Încredințarea copilului
Aspect
Acest articol sau secțiune reprezintă în principal viziunea românească asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Puteți să îmbunătățiți acest articol, discuta problema pe pagina de discuție sau să creați un articol nou, după caz. |
Încredințarea copilului spre creștere și educare reprezintă o sintagmă introdusă în legislația românească de Codul Familiei, în anul 1954. Prin articolul 42 din acest cod, judecătorul era obligat să acorde, în cazul separării sau divorțului părinților, custodia asupra copilului doar unuia dintre cei doi părinți. Încredințarea copilului spre creștere și educare este sinonimă ca înțeles cu termenul de custodie unică așa cum apare el în literatura de specialitate din străinătate și, mai recent, în literatura de limba română.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Accesul părintelui la informații privitoare la minor
- Autoritatea părintească (cu varianta Autorității părintești comune)
- Căsătorie
- Custodie
- Custodia comună (cu variantele Custodiei fizice comune sau Custodiei legale comune)
- Custodia unică (cu varianta custodiei împărțite)
- Divorț
- Familie monoparentală
- Interesul superior al copilului
- Părinte custodian
- Părinte necustodian
- Părinte rezident
- Părinte nerezident
- Plan parental
- Relații personale cu minorul