Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt din Chișinău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ștefan cel Mare
AIRM - Bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău - aug 2015.jpg
Vedere de pe acoperișul Sălii cu Orgă, cu Primăria pe partea stângă și sediul Poștei Moldovei pe partea dreaptă
Caracteristici
LocalitateChișinău
SectorCentru
ÎnceputPiața Libertății
SfârșitPiața Dimitrie Cantemir
Lungime3800 m
Importanță socială
Denumire din1990
Denumire în cinsteaȘtefan cel Mare
Note

Bulevardul Ștefan cel Mare (înc. sec. XIX str. Millionnaia, anii '40 ai sec. XIX–1877 str. Moskovskaia, 1877–1924 str. Aleksandrovskaia, 1924–1944 bd. Alexandru cel Bun; în 1931 a fost împărțit în două: de la Piața Libertății (capătul sudic al străzii) și până la str. Armenească a păstrat denumirea Alexandru cel Bun, iar de la str. Armenească până la capăt, unde se afla Spitalul Militar, s-a numit bd. Regele Carol II; 1944–1952 str. Lenin, iar până în 1990 bd. Lenin) se află în sectorul Centru, cu trecere în Buiucani. Este cuprins între Piața Libertății și Piața Dimitrie Cantemir, are o lungime de 3,8 km și este cea mai importantă magistrală urbană, axa principală a Chișinăului, de-a lungul căreia au fost amplasate de-a lungul timpului cele mai importante obiective ale vieții sociale și politice, economice și culturale orășenești, necesare în exercitarea funcției sale de oraș de reședință al regiunii, apoi de capitală de gubernie și republică.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Placă cu istoricul denumirilor bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.[1] Întrucât placa a fost instalată ilegal, la scurt timp ea a fost demontată de către autoritățile locale.[2]

Se presupune că la origine s-a aflat drumul pe care se circula spre oraș dinspre tabăra militară rusă dislocată în 1789 la vestul Chișinăului de atunci, iar rețeaua rectangulară a amplasării regimentelor a servit ulterior drept canava în desemnarea viitoarelor cartiere ale orașului nou, care în curând s-a extins peste acele locuri. Cu mult înainte de confirmarea în 1834 de către împăratul rus Alexandru al II-lea a proiectului de sistematizare urbană, pe această stradă și-au făcut apariția Seminarul Teologic (1813), Mitropolia cu biserica Acoperământul Maicii Domnului, Curtea armenească (anii '20 ai sec. XIX), palate și conace urbane (ale viceguvernatorului Matei Krupensky, serdarului Iordache Vartolomeu), Grădina Publică (azi Ștefan cel Mare), o piață alimentară nouă, Spitalul orășenesc și cel Militar; a fost începută construcția Catedrala Nașterii Domnului. Pe această stradă și-au construit palate și case de locuit elita societății basarabene de atunci: Iorgu Balș, Victor Sinadino, D. Krupensky, Hartingh, Ralli, Dimitrie Russo, Gafencu, V. Hertza, Theodosiu, etc. S-au construit: Catedrala Nașterea Domnului cu Porțile Sfinte, biserica Luterană, Clubul Nobilimii, Gimnaziul pentru Băieți nr. 2 cu biserica Sf. Împărați Constantin și Elena, Camera Fiscală, biserica Sf. Nicolae — capela Spitalului Orășenesc, Spitalul de Boli Contagioase, fondat de medicul Toma Ciorbă, Banca Orășenească, Duma Orășenească, Casa Eparhială, hoteluri și multe case de locuit etc.

Edificii[modificare | modificare sursă]

Sala cu Orgă
Cinametograful Patria
Teatrul de Operă și Balet

La începutul sec. XX construcția străzii era încheiată. În anii interbelici a fost începută construcția Palatului Culturii și a Clubului ofițerilor (Casa Armatei), ambele în Piața Polițienească. În iunie 1941 cele mai valoroase clădiri au fost bombardate de Armata Sovietică, rămânând întregi foarte puține, porțiunea centrală a străzii fiind ulterior reconstruită totalmente. Edificiile din această zonă care și-au păstrat aspectul vechi își datorează existența reconstrucției lor de după război cu redarea formelor arhitecturale vechi:

Pe același loc au fost reconstruite o seamă de clădiri, ale căror arhitectură și destinație funcțională au fost modificate:

  • Cinematograful Patria (nr.103), fostul club al Nobilimii, a fost recontruit în 1951 după proiectul arh. V. Voițehovski;
  • Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, farmacie (nr.148), în trecut casa de locuit cu magazine, cunoscută ca hotel Suisse, a fost reconstruită în 1946–1948 de arh. E.R. Spirer;
  • Teatrul Național „Mihai Eminescu” (nr.79), început ca Palatul Culturii, a fost restructurat în 1946–1953 și adaptat noii funcții de către arhitecții A. Alexandrov și V. Smirnov;
  • Hotelul Moldova, fostul Club al ofițerilor, este reconstruit în 1949 sub conducerea arh. I. Șmurun;
  • Camera Fiscală (nr.169) a fost reconstruită pentru blocul central al Universității Tehnice din Moldova de arh. E. Spirer între anii 1946–1948.

În locul caselor de locuit cu caracter comun și al unor obiective de menire socială au fost construite edificii de mare importanță pentru viața politică și urbană:

  • Casa Guvernului, finisată în 1964, arh. S. Fridlin, construită pe locul fostei Mitropolii și case Eparhiale;
  • Clădirea Ministerului Securității Naționale a RM (nr. 166) a fost înălțată pe locul fostului Gimnaziu de Băieți nr. 2 (odată liceul militar Mihai Viteazul);
  • Ministerul Alimentației Publice (sediul vechi, nr. 73), a fost construit în 1952, arh. V. Voițehovski și F. Borisov, pe locul Curții Armenești.

În locul unor clădiri vechi au fost construite sediul AȘM (1954, arh. V. Mednek) și hotelul Chișinău (1959, arh. R. Kurț), iar în centrul orașului Oficiul Poștal nr. 12 (1956, arh. V. Mednek), magazinul universal Gemeni. Piața Centrală a fost izolată de bulevard prin clădirile cu patru etaje, construite cu decor în spirit național (nr.64, 1959, arh. V. Voițehovski). Au rezistat, fără intervenții distructive, câteva clădiri, dintre care pot fi enumerate:

  • vilele urbane ale lui M. Kligman și V. Hertza (nr. 113 și 115, azi sediul Muzeului Național de Arte Plastice);
  • complexul Spitalului de Boli Contagioase Toma Ciorbă (nr.163);
  • Catedrala Schimbarea la Față a Domnului (nr.164, fosta capelă Sf. Împărați Constantin și Elena);
  • Biserica Sf. Nicolae (nr.190, fosta capelă a Spitalului orășenesc);
  • Spitalul Militar (nr. 165) etc.

În anii '70–'80 ai sec. XX, la tezaurul arhitectural al bulevardului au fost adăugate mai multe clădiri moderne, majoritatea cu dominarea înălțimii. Dintre acestea fac parte:

Amplasare[modificare | modificare sursă]

Trotuarele bulevardului Ștefan cel Mare sunt plantate cu arbori, iar spre spațiul străzii se deschid două grădini — una purtând același nume, Ștefan cel Mare, și alta unde se află Catedrala. Spațiul bulevardului este lărgit în câteva locuri de piețe publice, dintre care cea mai mare este Piața Marii Adunări Naționale. Spre bulevard este orientată cu axa longitudinală Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ștefan cel Mare (1958, arh. F. Naumov), monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt (1928, sculptor Alexandru Plămădeală, arh. E. Bernardazzi), monumentul lui Mihai Eminescu (1996, sculptor T. Cataraga, arh. M. Rusu), amplasat în scuarul de lângă Teatrul Național Mihai Eminescu, și cel al mitropolitului Petru Movilă (1996, sculptori G. și B. Dubrovin, arh. I. Halupneac), amplasat în fața Casei Editurilor.

Importanță[modificare | modificare sursă]

Bulevardul este cea mai importantă stradă din țară din punct de vedere simbolic. Aici s-au petrecut principalele evenimente sociale și politice care au avut loc în Republica Moldova sau Basarabia de odinioară. Poartă numele domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare (14571504).

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Colesnic, Iurie (). Chișinău. Enciclopedie. Chișinău: ed. „Museum”. pp. p. 436–438.