Rubroboletus dupainii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Rubroboletus dupainii
Boletus dupainii brightness.jpg
Genul Boletus, specia B. dupainii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Boletineae
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Subfamilie: Boletoideae
Gen: Rubroboletus
Specie: R. dupainii
Nume binomial
Rubroboletus dupainii
(Boud.) K. Zhao & Z.L.Yang (2014)
Sinonime
  • Boletus dupainii Boud (1902)
  • Tubiporus dupainii (Boud.) Maire (1937)
  • Suillellus dupainii (Boud.) Blanco-Dios 2015)

Rubroboletus dupainii (Émile Boudier, 1902, ex Kuan Zhao & Zhu-Liang Yang (2014), sin. Boletus dupainii (Émile Boudier, 1902), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Rubroboletus[1][2] este o specie de ciuperci comestibile foarte rară care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord poate fi găsită, de la câmpie la munte, preferat pe soluri calcaroase sub fagi și stejari, în pădurile de foioase și în cele mixte. Timpul apariției este de la sfârșitul lui iunie până în octombrie.[3][4] Specia este menționată în mai multe țări europene pe lista Uniuni Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

É. Boudier

Numele binomial a fost determinat de micologul francez Émile Boudier în volumul 18 al jurnalului micologic Bulletin de la Société Mycologique de France din 1902,[5] care a fost numele curent până în 2015, fiind și listat sub acest taxon în cele mai multe cărți actuale.

După ce micologii chinezi K. Zhao & Z.L.Yang au descris genul nou Rubroboletus în 2014,[6] au transferat și această specie la acest gen sub păstrarea epitetului.[7] Acest taxon este numele curent valabil (2020).

Denumirea Tubiporus dupainii al lui René Maire din 1937 [8] precum cea a lui Jaime Blanco-Dios din 2015, anume Suillellus dupainii,[9] sunt acceptate sinonim.

Epitetul a fost creat de către Emile Boudier în onoarea compatriotului său Victor Augustin Dupain (1857-1940), farmacist și micolog.

Descriere[modificare | modificare sursă]

  • Pălăria: cu un diametru de 4-12 (17)cm este pentru mult timp compactă, robustă și cărnoasă, dar în vârstă spongioasă. La început semisferică, ea se întinde apoi în formă de pernă, devenind cu timpul neregulat îndoită. Cuticula este lucioasă, la umezeala ceva vâscoasă, coloritul fiind roșu-portocaliu, viu roșu-purpuriu, roșu-vișiniu sau roșu sângeriu. Nu se decolorează la apăsare.
  • Tuburile și porii: sporiferele sunt unghiulare, aderate la picior, de un colorit roșu-portocaliu până roșiatic pe un fund galben. Porii mici și rotunzi care se colereză după atingere albastru-negricios, sunt de un roșu aprins, dar spre pălărie galben-portocalii, decolorându-se la bătrânețe.
  • Piciorul: are o lungime de 5-10cm și o grosime de 3-4cm, este neted și nereticulat, inițial gros și oval-bulbos, apoi mai mult sau mai puțin cilindric cu baza îngroșată, fiind presărat în mare parte cu granule fine portocalii, roșiatice sau de un roșu pastel. Spre vârf este slab flocos și galben, spre bază clar flocos și roșu carmin. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: galbenă, sub cuticulă roșie, este pentru mult timp fermă și compactă, devenind la bătrânețe spongioasă. Se colorează puternic albastru când este tăiată și expusă la aer. Mirosul, la exemplare tinere aproape imperceptibil, capătă apoi o aromă slabă de ciuperci, gustul fiind blând și puțin dulcișor.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii de culoarea lutului sunt netezi, elipsoidali până fusiformi, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 11-12 x 4,5-6,5 microni. Pulberea lor este brun-măslinie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 25-40 x 9-15 microni. Prezintă cistide (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) bulbos-fusiforme precum rotunjite în vârf. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) este un trichoderm (perpendicular pe suprafața pălăriei) de hife septate, ramificate, întrețesute de celule cilindrice lungi.[10][11]
  • Reacții chimice: nu se colorează cu Reactivul Melzer⁠(en).[4] Carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu gălbui, culoarea albastră dispare.[12]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Există mai multe ciuperci asemănătoare cu hribul lupului. Unele sunt de asemenea otrăvitoare sau necomestibile, altele sunt savuroase. Câteva exemple:

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Rubroboletus dupainii este ingerat crud toxic, cauzând probleme gastrointestinale, astfel ca toate ciupercile cu pori roșii. Dar este puțin probabil că acest burete ar fi otrăvitor. După ce Bruno Cetto a descris ciuperca drept suspectă în prima ediție, volumul 1, al marii sale opere Der große Pilzführer/I funghi dal vero din 1976,[29] în ediția a 2-a, din 1979, a constatat că specia este dovedit comestibilă.[3]

Specia a devenit foarte rară, de acea ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc pentru a permite răspândirea ei.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 488-489, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b c Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 54, ISBN 3-8289-1619-8
  5. ^ Émile Boudier: „Boletus dupainii”, în: „Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. 18, Paris 1902, p. 139, tab VII, fig. 1
  6. ^ K. Zhao & Z. L. Yang: „A new genus, Rubroboletus, to accommodate Boletus sinicus and its allies”, în: „Phytotaxa”, vol. 188, nr. 2, 2014, p. 67
  7. ^ K. Zhao & Z. L. Yang: „A new genus, Rubroboletus, to accommodate Boletus sinicus and its allies”, în: „Phytotaxa”, vol. 188, nr. 2, 2014, p. 70
  8. ^ René Maire: „Tubiporus dupainii”, în: „Publicaciones del Instituto Botánico de Barcelona”, vol. III, nr. 4, 1937, p. 46
  9. ^ Jaime Blanco-Dios: „Nomenclatural novelties”, în jurnalul „Index Fungorum”, nr. 211, ianuarie 2015
  10. ^ Genera Boletales
  11. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, p. 54, ISBN 978-3-85604-030-7
  12. ^ [https://www.123pilzsuche.de/daten/details/BlutroterHexenroehrling.htm Pilzforum 123
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 532-533, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 506-507, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ [1] Pilzforum 123]
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ R. Michael Davis, Robert Sommer, John A. Menge: „Field Guide to Mushrooms of Western North America”, Editura University of California Ltd., Londra 2012, p. 371, ISBN 978-0-520-27107-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 506-507, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 504-505, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 88-89
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 93-94
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 470-471, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  27. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 475, ISBN 3-405-11774-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Carlo Luciano Alessio: „Fungi Europaei”, vol. 2 - „Boletus Dill. ex L. (sensu lato)”, Editura Libreria editrice Biella Giovanna, Saronno 1985
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 38-39, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 54, ISBN 3-8289-1619-8
  • Heinz Engel, German Josef Krieglsteiner et al.: „Die Gattung Boletus in Europa”, Editura Verlag Heinz Engel, Weidhausen b. Coburg 1983, ISBN 978-3980022415
  • Markus Flück: „Pilzführer Schweiz”, Editura Haupt, Berna 2018
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]