Dreptul bunicilor la legături personale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Dreptul bunicilor la legături personale cu minorii este un drept legal, pe care bunic, în unele țări pot să îl aibă. Se pune problema unor legături personale între minor și bunici în general în cazul în care unul dintre părinți a decedat sau în cazul în care părinții au divorțat. Dreptul bunicilor de a menține legături personale cu nepoții lor se mai numește drept de acces.

Situația în Europa[modificare | modificare sursă]

Dacă în trecut instanțele europene și cele românești recunoșteau atât părintelui necustodian cât și rudelor acesta cel mult un drept de vizitare mai recent convențiile europene [1] la care România este parte au decis să înlocuiască termenul de vizitare cu cel de relații personale.

Situația în România[modificare | modificare sursă]

Până la intrarea în vigoare a Legii 272/2004 cererile bunicilor în instanță, pentru stabilirea a unor programe de vizitare erau respinse în lipsa unui suport legal, în ciuda îndreptățirii morale pe care instanțele o recunoșteau. Începând cu de intrarea în vigoare a acestei legi au început să se acorde astfel de programe de vizitare între bunici și nepoții lor.[2]. Dacă inițial programele se reduceau la 1-2 săptămâni pe an[2], în anul 2011 s-a ajuns inclusiv la un program care include un weekend din două pe care minorul să îl petreacă cu părinții mamei sale decedate [3]

Cazuri celebre în România[modificare | modificare sursă]

Cel mai celebru este cazul familiei Manole, părinții Mădălinei Manole care au câștigat dreptul de a găzdui pe copil două weekenduri pe lună [4]

Situația în SUA[modificare | modificare sursă]

În Statele Unite, toate cele 50 de state au o legislație care permite bunicilor "dreptul de vizită", ceea ce înseamnă că bunicii pot să ceară instanței competente să le acorde dreptul legal de a menține contactul permanent cu nepoții lor. Legilația diferă însă foarte mult și unele state nu garantează că bunicii vor și primi astfel de sentințe judecătorești care să le permită vizitarea. Unii părinți se opun pe motivul că astfel de sentințe de vizitare date de către instanță încalcă dreptul fundamental al părintelui de a crește copilul în modul pe care îl consideră potrivit, inclusiv dreptul de a decide cine va asocia cu copilul.

Suportul legal[modificare | modificare sursă]

Drepturile părinților și ale copiilor ca membrii unei familii[modificare | modificare sursă]



Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Convenția din 17/07/2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii. Convenția a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 257 din 17/04/2007. Actul a intrat în vigoare la data de 17 aprilie 2007 prin adoptarea legii 87/2007 și poate fi descărcat de aici. Acest document care a convenit să se "înlocuiască noțiunea de "drept de vizită privind copiii" cu aceea de "relații personale privind copiii" și se prevede de asemenea "dreptul copilului separat de unul sau de ambii părinți de a întreține relații personale și contacte directe regulate cu ambii părinți"
  2. ^ a b A se vedea sentința în dosarul 19126/2005 precum și sentința în dosarul 9486/211/2005
  3. ^ A se vedea, de exemplu, sentința în dosarul 11479/94/2010
  4. ^ A se vedea articolul de pe situl web VRN.ro
  5. ^ Convenția de la Strasbourg din 2006 asupra asupra relațiilor personale care privesc copiii a fost ratificată de România prin Legea nr. 87/2007 din 03/04/2007.