Sabin Manuilă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sabin Manuilă
Sabin Manuilă, Realitatea Ilustrată, 8 iul 1934.jpg
Sabin Manuilă în 1934
Date personale
Născut 19 februarie, 1894
Sâmbăteni, Arad
Decedat (70 de ani)
New York
Cetățenie Flag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Religie creștin ortodox
Ocupație medic, statistician
Activitate
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Logo of the Romanian Academy of Sciences.jpg Membru al Academiei de Științe din România
Foaia de titlu a rezultatelor recensământului din 1930, cu menționarea lui Sabin Manuilă, Monitorul Oficial, București 1938

Sabin Manuilă (n. 19 februarie 1894, Sâmbăteni, Arad - d. 20 noiembrie 1964, New York) a fost un medic, demograf și statistician român.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Sabin Manuilă s-a născut în comuna transilvană Sâmbăteni, jud. Arad, în data de 19 februarie 1894. A absolvit Facultatea de Medicină din Budapesta. În data de 1 decembrie 1918, a reprezentat asociația studenților români din capitala maghiară la marea adunare de la Alba Iulia. Colaborator al lui Victor Babeș.[2] Doctor în medicină al Universității din Cluj, a devenit la doar 44 de ani membru corespondent al Academiei Române, în 1938. Sabin Manuilă a fost întemeietorul Institutului Central de Statistică, șef de secție al Institutului de Igienă și Sănătate Publică, secretar general al Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale din România (1936), director al Institutului de Demografie și Recensământ și conducător al Secției de Statistică din cadrul Institutului Social Român.[2] Personalitate științifică de talie internațională, a fost membru al Institutului Internațional de Sociologie, al Institutului Internațional de Statistică, membru în diferite comitete ale Ligii Națiunilor și vicepreședinte al Societății Regale a Eredității.[1] A fost unul din apropiații lui Iuliu Maniu, împărtășind ideile politice ale Partidului Național-Țărănesc. La propunerea acestuia, după lovitura de stat de la 23 august, Sabin Manuilă a fost numit Subsecretar de Stat la Președinția Consiliului de Miniștri. În 1948, pe măsură ce comunizarea țării se intensifica, concomitent cu arestarea personalităților vechiului regim, alege calea exilului, stabilindu-se în New York, S.U.A.[1][3] A colaborat cu Fundația “Iuliu Maniu” și în special cu Comitetul Național Român, pentru a ajuta refugiații din România. În Statele Unite, a lucrat pentru Institutul de Cercetări Alimentare (The Institute for Food Research) al Universității Stanford, contribuind substanțial la studiul intitulat “Economia agricolă a țărilor danubiene: 1935 – 1945. Ulterior, a devenit consilier al Biroului American de Statistică (US Bureau of Census) din Washington. Ca o recunoaștere internațională a activității sale științifice, a devenit membru în Comisia de Populație a Ligii Națiunilor Unite (ulterior Organizația Națiunilor Unite - ONU), membru al Institutului Re­gal Olandez de Statistică de la Haga, consultant al Organizației Mondiale a Sănătății, vicepreședinte al Uniunii Internaționale pentru Studiul populației cu sediul la Berlin.[1] Sabin Manuilă s-a stins din viață în New York, în data de 20 noiembrie 1964.[4] În memoria sa, la solicitarea directorului școlii generale din Sâmbăteni, înființate în 1786, în 1 septembrie 2008, școala a fost numită Școala Generală ”Sabin Manuilă” Sâmbăteni.

Activitatea științifică[modificare | modificare sursă]

Sabin Manuilă a fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 4 iunie 1937 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.[5] Activitatea științifică a lui Sabin Manuilă este impresionantă. Deși a avut contribuții în domeniul medicinei și igienei sociale[6], Sabin Manuilă este cunoscut mai ales în calitate de demograf. În calitate de bursier al Fundației Rockefeller, a primit sprijin financiar din partea acestei fundații pentru organizarea și realizarea primului recensământ din România.[7] De asemenea, a fost coordonator al recensământului din 1941 și colaborator al lui Dimitrie Gusti în re­dactarea lucrării de mare anvergură Recensământul populației României (1930, în 9 volume).[8] Printre cele mai cunoscute studii demografice ale sale se numără "Populația României" (1937)[9] și "Structura evoluției populației rurale". Sabin Manuilă este considerat a fi organizatorul statisticii științifice în România. Studiile sale privind compoziția etnică a Transilvaniei și perspectiva raporturilor cu populația maghiară sunt un model de cercetare științifică statistică. El a sesizat tendința de creștere a ponderii populației românești, ca o consecință directă a fertilității mai ridicate decât cea a minoritarilor, maghiari și germani. De asemenea, procesul de românizare a centrelor urbane.[10][11][12]

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

Sabin Manuilă a făcut parte din delegația română la Conferința de la Turnu Severin, pentru tratative cu reprezentanții guvernului ungar în chestiunea Transilvaniei și apoi din delegația participantă la "arbitrajul" de la Viena. El este cel care a propus un schimb de populație cu ajustarea corespunzătoare a frontierei.[13] A urmat arbitrajul de la Viena, acceptat de regele Carol al II-lea și de guvern, în urma căruia, România a pierdut aproape jumătate din Transilvania, împreună cu o numeroasă populație românească. Referindu-se la Transilvania, Sabin Manuilă spunea :

„ Minoritatea maghiară din Transilvania este revendicată (de Ungaria) pe temeiul unor drepturi etnice. Dar aceste drepturi etnice nu pot fi valorificate fără a se călca în picioare drepturile etnice mult mai mari ale românilor. Nici un județ nu poate fi luat din Transilvania fără a se lua cu el populație românească care constituie majoritate absolută, oriunde s-ar încerca o astfel de operațiune.”

[10]

Studii demografice[modificare | modificare sursă]

Precedentul schimbului de populație între Grecia și Turcia de la începutul anilor '20 - aprobat de Liga Națiunilor și consfințit prin Tratatul de la Lausanne din 30 ianuarie 1923, schimb considerat un mare succes, în sensul că a pus capăt conflictului dintre cele două țări - era des invocat în perioada interbelică. În anii celui de-al doilea război mondial ideea creării unor state omogene etnic a fost împărtășită de guvernele și în general de elita politică a tuturor țărilor din Europa centro-orientală, indiferent de opțiunea ideologică, cum o demonstrează interesul care a existat în aceste țări pentru omogenizarea etnică, precum și amploarea mișcărilor forțate de populație care s-au petrecut aici între 1939 și sfârșitul anilor '40, purificarea etnică a fost una dintre ideile dominante ale epocii.[10] Percepția asupra problemei minoritare s-a schimbat însă în mod radical în anul 1940. România a trecut în acel an printr-o experiență dramatică. A fost victima aranjamentelor teritoriale făcute în spațiul lor de hegemonie de către Germania nazistă și Uniunea Sovietică.[10] În condițiile internaționale din vara anului 1940, România a pierdut aproximativ o treime din teritoriu și populație.[14] Provinciile pierdute – Basarabia și nordul Bucovinei, ocupate de U.R.S.S. în urma notelor ultimative din 26 și 28 iunie 1940; nordul Transilvaniei, intrat în stăpânirea Ungariei în urma celui de-al doilea ”arbitraj” de la Viena (30 august 1940); Cadrilaterul, cedat Bulgariei prin tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940) – erau teritorii unde trăiau puternice minorități etnice românești. Revendicarea acestor teritorii de către țările vecine s-a făcut și în numele principiului etnic.[note 1][15] Începând cu momentul dezmembrării României Mari, considerând că această situație nu poate dura, Sabin Manuilă a început să studieze datele etnice ale teritoriului national, nu numai pentru a demonstra majoritatea elementului românesc în teritoriile cedate, dar și prin prisma realizării unei viitoare omogenități etnice, prin schimbul de populație cu țările vecine.[10]

Studiul Politica de populație[modificare | modificare sursă]

Între anii 1940 – 41, Sabin Manuilă a elaborat mai multe studii având drept obiect politica demografică. Aceste studii, care poartă denumirea generică de Politica de populație[16], au fost elaborate la cererea guvernului antonescian, în scopul de a stabili liniile directoare ale politicii demografice a statului român. Într-unul din aceste studii, datând din 19 decembrie 1940, Sabin Manuilă atrage atenția asupra celor 5 milioane de români care trăiesc în afara țării, inclusiv cei din regiuni care nu pot fi revendicate niciodată de România.[17] În viziunea autorului, cadrul general al schimbului de populație ar trebui să fie teritoriul României, cel cu granițele de dinainte de amputările teritoriale din 1940. În cazul celorlalte minorități naționale, altele decât “cele cu tendințe centrifugale”(maghiarii, secuii), respectiv evreii și țiganii, aceștia neputând face obiectul unui schimb de populație, neavând un stat propriu, Manuilă vorbește despre un așa-zis “transfer unilateral” de populație, fără însă a oferi vreo soluție sau a explica în ce constă această operațiune, menționând că această problemă va face obiectul unui studiu separat.[16] Cu foarte mici excepții, studiile demografice ale lui Sabin Manuilă se circumscriu spațiului românesc. Autorul nu preconizează alipirea de noi teritorii la teritoriul național, ci doar recuperarea teritoriilor și populației românești răpite prin ultimatumurile sovietice și prin arbitrajul de la Viena. De asemenea, nu are în vedere nici anexarea Transnistriei, unde exista de asemenea o populație românească, nici a Banatului sârbesc, așa cum au propus unii în epocă. Proiectul lui Sabin Manuilă nu este “rasist”, iar în formularea lui nu există nici un element genocidal, el neurmărind altceva decât de a asigura românilor o legitimitate 100% pentru granițele țării. Studiile lui Manuilă aveau menirea de a pune în gardă guvernul României asupra încercărilor Ungariei de a prezenta recuperarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, drept o extindere a teritoriului, un fel de “compensație” pentru pierderea Transilvaniei de Nord, fără a mai vorbi despre propunerile maghiare ca România să se extindă spre est până la Bug, în schimbul întregii Transilvanii. [18]

Studiul Manuilă – Filderman[modificare | modificare sursă]

Un alt studiu important al lui Sabin Manuilă este intitulat Evoluția numerică regională a populației evreiești din România[19], și acoperă perioada dintre anul 1930 și sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Studiul a fost prezentat pentru prima dată la Congresul Mondial al Institutului Internațional de Statistică de la Stockholm, în 1957. Ulterior, a fost publicat la Roma și New York. El este cu atât mai remarcabil cu cât cei doi autori erau cei mai calificați pentru a se pronunța asupra subiectului demografiei populației evreiești din România în timpul celui de-al doilea război mondial[1]. Dr. Wilhelm Filderman a fost liderul Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul războiului, cât și președinte al Comitetului Reunit de Distribuție și a fost chiar și el trimis în centrele de concentrare din Transnistria, pentru trei luni. De asemenea, dr. Sabin Manuilă, în calitate de Director General al Institutului Central de Statistică din București. Acest studiu, ale cărui rezultate au fost neglijate de istorici timp de jumătate de secol, a fost scos la iveală prin grija istoricului Kurt W. Treptow, la Fundația Culturală Română Iași 1994, cu o introducere de Larry Watts.[20], textul integral al studiului fiind reluat în presa centrală.[21] Retipărirea acestui studiu, a suscitat proteste vehemente din partea istoricului evreu Jean Ancel (1940 - 2008). Dl. Ancel susține că studiul este o “escrocherie”, argumentând că soția lui Manuilă, Veturia[22], ar fi fost prietenă cu Maria Antonescu, soția mareșalului[23], că Manuilă ar fi fost “om de casă” al mareșalului, că la data prezentării studiului, Filderman ar fi fost bolnav deja de Alzheimer, etc…, afirmând că studiul ar fi un fel de serviciu făcut memoriei mareșalului Antonescu. Jean Ancel afirmă că Manuilă a omis datele furnizate de Filderman, amintind doar de ele, și că s-ar găsi în posesia manuscrisului “original” al lui Filderman, pe care îl pune la dispoziția persoanelor interesate, pentru a verifica cele afirmate de dânsul.[24][25] Timp de 50 de ani de la publicarea studiului, nimeni nu a contestat informațiile din text, inclusiv Wilhelm Filderman. Colaborarea dintre Sabin Manuilă și Wilhelm Filderman a început în 1954, dată la care Filderman era perfect sănătos, în 1956 tipărind împreună o primă versiune a studiului. [note 2] Acesta, deși a susținut că se află în posesia "versiunii Filderman", nu a publicat-o niciodată, și nici nu a apărut vreun indiciu că ar exista o astfel de versiune.[26]

Manuscrisul original al studiului se găsește în Hoover Institution Archives Stanford, California 94305-6010.[27]. Despre acesta se afirmă:

„Also, his paper "Regional Development of the Jewish Population in Romania" is considered among the most reliable statistical data regarding the Jewish population of Romania.”

De altfel, Jean Ancel, unul din redactorii principali ai Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului în România (2004), deși în raport are numai cuvinte de laudă pentru dr. Sabin Manuilă, în special pentru mobilizarea a numeroși intelectuali evrei (2800) la Institutul Central de Statistică, dar și citează copios din lucrările sale, amintește de studiul Manuilă - Filderman doar într-o notă de subsol, fără a-l contrazice în nici un fel, amintind de acest studiu într-un cu totul alt context.[28]

Diverse[modificare | modificare sursă]

Începând cu 1 septembrie 2008, la solicitarea directoarei, prof. Cornelia Foster, școala din Sâmbăteni a fost numită Școala Generală „Sabin Manuilă” Sâmbăteni. Un parc al comunei, ca și o stradă în Timișoara poartă numele lui Sabin Manuilă. Istoricul Jean Ancel susține că Sabin Manuilă a avut o orientare rasistă și că a spionat în favoarea Statelor Unite ale Americii.[29] Capitolul la care se face referință anterior[10] se referă la colaborarea lui Sabin Manuilă cu cercetătorul german Wilfried Krallert, în legătură cu maghiarizarea etnicilor germani din nord-vestul Transilvaniei. Wilfried Krallert i-a înmânat lui Manuilă o hartă de o importanță excepțională, alcătuită de savanții germani, o hartă a componenței etnice a nordului Transilvaniei, întocmită la ordinul guvernului de la Berlin. Această hartă va fi folosită la Convorbirile de Pace de la Paris din 1946 pentru restabilirea drepturilor legitime ale României asupra teritoriului cedat prin "Arbitrajul" de la Viena.[30] Afirmațiile de mai sus, atribuite chipurile lui Jean Ancel, nu se regăsesc în textul citat. Afirmația însă, oarecum diferită ("în slujba americanilor") apare în memoriile lui Radu Lecca, publicate sub numele "Eu i-am salvat pe evreii din România"[31] :

„În 1944 s-a dovedit că Sabin Manuilă și mulți dintre evreii care lucrau cu el erau în slujba spionajului american.(p.235) […] Killinger îmi vorbise în două rânduri despre acest Manuilă, care era rudă cu Mihai Popovici, și despre care el, Killinger, fusese informat atât de la Berlin cât și de la Abwehr că ar fi în serviciul americanilor. (p.286)”

[note 3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Chiar și sovieticii au invocat principiul etnic. Nota ultimativă din 26 iunie 1940, prin care guvernul sovietic cerea să i se "restituie" Basarabia și nordul Bucovinei, conținea alegația că Basarabia ar fi "populată în principal cu ucraineni. "
  2. ^ Jean Ancel, deși cunoștea acest studiu, nu scrie despre el că este o "escrocherie" în momentul apariției ediției din 1994 în limba română, nu comentează conținutul studiului în Raportul Final asupra Holocaustului din România,(p.362), ci doar în momentul abordării subiectului în presa centrală.
  3. ^ Sabin Manuilă nu a fost acuzat niciodată de spionaj după 1944, perioadă în care, în mai toate procesele politice era prezentă această acuzație. Din contră, a lucrat nestingherit în calitate de director al Institutului de Statistică, până în 1947, când a reușit să părăsească țara. Este posibil totuși ca Manfred von Killinger să fi avut cunoștință de faptul că un număr de simpatizanți comuniști, sau chiar comuniști în toată regula (Ștefan Popescu, M. Levente, C. Retegan, Anton Rațiu, C. Pavel etc...), fuseseră "mobilizați" de Sabin Manuilă, împreună cu alți 2800 de intelectuali evrei, la institut.(vezi Ornea, Zigu: Cazul Anton Golopenția, în România Literară, nr. 43/2001, articol online)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Manuila, Sabin, 1894-1964.Biographical History”. OAC(Online Archive of California). http://socialarchive.iath.virginia.edu/xtf/view?docId=manuila-sabin-1894-1964-cr.xml. 
  2. ^ a b Academia Româno-Americană de Științe și Arte, Români în știința și cultura occidentală. Enciclopedie, Davis/ California, 1992, p. 242-245.
  3. ^ Sinaci, Doru (21 august 2013). „Istoricul Școlii Generale „Sabin Manuilă“ din Sâmbăteni”. Glasul Aradului. http://glsa.ro/arad/117399-istoricul-scolii-generale-sabin-manuila-din-sambateni.html. 
  4. ^ O declarație a lui Sabin Manuila, din 1959, despre anul 1944”. Arhiva Românească. http://arhivaromaneasca.wordpress.com/arhive/arhive-ignorate/o-declaratie-a-lui-sabin-manuila-din-1959-despre-anul-1944/. 
  5. ^ Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.20
  6. ^ Manuilă, Dr. Sabin : Statistica sanitară a României, 1939, Ed. Institutului Central de Statistică.
  7. ^ Recensămintele oficiale ale populației în perioada 1859-1990”. Institutul Național de Statistică. 2011. http://www.recensamantromania.ro/istoric/recensaminte-1859-1990/. 
  8. ^ Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. II, pag. XXIV.
  9. ^ Manuilă, Sabin : Populația României, 1938, Ed. Institutului Central de Statistică.
  10. ^ a b c d e f Achim, Viorel : Schimbul de populație în viziunea lui Sabin Manuilă, Revista istorică, Serie nouă, Tomul XIII, 2002, nr. 5 – 6, septembrie – decembrie.
  11. ^ Manuilă, Sabin : Aspects demographiques de la Transilvanie 1938, Ed. Institutului Central de Statistică, 1938.
  12. ^ Manuilă, Sabin : Evoluția demografică a orașelor și minorităților etnice din Transilvania, Ed. Cultura Națională, 1938.
  13. ^ Pop, Valer : Bătălia pentru Ardeal (1940), Ed. Colosseum, 1991.
  14. ^ Giurescu, Dinu C. : România în al doilea război mondial (1939-1947), București, 1999.
  15. ^ Dobrinescu, Valeriu-Florin; Constantin, Ion: Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial (1939-1947), lași, 1995, p. 39.
  16. ^ a b Manuilă, Sabin : Studiu Etnografic Asupra Populatiei României, Ed. Institutului Central de Statistică (1940), ASIN: B005HKGTA8
  17. ^ Manuilă, Sabin : Atlas Ethnographique de la Roumanie 1930, Ethnographic Atlas of Rumania 1930, Bucharest, 1943.
  18. ^ <Manuilă, Sabin : Etude Ethnographique sur la population de la Roumanie, 1938, Ed. Institutului Central de Statistică.
  19. ^ Wilhelm Filderman, Sabin Manuilă,. „Regional Development of the Jewish Population in Romania. http://www.jstor.org/discover/10.2307/29787369?uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&sid=21103982953781. 
  20. ^ Manuilă, Sabin, Wilhelm Filderman : Regional development of the Jewish population in Romania, Romanian Historical Studies (1996), ASIN: B0006FB31E.
  21. ^ Evreii din Romania in timpul lui Antonescu”. 9am. 5 august 2006. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-08-05/evreii-din-romania-in-timpul-lui-antonescu.html. 
  22. ^ Veturia Manuilă”. Alternativa. http://www.alternativaonline.ca/VeturiaManuila.html. 
  23. ^ Sima, Horia : Era Libertății, Ed. Gordian, 1995.
  24. ^ Ancel, Jean : Contributii la Istoria Romaniei, Problema Evreiasca, 1933-1944, Ed. Hasefer, 2003.(vol.2 partea a II-a , p. 393-402)
  25. ^ Jean, Ancel (13 octombrie 2006). „Anatomia unei repetate falsificari”. Revista 22. http://www.revista22.ro/nou/articol.php?id=3142. 
  26. ^ Treptow, Kurt W. : Nota editorului la studiul "Evoluția numerică regională a populației Evreiești din România", și Larry Watts, Introducere la același studiu, Fundația Culturală Română Iași, 1994.
  27. ^ Register of the Sabin Manuila Papers, 1893-1976”. Stanford University. http://findingaids.stanford.edu/xtf/view?docId=ead/hoover/manuila.xml;query=;brand=default. 
  28. ^ *** : Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului în România, Ed. Polirom, Iași (2004), ISBN : 973-681-990-6.
  29. ^ en Achim, Viorel: Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics: The Case of Sabin Manuil, în p. 151, German Scholars and Ethnic Cleansing 1920-1945 Ingo Haar, Michael Fahlbusch (eds.), Berghahn Books, Providence, 2005. ISBN 1-57181-435-3.
  30. ^ Achim Viorel: Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics - The case of Sabin Manuilă”. google books. http://books.google.ro/books?id=vBYW0uYved8C&pg=PA139&lpg=PA139&dq=Achim,+Viorel:+Romanian-German+Collaboration+in+Ethnopolitics&source=bl&ots=BrFqpfLlWJ&sig=78xAbntXaaJnQeX5l2outz2VJNk&hl=ro&sa=X&ei=kgbEU__-EMS0ywPEgoHAAg&ved=0CDoQ6AEwAw#v=onepage&q=Achim%2C%20Viorel%3A%20Romanian-German%20Collaboration%20in%20Ethnopolitics&f=false. 
  31. ^ Lecca, Radu : Eu i-am salvat pe evreii din România, Ed. Roza vânturilor, București, 1994, ISBN 973-9003-35-4.

Legături externe[modificare | modificare sursă]