Buretele vrăjitoarei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Boletus luridus sin. Suillellus luridus
Boletus luridus 3.jpg
Buretele vrăjitoarei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. luridus
Nume binomial
Boletus luridus
Schaeff. (1774)
Sinonime
  • Boletus rubeolarius Bull. (1791)
  • Boletus subvescus J.F.Gmel. (1792)
  • Leccinum luridum (Schaeff.) Gray (1821)
  • Tubiporus luridus (Schaeff.) P.Karst. (1881)
  • Dictyopus luridus (Schaeff.) Quél. (1888)
  • Suillellus luridus (Schaeff.) Murrill (1909)

Boletus luridus (Jacob Christian Schäffer, 1774), sin. Suillellus luridus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex William Alphonso Murrill, 1909), este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), numită în popor buretele vrăjitoarei, mitarcă grasă, pitarcă[1] sau hrib lurid (vezi timbru). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe terenuri calcaroase, niciodată acide, crescând, de la deal la munte, în mod general solitară, cu predilecție în păduri de foioase pe lângă fagi, mesteceni și stejari și mult mai rar în păduri de conifere, din (iunie) iulie până în noiembrie.[2][3]

Istoric[modificare | modificare sursă]

W. A. Murrill

Cel mai vechi nume pentru această ciupercă, având astfel preponderență respectiv numelui binomial, este Boletus (Agaricus) luridus, dat de Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones din anul 1774,[4] denumit, în 1909, de micologul american William Alphonso Murrill (1869-1957) Suillellus luridus.

Deși buretele trebuie să asculte în momentul de față pe numele Suillellus luridus al lui Murill (văzut astfel de micologul italian Alfredo Vizzini în 22014), acest articol se ține de denumirea Boletus luridus, nume binomial folosit în toate cărțile populare de micologie precum în cele mai multe articole științifice,[5][6][7][8] mai departe pricinuit faptului, că în ultimul timp denumiri „noi” au fost din nou replasate (vezi de exemplu la Tricholoma tigrinum). În plus, astfel soiul poate fi cesionat mai bine de cititor.

Au mai avut loc și alte încercări de redenumire, ca de exemplu acea a lui Pierre Bulliard (1791) în Boletus rubeolarius[9] sau a lui Samuel Frederick Gray în Leccinum luridum (1821).[10] dar ele pot fi neglijate.[11]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus luridus
  • Pălăria: are un diametru de 6-15 (20) cm, este largă, compactă și cărnoasă. La început semisferică cu marginea răsfrântă în jos, la maturitate este boltită, deseori aproape netedă, cuticula fiind catifelată fin, la bătrânețe esre netedă și uscată, iar la umezeală este ușor lipicioasă. Pălăria nu se poate decoji. Coloritul variază mult: de la gri-maroniu pal sau galben-măsliniu murdar, peste brun-roșcat până la brun-măsliniu închis.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt destul de lungi și îndesate, libere sau rotunjite spre picior, fiind în stadiu avansat bombate spre jos. Culoarea lor este inițial galbenă, apoi verzuie. Porii mici și rotunzi sunt la început de un roșu cărămiziu până la roșiatic-portocaliu, devenind la bătrânețe de un roșu închis. Când sunt tăiate sau strivite, tuburile și porii se colorează rapid în albastru-negru, apoi albastru pal.
  • Sporii: Ei sunt gri-verzui, oval-fusiformi, gutulați și au o mărime de 11-15 x 5-7 microni.
  • Piciorul: are o lungime de 5-15 (20) cm și o grosime de 2-5 cm, este plin, compact, tare, inițial bulbos, la maturitate alungit, aproape neregulat cilindric. Culoarea lui primară este de un galben înfocat până la roșiatic-portocaliu, spre bază de un purpuriu închis sau roșu-negricios, peste care se trage o rețea roșiatică, deseori cu tonuri brune. Mai departe, el este extrem de sensibil la apăsare, căpătând atunci imediat pete albastre.
  • Carnea: este compactă, tare, în vârstă este moale, fiind galbenă și străbătută cu tonuri roșii de vin, în baza piciorului de roșu închis, devenind la contact cu aerul imediat albastră. Mirosul este slab și plăcut, gustul fiind savuros. Buretele este rar atacat de viermi. În timpul preparării ciupercii, culoarea cârnii se schimbă de la albastru la galben.[2][3]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid sulfuric ocru-portocaliu și locurile albastre dispar imediat, cu Hidroxid de potasiu roșu deschis până ocru, cu sulfat de fier verde până la albastru-verzui, cu sulfovanilină⁠(de) în galben și cu tinctură de Guaiacum după câteva minute, slab albastru, arătând cu turnesol un caracter acid.[12]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Mitarca grasă poate fi confundată cu mai multe alte specii din familia Boletaceae, cum ar fi: Boletus calopus (necomestibil, foarte amar, pori gălbui),[13] (Rubro)boletus dupainii (suspect, pori roșii),[14] Boletus erythropus (comestibil, cu solzișori/pete roșii pe picior),[15] Boletus junquilleus (gustos, mai deschis gălbui, spori roșii-gălbui),[16] Boletus legaliae (suspect, cuticulă roză, miros de cicoare),[17] Rubro(boletus) lupinus sin. Boletus splendidus (suspectat otrăvitor, pori roșii),[18] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră, porii tind spre roșu),[19] Boletus purpureus (necomestibil, pori roșii, gust tare neplăcut).[20] Boletus radicans (necomestibil, amar, picior fără roșu, crește numai în păduri foioase),[21] Boletus regius (comestibil),[22](Rubro)boletus rhodoxanthus (crud otrăvitor, fiert fără mare gust, pori roșii),[23] (Rubro)-Boletus rubrosanguineus (otrăvitor, pori roșii),[24] (Rubro)boletus satanas (otrăvitor, cuticulă de culoare deschisă),[25] Boletus splendidus ssp. moseri[26] Boletus spinarii (necomestibil, fără tonuri roșiatice),[27] Suillus variegatus[2] sau Tylopilus porphyrosporus sin. Porphyrellus pseudoscaber (comestibil, dar negustos, pori oliv-gri până brun-negricioși).[28]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Ciulama cu soiul Boletus, găluște
Poșta Română, 1986
R. Moldova, 1995

Buretele vrăjitoarei este considerat de calitate gastronomică ridicată precum bine suportat de cei mai mulți oameni, atâta timp cât ciupercile sunt fierte. Crude sau gătite insuficient cauzează intoxicații gastrointestinale destul de severe cu greață și vărsături (simptome după 30 minute până la patru ore). Mai departe consumul combinat cu alcool provoacă sindromul coprinian, cu hipertensiune intracraniană, senzație de căldură, vasodilatație, puls scăzut, respirație greoaie și transpirație (simptome după 30 minute până la două ore).[29]

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[30][31] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor, bureții devenind după împuiere mai savuroși și gustoși. Excelenți sunt preparați ca Duxelles, un fel de zacuscă.[32][33]

Prin fierbere, carnea pierde culoarea albastră devenind galbenă.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Denumire RO
  2. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 482-483, ISBN 3-405-11774-7 Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Cetto 1" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  3. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 91-93, ISBN 3-426-00312-0
  4. ^ Jacob Christian Schäffer : „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 4, Ratisbonae (Regensburg) 1774, p. 78
  5. ^ Deutsche Gesellschaft für Mykologie (Societatea Germană pentru Micologie)
  6. ^ Forul european pentru ciupeci
  7. ^ Rogers Plants Ltd. 2011-2016
  8. ^ A.M.I.N.T.
  9. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France”, volumul 11, Editura Didot et Debure, Paris 1788, tabl. 490
  10. ^ A natural arrangement of British plants, vol. 1, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821, p. 648
  11. ^ Der Tintling
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 49, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 53, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 475, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 484-485, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 38-39, ISBN 978-3-440-13447-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 502-503, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 74-75, ISBN 978-3-440-14530-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Mycobank
  28. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 25, ISBN 3-85502-0450
  29. ^ Boletus luridus la Toxinfo
  30. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  31. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  32. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  33. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1, vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]