zilele următoare pe naturalistul Jack Stapleton, vecinul familiei Baskerville, și pe sora lui, Beryl. Stapleton îi spune că a venit că a venit în comitatul Devon cu doar doi ani în urmă, după ce Sir Charles se mutase acolo.

Câteva zile mai târziu, Sir Henry îi invită la cină pe frații Jack și Beryl Stapleton, precum și pe dr. Mortimer. După plecarea musafirilor, baronetul și doctorul Watson, bine băuți, îl urmăresc pe Barrymore și îl surprind făcând semne cu lumânarea la fereastră. Întrebat cu privire la semnificația semnelor făcute, majordomul refuză să răspundă, iar Sir Henry îl anunță că-l va concedia. Situația este lămurită atunci când apare soția majordomului și îi dezvăluie proprietarului că fratele ei, ucigașul Selden, se ascundea în mlaștină și că cei doi soți îl hrăneau pe ascuns. Aflați în stare de ebrietate, Sir Henry și Watson decid să-l prindă pe fugar, dar sunt surprinși de urletul teribil al unui câine și se întorc speriați la castel.

Partea a II-a[modificare | modificare sursă]

În dimineața următoare dr. Watson află de la doamna Barrymore că Sir Charles urma să aibă o întâlnire cu o femeie în noaptea morții sale, potrivit unei scrisori semnate L.L. care fusese parțial arsă în șemineu. El o identifică pe L.L. cu Laura Lyons, fiica bătrânului avocat Frankland. Laura îl informează pe Watson că, fiind într-o stare materială precară, fusese ajutată financiar atât de Sir Charles, cât și de Stapleton. Situația devine tot mai încurcată după ce doctorul află atât de la Frankland, cât și de la Barrymore că un alt bărbat, în afară de Selden, se ascunde în mlaștină. În acest timp Sir Henry, care se îndrăgostise de Beryl, începe să se plimbe tot mai des prin mlaștină, iar câinele Snoppy al doctorului Mortimer dispare acolo și nu mai este găsit.

Watson devine tot mai îngrijorat că Sir Henry ar putea păți ceva rău și începe să exploreze mlaștina, găsindu-l ascuns în niște ruine pe Sherlock Holmes, care venise să facă cercetări fără ca localnicii să știe de prezența sa. În timpul conversației, Holmes și Watson aud urletul unui câine și țipătul unui bărbat țipând și aleargă spre acel loc, unde-l găsesc mort pe evadatul Selden, care era îmbrăcat în hainele lui Sir Henry. Detectivul sosește la castel și, examinând galeria portretelor de familie, observă că unul dintre strămoșii lui Sir Henry semăna foarte mult cu Jack Stapleton. Această asemănare uimitoare îl face să creadă că Stapleton era un membru al familiei Baskerville și că provocase moartea lui Sir Charles, iar acum urmărea să-l înlăture pe Sir Henry, folosind-o ca momeală pe soția sa, Beryl, care trecea drept sora sa.

Pentru a-l prinde pe criminal în flagrant, Holmes îl convinge pe Sir Henry să accepte invitația la cină a lui Jack Stapleton și apoi îl cheamă pe inspectorul Lestrade de la Londra. Holmes, Watson și Lestrade supraveghează casa lui Stapleton și observă cum, chiar înainte ca Sir Henry să plece, gazda eliberează un mastiff uriaș cu botul uns cu fosfor. Câinele îl atacă pe Sir Henry, dar Lestrade ucide câinele cu mai multe focuri de revolver. Văzând ce s-a întâmplat, Jack Stapleton încearcă să scape și se ascunde în mijlocul mlaștinii Grimpen, unde fusese ținut câinele, dar este urmărit și se îneacă după ce greșește drumul pe întuneric.

Sir Henry este îngrijit de dr. Mortimer, iar cei doi detectivi se întorc la Londra. Acolo Sherlock Holmes îi dezvăluie lui Watson că Jack Stapleton era nepotul lui Sir Charles și vărul lui Sir Henry și trăise un timp în America de Sud, unde se căsătorise cu Beryl Garcia. Urmărit pentru fraudă, a fugit în Anglia, unde și-a schimbat numele de familie în Vandeler și a deschis o școală particulară în Yorkshire, dar a rămas curând fără bani și a intenționat să pună mâna pe averea familiei. A luat numele Stapleton și s-a stabilit în vecinătatea moșiei Baskerville Hall și, după ce a auzit de legenda câinelui de la Sir Charles, a provocat moartea acestuia. Apariția lui Sir Henry l-a determinat să caute o nouă soluție pentru înlăturarea rivalului.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Dublaj de voce[modificare | modificare sursă]

Producție[modificare | modificare sursă]

Scenariul filmului[modificare | modificare sursă]

Regizorul Igor Maslennikov (2011)

La sfârșitul anilor 1970 scenariștii Iuli Dunski și Valeri Frid au scris un scenariu inspirat din câteva povestiri cu Sherlock Holmes și l-au prezentat, din proprie inițiativă, Studioului de film din Leningrad (Lenfilm).[9] Cineastul Igor Maslennikov, care era atunci șeful asociației de creație a filmelor de televiziune la Studioul de film din Leningrad, a citit scenariul și i-a plăcut, cu toate că el nu era un mare fan al literaturii polițiste.[9] Plictisit de viața cenușie a acelor ani, Maslennikov a acceptat să realizeze un film de televiziune a cărui acțiune avea loc într-un alt spațiu geografic.[9] Primul film al seriei a fost lansat în 1979[10][11] și, ca urmare a solicitării unui număr mare de telespectatori, Televiziunea Centrală a Uniunii Sovietice a hotărât continuarea miniserialului cu noi episoade.[9] Scenariile acestor filme erau destul de fidele textului original,[11] iar miniserialul a devenit foarte popular în Uniunea Sovietică,[12][13] grație atenției mari pentru detalii a lui Maslennikov și a interpretărilor de bună calitate.[10] O dovadă suplimentară a popularității acestor filme a reprezentat-o dezvelirea la 27 aprilie 2007 a unei statui a lui Holmes și Watson (interpretați de Vasili Livanov și Vitali Solomin) în apropierea Ambasadei Marii Britanii de la Moscova.[14]

Câinele din Baskerville a fost produs de compania sovietică Lenfilm ca al treilea film al miniserialului TV Aventurile lui Sherlock Holmes și ale doctorului Watson și a fost regizat de cineastul rus Igor Maslennikov.[2] Scenariul acestui film, scris de Maslennikov în colaborare cu operatorul Iuri Veksler, a fost inspirat din romanul Câinele din Baskerville (1902) al scriitorului englez Sir Arthur Conan Doyle,[1][15] care urmărește investigația detectivului englez Sherlock Holmes și a asociatului său, doctorul Watson, cu privire la moartea misterioasă a lui Sir Charles Baskerville în urma unui blestem străvechi ce implică un înspăimântător câine diabolic.[2] A fost urmată în mare măsură intriga cărții, dar există, cu toate acestea, diferențe în ceea ce privește unele acțiuni secundare. Spre exemplu, Sir Henry a fost transformat într-un cowboy dornic de distracții, afemeiat și obraznic în stil american.[16] Rolurile principale sunt interpretate de actorii Vasili Livanov⁠(d) (Sherlock Holmes), Vitali Solomin⁠(d) (dr. Watson), Nikita Mihalkov (Sir Henry Baskerville) și Oleg Iankovski (Stapleton).[2]

Acest film a fost a doua ecranizare sovietică a romanului lui A.C. Doyle. O primă ecranizare sovietică, realizată tot pentru televiziune și intitulată Câinele din Baskerville⁠(ru)[traduceți] (Собака Баскервилей), a fost regizată de Antonina Zinovieva⁠(ru)[traduceți] și difuzată în premieră la 31 mai 1971 de Televiziunea Centrală a Uniunii Sovietice; rolurile principale au fost interpretate acolo de Nikolai Volkov jr.⁠(ru)[traduceți] (Sherlock Holmes) și Lev Krugli⁠(ru)[traduceți] (dr. Watson).[17] Acest film era însă nereușit, considera Livanov, și de aceea dispăruse din memoria colectivă.[16] Din cauza existenței acestui film, Serghei Lapin, președintele Comitetului de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune, a anulat inițial filmarea unei noi ecranizări, dar și-a dat acordul atunci când Vasili Livanov l-a informat că interpretul lui Watson din acel film, Lev Krugli, emigrase în Occident și făcuse declarații calomnioase la adresa Uniunii Sovietice.[16]

Alegerea actorilor[modificare | modificare sursă]

Fișa cu probele actorilor pentru filmul Câinele din Baskerville

Alegerea actorilor a fost mai dificilă, întrucât, cu excepția protagoniștilor Vasili Livanov (Holmes) și Vitali Solomin (Watson) și a interpreților secundari obișnuiți Rina Zelionaia (dna Hudson) și Borislav Brondukov (inspectorul Lestrade), au trebuit susținute probe pentru a-i găsi pe cei mai potriviți interpreți.[3]

Primul actor propus pentru rolul lui Sir Henry Baskerville a fost Nikolai Gubenko, care a amânat mult timp un răspuns și a refuzat în ultimul moment să apară în film.[3] Probe pentru acest rol a mai susținut și Igor Vasiliev⁠(ru)[traduceți]. Mai târziu coscenaristul Iuri Veksler și soția sa, actrița Svetlana Kriucikova, care fusese aleasă deja pentru rolul doamnei Barrymore, au avut ideea să-i propună acest rol regizorului Nikita Mihalkov, care tocmai terminase filmul Rubedeniile (1981).[3] Temperamentalul Mihalkov a acceptat rolul lui Sir Henry și a sosit pe platoul studioului Lenfilm cu 12 zile înainte de începerea filmărilor, împreună cu prietenul său, scenograful, scenaristul și actorul Aleksandr Adabașian.[3] Cei doi prieteni au rămas împreună pe parcursul celor 12 zile, iar, după începerea filmărilor, regizorul Maslennikov i-a oferit rolul Barrymore (care nu fusese încă distribuit) lui Adabașian, pentru ca acesta din urmă să nu-i mai distragă atenția lui Mihalkov.[3]

Într-un interviu ulterior, Maslennikov a oferit o altă versiune a evenimentelor: Veksler a suferit un infarct, iar regizorul s-a dus la spital unde i-a găsit în jurul patului pe Svetlana Kriucikova (care nu fusese distribuită în film deoarece era însărcinată), pe Mihalkov și pe Adabașian și ar fi decis pe loc să le ofere roluri celor trei.[16]

Au susținut probe următorii actori:

Artiștii emeriți (Livanov, Solomin, Mihalkov și Iankovski) au primit un onorariu de 50 de ruble pentru o zi de filmare, în timp ce restul actorilor au fost plătiți cu 30–40 de ruble pe zi.[3]

Locuri de filmare[modificare | modificare sursă]

Cadavrul lui Sir Charles a fost găsit în apropierea castelului Glehn⁠(en)[traduceți]

Filmările au avut loc în prima jumătate a anului 1981[2] și s-au desfășurat în mare majoritate pe teritoriul RSS Estone (actuala Estonia).[3] Scenele care au loc la Londra și în interiorul castelului Baskerville Hall au fost filmate în orașul Tallinn (azi capitala Estoniei).[3][18] Au fost realizate filmări pe două străzi vechi din Tallinn: Hobusepea tänav⁠(et)[traduceți] (unde Holmes și Watson îi urmăresc pe Sir Henry)[19] și pe str. Pikk⁠(et)[traduceți] (unde se află agenția lui Butler).[20] O clădire care țină locul Hotelului Northumberland nu a fost găsită la Tallin, așa că a fost filmată clădirea Societății Ruse de Geografie⁠(en)[traduceți] din Leningrad.[21]

Satul Grimpen a fost filmat pe domeniul conacului Sagadi⁠(fr)[traduceți] din satul Sagadi⁠(en)[traduceți] (comuna Haljala, comitatul Lääne-Viru): aici au coborât din diligență Sir Henry, Watson și Mortimer și tot aici se află casa dr. Mortimer și oficiul poștal.[22] Drumul spre Baskerville Hall trece peste un deal, care a fost în realitate depozitul de deșeuri ale combinatului chimic din satul Rebala⁠(en)[traduceți] (comuna Jõelähtme, comitatul Harju).[23] Mlaștina Kuistlema⁠(et)[traduceți] din satul Risti (Risti)⁠(en)[traduceți] (comuna Kullamaa, comitatul Lääne) a jucat rolul celebrelor mlaștini Dartmoor⁠(en)[traduceți].[3] Scenografa Bella Manevici a amplasat acolo pietre verticale uriașe din carton pentru a crea un peisaj tipic englezesc.[16]

Castelele Glehn⁠(en)[traduceți][3] și Maarjamäe⁠(fr)[traduceți][3][18][24] din periferiile Tallinului au ținut locul castelului Baskerville Hall.[3] Castelul Glehn din subdistrictul Hiiu⁠(en)[traduceți] apare în scena în care dr. Mortimer povestește legenda familiei Baskerville din secolul al XVII-lea, cu captiva care coboară pe iedera de la fereastra turnului, iar Castelul Maarjamäe din subdistrictul Maarjamäe⁠(en)[traduceți] (construit pentru contele Anatoli Orlov-Davîdov⁠(ru)[traduceți] și care găzduiește acum o parte din colecțiile Muzeului de Istorie al Estoniei⁠(en)[traduceți]) apare în scenele care au loc în secolul al XIX-lea.[3]

Muzeul Ants Laikmaa⁠(et)[traduceți] din satul Kadarpiku⁠(en)[traduceți] (comuna Lääne-Nigula⁠(en)[traduceți], comitatul Lääne) a fost casa Merripit a familiei Stapleton,[25] iar Vila Juuliku⁠(et)[traduceți] (1929) din satul Juuliku⁠(en)[traduceți] (comuna Saku, comitatul Harju) a fost casa Lafter Hall a dlui Frankland.[26] Locul unde a stat ascuns Sherlock Holmes a fost amenajat în ruinele vechii mori de vânt din Vaikna⁠(et)[traduceți] (azi în satul Laukna⁠⁠(en)[traduceți] din comitatul Rapla).[27] O parte din traseul trăsurii și fuga de-a lungul unui deal a lui Stapleton au avut loc în zona străzii Kadaka⁠(et)[traduceți] din Tallinn, unde erau în anii 1980 o carieră abandonată de calcar și o pădure de pini.[28] Atacurile câinelui au fost filmate pe parcursul a cinci nopți în carierele abandonate de piatră din satul Pudost⁠(ru)[traduceți] aflat la 7 km nord de Gatcina (raionul Gatcina⁠(en)[traduceți], regiunea Leningrad).[29]

Filmări[modificare | modificare sursă]

Regizorul a intenționat să creeze un contrast între bătrâna Anglie și noua Americă: astfel Sir Henry vine de pe tărâmul sălbatic al Americii îmbrăcat o haină de blană de lup și cere să mănânce carne și să bea vin, dar este servit la masă cu un terci englezesc din fulgi de ovăz.[3] Terciul a fost gătit de asistentul însărcinat cu recuzita și era atât de gustos încât întreaga echipă de filmare a mâncat din el.[3] Actorii au folosit diferite trucuri pentru ca filmările să fie mai distractive.[3] Astfel, Adabașian și Solomin au introdus un conflict aparent între personajele lor, Barrymore și Watson, conflict care nu apărea în scenariu.[3] Actrița Svetlana Kriucikova, care era însărcinată în timpul filmărilor, s-a temut că starea de deprimare și plânsul continuu al personajului ei (doamna Barrymore) o va face să piardă sarcina, așa că a schimbat textul, inventând, cu ajutorul lui Adabașian, o poveste pe care a rostit-o zâmbind.[3] Mihalkov a încercat la început să comande el pe platoul de filmare, dirijându-i pe ceilalți actori, dar a fost temperat repede de Maslennikov care i-a spus că filmul trebuia să aibă un singur regizor.[3]

Atmosfera de pe platoul de filmare a fost una veselă tipică petrecerilor de familie: Nikita Mihalkov și Vasili Livanov au băut mult în pauzele dintre filmări, iar, în acest timp, Irina Kupcenko și Oleg Iankovski au devenit atât de apropiați, încât s-a vorbit chiar de o relație amoroasă între ei.[3] Vasili Livanov a amuzat echipa de filmare prin farsele pe care le-a făcut unor colegi și chiar regizorului.[3] Actorii s-au străduit mult pentru ca filmul să fie reușit: Mihalkov a călărit cu atâta forță încât calul a leșinat din cauza efortului, iar Vitali Solomin a făcut frecvent naveta cu trenul între Leningrad și Moscova pentru a lua parte la repetițiile zilnice de la Teatrul Mic din Moscova⁠(en)[traduceți] (unde era angajat ca actor) pentru spectacolul organizat cu ocazia viitorului congres al partidului⁠(en)[traduceți].[3] Textul pergamentului vechi cu legenda câinelui din Baskerville este format dintr-un grup de cuvinte scrise la întâmplare de artistul Viktor Otovitî.[3]

Alegerea câinelui a fost dificilă, deoarece nimeni nu știa cum ar trebui să arate fiara monstruoasă, și au fost testate exemplare canine din mai multe rase.[3] Realizatorii au tras mai multe cadre cu un pechinez cu un ochi zgâriat de o pisică, dar nu au fost mulțumiți de rezultat, iar cineva a venit la un moment dat cu ideea să folosească un vițel în rolul câinelui.[3] A fost ales în cele din urmă un dog prietenos pe nume Țiklon (Циклон) care, pentru a fi cât mai înspăimântător, așa cum apare în roman, a fost acoperit inițial cu bandă reflectorizantă, folosită pentru indicatoarele rutiere.[3] Realizatorii s-au gândit apoi să vopsească animalul cu fosfor, o substanță periculoasă care putea cauza pierderea mirosului și chiar orbirea, dar proprietarii nu au fost de acord.[3] Maslennikov a avut ideea confecționării unei măști, iar artistul Viktor Otovitî[3] a confecționat o mască din catifea neagră pe care a lipit forma unui craniu fosforescent din bandă reflectorizantă[3][30] și a aplicat un amestec special din spumă de spălat.[3] Filmările au fost repetate de șase ori deoarece animalul se oprea atunci când vedea lumina puternică a reflectoarelor și nici nu reacționa agresiv atunci când „era împușcat”.[3] Au fost propus mai multe soluții (inclusiv împușcarea în picior cu un glonte din sârmă de tablă) până când câinele, obosit de atâtea sărituri, a început să se poticnească.[3] Actorului Nikita Mihalkov i-a fost frică să joacă în acea scenă împreună cu câinele, așa că cei doi au fost filmați separat, iar mai apoi cadrele au fost combinate.[3] Câinele a fost răsplătit ulterior, pentru răbdarea dovedită, cu un tort pe care l-a mâncat împreună cu cutia.[3] Vocea înspăimântătoare a câinelui a fost realizată prin combinarea într-un laborator din Moscova a sunetelor scoase de un leu, un urs și un câine.[3] Pentru cadrele apropiate ale feței câinelui a fost folosit un cap fals de câine, care a fost manevrat de regizorul secund Arkadi Tigrai.[16]

Decorurile filmului au fost proiectate de scenografa rusă Bella Manevici, iar muzica a fost compusă de compozitorul sovietic de origine rusă Vladimir Dașkevici[1][2] și interpretată de Orchestra Filarmonicii de Stat din Leningrad, sub bagheta dirijorului Emin Haciaturian. Directorul de imagine al filmului trebuia să fie Iuri Veksler, care filmase cele două filme anterioare cu Sherlock Holmes și a filmat apoi următoarele două filme, dar operatorul a suferit pe neașteptate un infarct și a fost internat în spital.[16] Locul lui a fost preluat de operatorii Dmitri Dolinin (pentru scenele interioare) și Vladimir Ilin (pentru scenele exterioare).[1][2][16] Filmul are două părți aproximativ egale.[1][2][15] Durata filmului este de 154 de minute.[1]

Lansare[modificare | modificare sursă]

Filmul sovietic Câinele din Baskerville a fost difuzat în premieră la 25 iulie 1981 de Televiziunea Centrală a Uniunii Sovietice.[2] Succesul public al filmului a determinat distribuirea sa și în alte țări. Filmul a rulat pe 29 aprilie 1982 la televiziunea est-germană DFF 2 într-o versiune scurtată de 124 de de minute[31] cu subtitrare în limba germană.[32] Aproximativ un an mai târziu a fost prezentată și o versiune dublată în germană, în care vocea lui Sherlock Holmes a fost dublată de Wolfgang Lohse⁠(de)[traduceți] și cea a dr. Watson de Erik Veldre⁠(de)[traduceți].[32] Postul britanic BBC a difuzat o versiune scurtată a filmului (două părți de 52 min.), care a fost bine primită de critici, iar recenzia publicată în ziarul Daily Mirror a inclus un citat al prim-ministrului Margaret Thatcher conform căruia personajul Sherlock Holmes din acest film era cel mai bine interpretat din toate ecranizările pe care ea le văzuse.[9]

Cu toate acestea, la fel ca și celelalte filme ale miniserialului sovietic, Câinele din Baskerville a fost destul de puțin cunoscut în țările vorbitoare de limba engleză, dar a fost descoperit odată cu lansarea lui pe DVD.[33]

O versiune complet restaurată a filmului a fost lansată pe DVD în anul 2000 de compania Twister și în 2007 de asociația cinematografică „Krupnîi plan” (Крупный план).[34][35] DVD-ul Twister are sunet Dolby Digital 5.1, subtitrări în rusă și engleză și, ca bonus, versiunea completă a jocului rusesc pe calculator „Шерлок Холмс:Возвращение Мориарти”.[35] DVD-ul Krupnîi plan are sunet Dolby Digital 5.1 și 1.0, dar nu conține subtitrări și nici materiale bonus.[35] La sfârșitul anului 2013 asociația „Krupnîi plan” a lansat și o versiune Blu-ray restaurată.[35][36]

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Majoritatea criticilor și istoricilor de film analizează episoadele miniserialului sovietic în ansamblul lor. Astfel, istoricul de film britanic Mark Aldridge, lector de istoria filmului și televiziunii la Universitatea Solent din Southampton, evidențiază că filmele acestui miniserial respectă în mare măsură textul original, au distribuții formate din actori valoroși și sunt interesante mai ales prin amestecul neobișnuit a două culturi diferite ce iese în evidență mai ales în alegerea spațiilor exterioare de filmare (stilul arhitectonic al clădirilor din Riga și Tallinn, care este diferit de cel al clădirilor din Londra).[11]

Câinele din Baskerville a avut parte de recenzii critice favorabile atât în Uniunea Sovietică, cât și în țările occidentale. Astfel, criticul englez Kim Newman, specializat în istoria cinematografiei horror, l-a considerat o ecranizare „splendidă” în lucrarea sa, Nightmare Movies : Horror on Screen since the 1960s (2011).[37]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie sec acest film: „O altă adaptare cinematografică a operei clasice a lui Sir Arthur Conan Doyle dintr-o perspectivă sovietică.”.[31]

Trivia[modificare | modificare sursă]

Monetăria din Noua Zeelandă a lansat o serie specială de monede de argint de 2 dolari dedicate povestirilor cu Sherlock Holmes, iar pe aversul lor sunt folosite imagini statice din miniserialul sovietic (inclusiv din Câinele din Baskerville).[38]

Locuri de filmare[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o ru Serghei Zemlianuhin; Miroslava Seghida (). Domașniaia sinemateka 1918–1996 (Домашняя Синематека 1918–1996). Moscova: Duble-D. p. 357. ISBN 5-900902-05-6. 
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона (1979–1986): Собака Баскервилей – Информация о фильме”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar ru Анна Велигжанина (), „На съемках фильма «Собака Баскервилей» Михалкова с Ливановым обвинили в пьянстве, а Купченко с Янковским – в любовном романе”, Комсомольская правда (kp.ru), accesat în  
  4. ^ en Ian K. Easterbrook, Susan Waterman MacLean, Canadian Film Project, Canada and Canadians in Feature Films: A Filmography, 1928–1990, University of Guelph, Guelph, Ont., 1995, p. 165.
  5. ^ Inscripția de pe baston este datată 1884. Evenimentele actuale, potrivit lui Watson care studiază bastonul, au loc cinci ani mai târziu.
  6. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона (1979–1986) – Актеры и роли”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  7. ^ a b c d e f ru Илья Григорьевич Кацев, История российского телевидения 1907–2000: курс лекций, Российский государственный гуманитарный университет, Moscova, 2004, p. 192.
  8. ^ ru Олег Янковский, Улыбайтесь, господа!, АСТ, Moscova, 2010, p. 174
  9. ^ a b c d e ru Алексей Науменко (), „Шерлок Холмс и доктор Ватсон – сделано в СССР”, Независимая газета, accesat în  
  10. ^ a b en Janice M. Allan, Christopher Pittard (ed.), The Cambridge Companion to Sherlock Holmes, University of Portsmouth, 2019, p. 208.
  11. ^ a b c en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 302.
  12. ^ en Kevin M.F. Platt, „Shooting Location: Riga”, în Birgit Beumers (ed.), A companion to Russian cinema, John Wiley & Sons, Chichester, West Sussex – Malden, MA, 2016, p. 444.
  13. ^ en Neil McCaw, Historical dictionary of Sherlock Holmes, Rowman & Littlefield, Landam, Maryland, 2019, p. 410.
  14. ^ en Janice M. Allan, Christopher Pittard (ed.), The Cambridge Companion to Sherlock Holmes, University of Portsmouth, 2019, p. 199.
  15. ^ a b ru А.Ю. Кожевников, Т.Б. Тихонова, Умом Россию не понять : словарь приколов, Нева, Sankt-Peterburg – Moscova, 2006, p. 496.
  16. ^ a b c d e f g h ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – История создания фильма – Как снимали Собаку Баскервилей”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  17. ^ ru „Собака Баскервилей (1971) – Информация о фильме”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  18. ^ a b en Neil Taylor, Estonia, Bradt Travel Guides, Chalfont St Peter, 2014, p. 122.
  19. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей - Неизвестный в кэбе следит за Баскервилем”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  20. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Контора Батлера”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  21. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Отель Нортумберленд”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  22. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Гримпен”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  23. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Холмы”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  24. ^ en Igor Pilshchikov (ed.), Urban semiotics : the city as a cultural-historical phenomenon, Tallinn University Press, Tallinn, 2015, p. 125.
  25. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Меррипит-хаус”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  26. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Лефтер-холл”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  27. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Жилище Холмса на болоте”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  28. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Гримпенская трясина и каменоломня”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  29. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона – География съёмок – Собака Баскервилей – Появление собаки Баскервилей”, Интернет-памятник фильму «Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» (221b.ru), accesat în  
  30. ^ en Alan Barnes (). Sherlock Holmes on Screen. Titan Books⁠(d). p. 142. ISBN 9780857687760. 
  31. ^ a b de Câinele din Baskerville în Lexikon des Internationalen Films
  32. ^ a b de Michael Ross, Sherlock Holmes in Film und Fernsehen – Ein Handbuch. ISBN: 3-930932-03-2
  33. ^ en Chris Redmond, Sherlock Holmes handbook ed. a II-a, Dundurn, Toronto, 2009, p. 245.
  34. ^ ru „«Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона» – Холмсо-медиа”, 221b.ru, arhivat din original la , accesat în  
  35. ^ a b c d ru Чапай & Stasyan & MIFAL (), „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона. Собака Баскервилей”, Vobzor.com, accesat în  
  36. ^ ru „Приключения Шерлока Холмса и доктора Ватсона: Собака Баскервилей (ТВ, 1981)”, Кинопоиск, accesat în  
  37. ^ en Kim Newman, Nightmare Movies : Horror on Screen since the 1960s, Bloomsbury Publishing Plc, Londra, 2011, p. 373.
  38. ^ en Sherlock Holmes Silver Coin Set, arhivat din original la , accesat în  }

Legături externe[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Filme regizate de Igor Maslennikov
Anii 1960
Anii 1970
Anii 1980
Anii 1990
Тьма (1992)  • Зимняя вишня 3 (1995)  • Зимняя вишня (serial TV, 1995)  • Театр Чехонте. Картинки из недавнего прошлого (1996)  • Что сказал покойник (serial TV, 1999)
Anii 2000
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Câinele_din_Baskerville_(film_din_1981)&oldid=16115817