Rubroboletus legaliae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Rubroboletus legaliae sin. Boletus legaliae, Boletus satanoides
Luční - Boletus legaliae 02.jpg
Genul Boletus, specia B. legaliae
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Rubroboletus
Specie: R. legaliae
Nume binomial
Rubroboletus legaliae
(Pilát & Dermek) Della Maggiora & Trassinelli (2015)
Sinonime
  • Boletus splendidus C.Martín (1894)
  • Boletus legaliae Pilát (1968)
  • Boletus satanoides Smotl. (1920) sensu auct. mult.
  • Boletus purpureus var. legaliae Pilát & Ušák (1959)
  • Boletus splendidus subsp. moseri Singer & Kuthan (1976)
  • Boletus spinarii Hlaváček (2000)
  • Boletus legaliae f. spinarii (Hlaváček) Janda (2009)
  • Rubroboletus legaliae f. spinarii (Hlaváček) Mikšík (2015)
  • Suillellus legaliae Blanco-Dios (2015)
  • Suillellus legaliae var. spinarii (Hlaváček) Blanco-Dios (2015)

Rubroboletus legaliae (Albert Pilát și Aurel Dermek, 1969, ex Marco Della Maggiora și Renzo Trassinelli, 2015), sin. Boletus legaliae, (Albert Pilát și Aurel Dermek, 1969), Boletus satanoides (František Smotlacha, 1920) sensu auct. mult.,[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Rubroboletus[2][3] este o specie nu prea frecventă de ciuperci suspecte, poate otrăvitoare, care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește, izolată și în grupuri mai mici, uneori chiar în smocuri, preferat în regiuni călduroase, pe soluri neutre până acre sub fagi și stejari bătrâni, în pădurile de foioase și în cele mixte. Apare de la câmpie la deal, dar nu în regiuni montane, din iunie până în octombrie.[4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Albert Pilát

Specia a fost descrisă pentru prima dată ca Boletus splendidus de micologul elvețian Charles-Édouard Martin (1847-1937) în 1894.[6]

În 1920, micologul ceh František Smotlacha (1884-1956) a creat taxonul Boletus satanoides, de verificat în volumul 2 al jurnalului Časopis Československých houbařú,[7] epitetul referindu-se la marea similaritate a ciuperci cu buretele dracului, mai ales în stadiu tânăr. Această denumire se găsește și în cărți micologice, de exemplu la Bruno Cetto.

După ce renumitul micolog ceh Pilát a determinat specia drept Boletus Le Galliae,[8] un an mai târziu a corectat epitetul (le-galiae, azi legaliae) și a augmentat descrierea împreună cu compatriotul său (slovac) Aurel Dermek (1929-1989), publicând-o în cartea sa Houby Československa ve svém životním prostředí („Bureții Cehoslovaciei în mediul lor”).[9] Acest taxon a fost hotărât nume binomial.

În sfârșit, micologii italieni Marco Della Maggiora și Renzo Trassinelli au transferat specia la genul Rubroboletus sub păstrarea epitetului,[10] fiind numele curent valabil (2020). Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Epitetul a fost creat de Albert Pilát în onoarea botanistei franceze Marcelle Louise Fernande Le Gal (1895-1979).

Descriere[modificare | modificare sursă]

  • Pălăria: compactă și cărnoasă cu un diametru de 6-14 (18)cm este la început emisferică, apoi convexă, larg convexă până întinsă, uneori în formă de pernă spre jos. Cuticula uscată cu o suprafață la început fin pâsloasă care devine treptat mai mult sau mai puțin glabră odată cu înaintarea în vârstă, este la început albicioasă, murdar albicioasă sau cenușie, se colorează mai târziu roz-cenușie sau maronie (mai ales în partea centrală), alocuri cu nuanțe de roz, roșiatice sau purpurii, fiind în cele din urmă, uneori complet roșiatică sau purpurie, mai ales în condiții umede, pătând brun atunci când este apăsată. Nuanțele maronii sunt rezultatul vremii uscate. Mai departe, deficitul pe termen lung de umiditate provoacă, de asemenea, crăparea cuticulei.
  • Tuburile și porii: sporiferele de 0,5-2cm lungime sunt inițial de un galben viu, mai târziu cu nuanțe galben-măslinii și deprimate în jurul vârfului tijei când sunt mature. Linia roșie între tuburi și contextul pălăriei este absentă. Porii minusculi, rotunjori, deschiși de la o etapă timpurie (fără un strat coerent de cheilocistidii), gălbui când sunt tineri (sub pileus închis), dar curând (de la începutul deschiderii pălăriei) devin de obicei roșu-portocalii, rareori aproape roșii și apoi se decolorează treptat la portocaliu sau galben-portocaliu, uneori la galben pur cu vârsta. Tuburile și porii se albăstresc când sunt tăiate, lezate sau atinse. Linia roșie dintre tuburi și contextul pălăriei este absentă.
  • Piciorul: cărnos și plin are o lungime de 5–8 (12)cm și o grosime de 3–5 (7)cm este la început ovoidal până bulbos, apoi cilindric la clavat, pe exterior roșiatic pe toată lungimea când este tânăr, apoi de obicei bicolor - galben deschis până la galben-portocaliu în partea superioară și roșiatic sau roșu-violet în părțile mijlocii și inferioare, uneori complet roșu sau predominant gălbui, acoperit cu o grilă portocalie până la roșu-portocalie mai puțin distinctă în părțile superioare și medii, fetrul pe bază fiind albicios sau gălbui murdar. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este galben deschisă în pălărie și vârful tijei, oarecum mai palidă în jumătatea inferioară a piciorului, uneori cu pete roșii sau roșu-maronii mai mate în baza lui și cu un strat subcutanat roșiatic sau roșu. După o secțiune longitudinală se colorează în stadiu tânăr și de vârstă mijlocie alabastru pe întreaga lungime, mai târziu numai în pălărie și partea superioară a tijei. După un anumit timp, albăstrirea se pierde. Are un miros nu foarte distinctiv în corpurile fructifere tinere, dar odată uscat și la maturitate devine caracteristic, cum ar fi leușteanul sau condimentul Maggi, adesea cu nuanțe de cicoare sau țelină, gustul fiind plăcut și blând.[4][5][11]
  • Caracteristici microscopice: sporii de colorit mai mult sau mai puțin ocru sunt netezi cu pereți groși, ovoidal alungiți până elipsoidali, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), având o mărime de (10)11-13,5(15) × 4,5–6,5 (7) microni. Pulberea lor este brun-măslinie. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 27-35,2 × 9,7-11,2 microni. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) de 20,3-33,1 × 6,1-7,9 sunt fusiforme cu pereți subțiri, cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) fiind asemănătoare. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) observate la vârful tijei în abundență și similare cu cistidele himeniale, dar mai degrabă polimorfe, au o mărime de 22,1-38,9 × 8,5-11,9 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) sunt un trichoderm (perpendicular pe suprafața pălăriei) care se prăbușește odată cu înaintarea în vârstă, compus din hife cu lățimea de 3,3-7,8 μm, septate, cilindrice și împletite, cu vârfuri tipic obtuze, rareori umflate. Fibule n-au fost observate.[12][13]
  • Reacții chimice: stratul himenial se decolorează sub aburi de amoniac gălbui și cu Reactivul Melzer⁠(en) ocru. [12]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Există mai multe ciuperci asemănătoare cu Rubroboletus legaliae, în special buretele dracului. Unele sunt otrăvitoare sau necomestibile, altele sunt savuroase. Câteva exemple:

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Acest buretele este ingerat crud în orișice caz chiar foarte toxic. Astfel, un test de comestibilitate al buretelui, efectuat de micologul ceh Pavel Špinar au dus la probleme gastrointestinale puternice, care sunt de obicei cauzate de speciile Rubroboletus atunci când sunt consumate crude (o bucată mică colectată la 18 septembrie 1999 a fost suficientă).[29] Dar este foarte probabil, că ar putea fi consumat fără probleme odată fiert sau prăjit bine. Din păcate seamănă foarte mult cu toxicul Boletus satanas și a fost precis confundat deja cu el. De acea, specia este listată de unii autori drept suspectă, de alții chiar otrăvitoare.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ Index Fungorum 2
  3. ^ Mycobank
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 38-39, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 506-507, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ C. Martin: „Boletus splendidus”, în: „Bulletin de la Société Botanique de Genève, vol. 2, seria 7, p. 190
  7. ^ F. Smotlacha: „Boletus satanoides”, în: „Časopis Československých houbařú”, nr. 2, Praga 1920, p. 29
  8. ^ A. Pilát: „Boletus Le Galliae”, în: „Revue Mycologique”, Toulouse 1968, nr. 33, p. 124
  9. ^ Albert Pilát: „Houby Československa ve svém životním prostředí”, Editura Vydala Academia, Praga 1969, p. 52
  10. ^ M. Della Maggiora & R. Trassinelli: „Nomenclatural novelties”, în jurnalul „Index Fungorum”, nr. 246, 10 iunie 2015 [1]
  11. ^ Václav Janda et al.: „Macroscopic variability of Rubroboletus legaliae with special regard to Boletus spinarii”, în: „Czech Mycology”, vol. 69, nr. 1, Praga 2017, p. 45
  12. ^ a b Marek Halama: „Rubroboletus le-galiae (Boletales, Basidiomycota), a species new for Poland”, în: „Acta Mycologica”, vol. 50, nr. 2, 2015, p. 1066
  13. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, p. 65, ISBN 978-3-85604-030-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Pilzforum 123
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 532-533, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ R. Michael Davis, Robert Sommer, John A. Menge: „Field Guide to Mushrooms of Western North America”, Editura University of California Ltd., Londra 2012, p. 371, ISBN 978-0-520-27107-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 504-505, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 88-89
  23. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 93-94
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 470-471, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  26. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 488-489, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Václav Janda et al.: „Macroscopic variability of Rubroboletus legaliae with special regard to Boletus spinarii”, în: „Czech Mycology”, vol. 69, nr. 1, Praga 2017, p. 36

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Carlo Luciano Alessio: „Fungi Europaei”, vol. 2 - „Boletus Dill. ex L. (sensu lato)”, Editura Libreria editrice Biella Giovanna, Saronno 1985
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 54, ISBN 3-8289-1619-8
  • Heinz Engel, German Josef Krieglsteiner et al.: „Die Gattung Boletus in Europa”, Editura Verlag Heinz Engel, Weidhausen b. Coburg 1983, ISBN 978-3980022415
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Alina Skirgiello: „Fungi (Basidiomycetes, Boletales)”, Editura Foreign Scientific Publications Department, Varșovia 1975

Legături externe[modificare | modificare sursă]