Sari la conținut

Boletus speciosus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Boletus speciosus
Genul Boletus, aici B. speciosus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. speciosus
Nume binomial
Boletus speciosus
Sinonime
  • Suillus speciosus (Frost) O. Kuntze (1898)
  • Ceriomyces speciosus (Frost) Murrill (1909

Boletus speciosus (William Gilson Farlowe, 1874) din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus[1][2] este o specie de ciuperci comestibile rară. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în zone mai calde pe sol calcaros, solitar sau împrăștiat, în păduri de foioase cu predilecție sub fagi și stejari, dar, de asemenea, pe lângă alți arbori cu lemn de esență tare. Apare de la câmpie la deal, doar sporadic în regiuni montane, din iunie până octombrie, în caz de temperatură moderată chiar și în noiembrie.[3][4]

Charles Chr. Frost

Numele binomial a fost determinat drept Boletus speciosus de micologul american William Gilson Farlowe (1805-1880) în volumul 2 al jurnalului micologic Catalogue of boleti of New England, with descriptions of new species din 1874,[5] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonime obligatorii sunt Suillus speciosus al micologului german Otto Kuntze în 1898[6] precum Ceriomyces speciosus al micologului american William Alphonso Murrill din 1909,[7] ambele bazând pe descrierea lui Frost.

În 1890, compatriotul lui Frost, anume Charles Horton Peck, a descris o ciupercă drept Boletus speciosus var. brunneus, văzut sinonim al speciei aici descrise pe scară largă.[8] Alți taxoni nu au fost creați.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină speciosus=magnific, chipeș, impresionant, bine format),[9] referindu-se la frumusețea ciupercii.

Farl.: Boletus speciosus
Farl.: Boletus speciosus
  • Pălăria: cărnoasă, compactă, la bătrânețe mai moale, spongioasă, cu un diametru de 5-15 (18) cm, este la început sub-globuloasă, apoi convexă, în vârstă aplatizat convexă și adesea neregulată. Cuticula este glabră, mătăsoasă și catifelată, niciodată lipicioasă care se poate decoji destul de greu. Coloritul foarte variabil poate fi roz închis, roșu deschis, cărămiziu, roșu-purpuriu, roz-maroniu sau brun-vinaceu.
  • Tuburile: sunt lungi de până la 1 cm adâncime, aderate, ocazional slab decurente la picior, cu avansarea în vârstă bombate, fiind colorate galben, la bătrânețe galben-măsliniu.
  • Porii: sunt mici (2 pori pe mm la maturitate) și rotunjori, inițial de un galben strălucitor, devenind în sfârșit și ei galben-măslinii. La atingere sau leziune se decolorează albastru.
  • Piciorul: cu o lungime de 6-15 (18) cm și o grosime de 2-4 (5) cm, este uscat, compact, robust, clavat sau bulbos, reticulat pe suprafață și plin pe dinăuntru. Coloritul este galben de ceară uneori pe toată lungimea, dar în mod general mai mult sau mai puțin roșu carmin de la bază în sus, miceliul bazal fiind roșu închis. Marginile orificiilor pricinuite de animale sau melci se decolorează roșiatic.
  • Carnea: de un colorit albicios până gălbui este groasă, compactă și tare, la bătrânețe spongioasă. Se decolorează după tăiere în special în pălărie și tuburi albastru, iar spre bază roz-roșatic. Mirosul este în tinerețe imperceptibil, apoi slab de ciuperci, gustul fiind savuros, ceva de nuci.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, alungit fusiformi care devin aurii în hidroxid de potasiu cu o mărime de 13-17 x 3,5-5 microni. Pulberea lor este brun-măslinie. Basidiile (celulele purtătoare de spori) sunt clavate cu patru spori fiecare. Pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) ocazionale sunt îngust fusiform-ventriculare. Pileipellis este un trichoderm întortocheat și turtit, maroniu până la auriu, cu elemente netede, late de 2,5-5 µ.[10]
  • Reacții chimice: cuticula se decolorează cu amoniac gălbui sau rămâne fără reacție, iar albăstrimea cărnii dispare, cuticula devine cu hidroxid de potasiu cenușiu până la negricios, carnea însă portocaliu și cuticula cu sulfat de fier verzui.[10]

Specia poate poate fi confundată de exemplu cu Boletus aestivalis (comestibil),[11] Boletus appendiculatus (comestibil),[12] Boletus bicolor (comestibil),[13] Boletus calopus (necomestibil),[14] Boletus edulis (comestibil),[15] Boletus fechtneri (comestibil),[16] Boletus junquilleus (comestibil),[17] Boletus impolitus sin. Hemileccinum impolitum (comestibil),[18] Boletus luridus (crud neprielnic, preparat foarte gustos, pori roșiatici),[19] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră, porii tind spre roșu),[20] Boletus radicans (necomestibil),[21] Boletus regius (comestibil),[22] Boletus splendidus ssp. moseri (suspectat otrăvitor, pori roșii),[23] Boletus subappendiculatus (comestibil)[24] sau Imperator torosus sin. Boletus torosus ( probabil otrăvitor).[25]

Specii asemănătoare

[modificare | modificare sursă]

Boletus speciosus este o specie de ciuperci foarte gustoasă, dar din cauza rarității, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc.

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 490-491, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, vol. II/b 2: „Basidiomyceten 2 - Röhrlinge und Blätterpilze (Agagricales)”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 47 - 19
  5. ^ Charles Christopher Frost: „Catalogue of boleti of New England, with descriptions of new species”, în: „Bulletin of the Buffalo Society of Natural Sciences”, vol. 2, Buffalo 1874, p. 101
  6. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum”, vol. 3/3, Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 536
  7. ^ William Alphonso Murrill: „Ceriomyces speciosus”, în „Mycologia”, vol. 1, nr. 4, Editura Editura Taylor & Francis, Ltd., New York 1909, p. 151
  8. ^ Charles Horton Peck: „Boletus speciosus var. brunneus”, în: „ Annual Report on the New York State Museum of Natural History, vol. 43, Editura The Argus Company Printers, Albany 1890, p. 85
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1121
  10. ^ a b Michael Kuo: „Mushroom Expert”
  11. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 82-83, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 476-477, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 510-511, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 506-507, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 76-78, ISBN 3-426-00312-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 492-493, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 269
  19. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze: in Farbfotos”, Editura AT-Verlag, Aarau - Stuttgart 1993, p. 76, ISBN 978-3-855-02503-9
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 532-533, ISBN 3-405-12116-7
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Alan E. Bessette, William C. Roody, Arleen R. Bessette: „North American Boletes - A Color Guide to the Fleshy Pored Mushrooms”, Editura Syracuse University Press, Syracuse 2000, ISBN: 978-0-81560-588-1
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
  • Aurel Dermek: „Mushrooms and Other Fungi”, Editura Arco Pub., Londra 1985, ISBN: 978-06680-6304-3
  • Martin Gellermann, Matthias Schreiber: „Schutz wildlebender Tiere und Pflanzen in staatlichen Planungs- und Zulassungsverfahren - Leitfaden für die Praxis”, Editura Springer, Berlin, 2007, ISBN: 978-3-54069-096-2
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Miron Elisha Hard: „The Mushroom - Edible and Otherwise”, Editura Outlook Verlag GmbH, Frankfurt am Main 2020, ISBN: 278-3-75237-567-1
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Helen Vandervort Smith, Alexander Hanchett Smith: „How to Know the Non-gilled Fleshy Fungi”, Editura W. C. Brown Company, Dubuque, Iowa, 1973

Legături externe

[modificare | modificare sursă]