Sari la conținut

Biserica de lemn din Cornești, Gorj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Corneşti, comuna Băleşti, județul Gorj, foto: septembrie 2009.
Biserica (vest)
Prispa
Biserica (sud)

Biserica de lemn din Cornești, comuna Bălești, județul Gorj, a fost construită în jur de 1846 [1]. Are hramurile „Sfântul Dumitru” și „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: GJ-II-m-B-09285.

Istoric și trăsături

[modificare | modificare sursă]

Este rezultatul refacerii, în 1846, a bisericii anterioare, de la mijlocul veacului al XVIII-lea[2] (tradiția spune că biserica de la 1750 a ars)[3]. Pronaosul inițial, de 1,82 m, a fost cuprins în naos, mărindu-se spațiul spre vest cu un nou pronaos, acoperit cu tavan drept și clopotniță deasupra. Nava, originară, are o singură cerime. Elevația altarului este formată dintr-o boltă semicilindrică, racordată la traseul pereților printr-un timpan înclinat pe est și un tavan drept peste pronaos. Biserica se remarcă prin reușita îmbinărilor în coadă de rândunică de la întâlnirea pereților[4], pitorescul construcției fiind însă diminuat de învelitoarea de tablă a acoperișului[5]. Prispa îngustă are fruntarul crestat și două modele de stâlpi.

Decorația pictată cuprinde martori din diferite etape. O icoană cu reprezentarea lui Iisus Hristos, provenită de la ctitoria anterioară, era semnată de „diaconu Nicola zugrav ot ...”[6]. Registrul împărătesc de icoane pare a data din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Pe una dintre ele se consemnează: „aceste patru icoane au plătit Jupâneasa Ocăsi în tl.14 și jumătate, cu tot neamul”. Elementele de tâmplă din pronaos: fragment dintr-o friză de medalioane cu mucenițe, icoane, panouri decorative, sunt de la mijlocul secolului al XIX-lea. Tâmpla actuală, pictată în tradiție brâncovenească, pare a fi o mărturie artistică rămasă de la popa Dumitru Zugravu, din anii de mijloc ai deceniului șapte al secolului al XIX-lea. Se remarcă ușile împărătești, cu Buna Vestire pe un amplu fundal arhitectonic, decorul în stuc al aureolelor, panourile zugrăvite cu flori în glastre[7].

Studii regionale
  • Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din județul Gorj. București: Arc 2000. ISBN 973-99718-2-2. 
  • Pănoiu, Andrei (). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București: manuscris. 
  1. ^ Lăcașuri de cult din România
  2. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.74
  3. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.81
  4. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.74
  5. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.81
  6. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.75
  7. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.75

Imagini din exterior

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]