Andrea Riccardi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Andrea Riccardi
Andrea Riccardi (2009).jpg
Date personale
Născut (67 de ani) Modificați la Wikidata
Roma, Italia[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Italy.svg Italia Modificați la Wikidata
Ocupație om politic
teolog[*]
istoric
profesor universitar Modificați la Wikidata
Activitate
Premii Premiul Carol cel Mare ()[2]
Comandor al Legiunii de Onoare[*]
Humanismus prize[*] ()[3]
Catalonia International Prize[*] ()[4]
Prezență online
Riccardi la Aachen (2009)

Andrea Riccardi (n. 16 ianuarie 1950, Roma) este un profesor de istorie contemporană la Universitatea din Roma, fondator al Comunității Sant'Egidio și laureat al Premiului Carol cel Mare. Între anii 2011-2013 a fost ministru fără portofoliu în cabinetul Mario Monti, responsabil cu cooperarea internațională.[5]

În 1982, după ce a fost luat ostatec în Războiul din Liban, a reușit să obțină pentru creștinii din Liban dreptul de întoarcere în țara lor. Andrea Riccardi a fost unul din cei patru mediatori la tratativele de pace din Mozambic, tratative care au început în iunie 1990 și s-au terminat cu semnarea acordului de pace din 4 octombrie 1992.[6][7][8][9]

Riccardi a fost de asemenea mediator în mai multe situații de criză din Balcani, mai ales în Kosovo. În februarie 2015 s-a întâlnit cu Angela Merkel în vederea unei eventuale medieri a crizei din Ucraina.[10]

Profesorul Riccardi este un promotor al dialogului și înțelegerii între culturi și religii.

În România[modificare | modificare sursă]

În data de 24 mai 2011 a susținut o conferință în aula magna a Palatului Patriarhiei din București.[11]

Publicații (selecție)[modificare | modificare sursă]

  • Mediterraneo. Cristianesimo e Islam tra coabitazione e conflitto, Guerini e Associati, 1997.
  • Dialoghi di fine millennio. Arrigo Levi, Andrea Riccardi, Eugenio Scalfari si confrontano con Carlo Maria Martini, Rizzoli, 1999.
  • Il secolo del martirio. I cristiani nel Novecento, Mondadori, 2000.
  • Pio XII e Alcide De Gasperi. Una storia segreta, Laterza, 2003.
  • Il «partito romano». Politica italiana, Chiesa cattolica e Curia romana da Pio XII a Paolo VI, Morcelliana, 2007.
  • L' inverno più lungo. 1943-44: Pio XII, gli ebrei e i nazisti a Roma, Laterza, 2008.
  • Giovanni Paolo II. La biografia, San Paolo, 2011.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ (PDF) http://www.aachen.de/de/stadt_buerger/pdfs_stadtbuerger/pdf_karlspreis/karlspreis_09/brochure_charlemagne_prize_09.pdf  Missing or empty |title= (help)
  2. ^ Der Karlspreisträger 2009 Andrea Riccardi (în germană), accesat la 14 decembrie 2014 
  3. ^ https://www.domradio.de/themen/soziales/2016-03-31/santegidio-gruender-mit-humanismus-preis-geehrt, accesat la 31 martie 2016  Missing or empty |title= (help)
  4. ^ http://web.gencat.cat/ca/generalitat/premis/pic/  Missing or empty |title= (help)
  5. ^ Manager, cooperanti e professori Ecco i ministri del governo Monti, La Repubblica, 16 noiembrie 2011.
  6. ^ General Peace Agreement for Mozambique (PDF; 691 kB), USIP Library, posted: March 26, 2002
  7. ^ Cameron Hume. Ending Mozambiques war. The Role of Mediation and Good Offices. United States Institute of Peace Press, 1994. ISBN 1-878379-38-0
  8. ^ Manfred Brocker, Mathias Hildebrandt. Friedenstiftende Religionen? Religion und die Deeskalation politischer Konflikte VS Verlag, 2007. ISBN 3-531-15724-8
  9. ^ R. Scott Appleby. The Ambivalence of the Sacred. Rowman & Littlefield, 1999. ISBN 0-8476-8555-1
  10. ^ Papa Francisc și Angela Merkel subliniază necesitatea găsirii unei soluții pașnice în Ucraina
  11. ^ Să conviețuim într-o perioadă de criză