Biserica de lemn din Pojogeni-Dealul Ocii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica de lemn din Pojogeni-Dealul Ocii înconjurată de cimitir. Foto: 2009
Interiorul bisericii, naosul spre iconostas. Foto: 2009
Portalul de la intrare. Foto: 2009

Biserica de lemn din Pojogeni-Dealul Ocii se afla în cătunul Dealul Ocii din localitatea Pojogeni, județul Gorj, purtând hramul „Sfinții Voievozi”. Părăsit cu decenii în urmă de enoriași și păstori, lăcașul a fost salvat în extremis prin transferare în Mănăstirea Cămărășeasca în toamna anului 2009. Lăcașul datează din anul 7305 de la Adam. Această biserică de țară prezintă în modestia proporțiilor sale câteva valențe caracteristice lăcașurilor de lemn oltenești, distinse aici în bolta comună peste navă și tindă, absența turnului, pridvor pe stâlpi cu capete sculptate, pisanie scrijelită peste intrare. Se remarcă de asemenea prin calitatea execuției în piesele pictate rămase în iconostas. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: GJ-II-m-B-09403.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Biserica de lemn a fost ridicată în cătunul Dealul Ocii, astăzi cuprins în localitatea Pojogeni, suburbie a orășelului Târgu Cărbunești. Momentul ridicării bisericii a fost consemnat înr-o pisanie pe portalul de la intrare: „Acest sfănt lăcași Dumnez[ă]esc sa făcut în zilele luminatului domn Gheorghie Anagiarlu și părinte[le] nostru epis[co]pu Nectarie. 7305”. Inscripția datează construcția din anul 7305, după era bizantină, de la Adam, care în cronologia actuală, de la nașterea lui Isus, înseamnă anii 1796-97, așadar în timpul episcopului de Râmnic Nectarie, viitor mitropolit al Țării Românești. Menționarea „luminatului domn Gheorghie Anagiarlu” este probabil o răstălmăcire a numelui domnitorului Constantin Hangerli, cel care în 1797 a fost trimis de poartă în scaunul de domnie al Țării Românești.[1] În acest caz datarea corectă a bisericii ar fi 1797. Discordanțele în datele istorice relevă dificultăți de comunicare între centru și periferie în epocă.

Cercetătoarea Ioana Cristache-Panait, o bună cunoscătoare a monumentelor de lemn oltene, atrage atenția asupra vechimii mai mari a bisericii, sprijinindu-se pe elemnte formale care împing momentul inițial al construcției cu un secol mai devreme. Elementele formale vechi evocate sunt proporțiile, tehnica de îmbinare a bârnelor, ferestrele cu rame monoxile păstrate la navă precum și modul de îmbinare a portalului, unde bârna cu pisanie de la 1797 este adausă cu ocazia refacerii construcției.[2] La acestea se pot adăuga semnele de numerotare a bârnelor, ce apar de sub spoială atât pe pereții exteriori ai bisericii cât și pe cei ai altarului. Numerotarea indică o desfacere și o remontare, care poate implica nu numai o refacere dar și o mutare. În această situație anul 1797 pare a marca mai degrabă o reînoire a lăcașului, o situație des întâlnită în zonă.

Biserica nu ar fi îndurat veacurile fără o întreținere din timp în timp a acoperișului și eventuale reparații complementare. Ultima reparație cunoscută a avut loc în anul 1945,[3] după război, în vremuri mult mai grele de cât cele de astăzi. După mai mult de șase decenii de părăsire și degradare biserica a fost salvată prin transferare la Mănăstirea Cămărășeasca din Târgu Cărbunești în toamna anului 2009.[4]

Trăsături[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vezi și la Cristache-Panait 2001, 351.
  2. ^ Cristache-Panait 2001, 351-352.
  3. ^ Cristache-Panait 2001, 352.
  4. ^ Salvarea ei a avut loc la inițiativa unor organizații angajate în salvarea patrimoniului românesc. Transferul bisericii și reconstruirea ei în noul sit este documentată în imagini pe situl 60 Proiect de prima necesitate pentru 60 de biserici de lemn

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Studii regionale
  • Pănoiu, Andrei (). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București: manuscris. 
  • Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din județul Gorj. București: Editura ARC 2000. ISBN 973-997-18-2-2. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior[modificare | modificare sursă]