Sari la conținut

Condor andin: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
articol nou
(Nicio diferență)

Versiunea de la 1 martie 2009 00:59

Condorul de Anzi
Un condor plutind deasupra canionului Colca din Peru
Stare de conservare
Risc scăzut (NT)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Aves
Supraordin: Neognathae
Ordin: Ciconiiformes
Familie: Cathartidae
Gen: Condori
Specie: Condorul de Anzi
Nume binomial
Vultur gryphus
L., 1758
Răspândirea geografică a condorului de Anzi
Sinonime

Vultur fossilis (Moreno & Mercerat, 1891)
Vultur patruus (Lönnberg, 1902)
Vultur pratruus (Emslie, 1988)

Modifică text Consultați documentația formatului

Condorul de Anzi (Vultur gryphus) este o pasăre din familia condorilor americani, unicul reprezentant al genului monotipic Vultur. Este răspândit în munţii Anzi şi pe coasta vestică a Americii de Sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările emisferei vestice.

Pasărea are un penaj negru-strălucitor, cu un „guler” alb în jurul gâtului şi cu margini pufoase, albe ale aripilor, evidenţiate la masculi. Pe cap şi pe cea mai mare parte a gâtului penele aproape lipsesc, iar pielea goală din aceste locuri capătă nuanţe de la pale-roze până la roşii-cafenii, în dependenţă de starea emoţională a condorului. Masculii au „cercei” la gât şi o creastă roşie-întunecată, destul de mare. Unii dispun şi de o excrescenţă în zona nasului. Femelele sunt mai mari decât masculii, lucru rar întâlnit la păsările carnivore.

Condorul de Anzi se hrăneşte mai mult cu hoituri de animale, mai ales mari, cum ar fi cerbii, guanaco sau vitele mari cornute. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5–6 ani şi se cuibăresc la altitudinea de 3.000–5.000 m deasupra nivelului mării, de regulă pe pante abrupte şi greu accesibile. Femela depune 1–2 ouă. Acest unic reprezentant al genului Vultur este unul dintre cele mai longevive păsări, putând atinge vârsta de 50 de ani.

Condorul de Anzi este simbolul naţional al mai multor ţări din America Latină: Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador şi Peru, şi joacă un rol important în cultura popoarelor din Anzi. Cu toate acestea, în secolul al XX-lea populaţia condorilor s-a micşorat esenţial, motiv pentru care specia a fost inclusă în Cartea Roşie drept specie cu risc scăzut de dispariţie (categorie NT). Principalii factori care au dus la scăderea numărului de condori sunt cei antropologici. Omul a schimbat landşafturi întregi, locuite de condori, şi a practicat excesiv vânătoarea animalelor ierbivore, otrăvindu-le carnea, astfel prejudiciind şi condorii. În plus, mult timp condorii de Anzi erau ucişi din cauza clasificării loc ca animale periculoase pentru industria zootehnică. În timpul de faţă, multe state ale Americii de Sud au adoptat programe de creştere şi îngrijire a condorilor de Anzi în parcuri zoologice pentru a-i elibera ulterior în sălbăticie.

Sistematică

Această specie a fost descrisă prima oară în cea de-a zecea ediţie a „Systema naturae”, 1758, lucrare a fondatorului biologiei sistematice, Carl Linné. În această carte a fost trecută sub denumirea binominală de Vultur gryphus, nume folosit şi în ziua de azi.[1] De asemenea, a primit şi nume de ţări în care este răspândit, astfel a fost numit şi condor argentinian, bolivian, chilian, columbian, ecuadorian sau peruan. Genului Vultur i se mai atribuia şi denumirea Voltur,[2] iar cuvântul „γρυπός”, transliterat gryphus, are o etimologie greacă, limbă din care se traduce ca „nas încovoiat”.[3] Denumirea cotidiană „condor”, care se pronunţă la fel în toate limbile europene contemporane, are origini în America Latină, provenind din vechea limbă quechua, în care vorbesc şi azi mulţi amerindieni.[4]

Specia condorului de Anzi nu se bucură încă de o clasificare sistematică exactă. A fost stabilit un consens care atribuie specia familiei condorilor americani (Cathartidae), unde, în afară de condor, sunt incluse încă 5 specii de păsări.[5] Deşi toate 6 specii au o morfologie asemănătoare şi aceeaşi nişă ecologică ca vulturii Lumii Vechi, ei au fost repartizaţi în familii diferite, întrucât au evoluat din strămoşi separaţi unii de alţii. Gradul de rudenie între familia condorilor americani şi subfamilia vulturilor Lumii Vechi rămâne un motiv de dezbateri ştiinţifice. Par să rezolve această problemă descoperirile recente ale unor ornitologi, care, bazându-se pe experimente făcute la nivelul moleculelor, au lansat ipoteza că cele mai apropiate rude ale condorilor sunt reprezentanţii familiei berzelor (Ciconiidae), raportând astfel condorii la ordinul Ciconiiformes (păsări cu picioare lungi).[6] Cercetările anterioare au atribuit familia Cathartidae, la fel ca vulturii Lumii Vechi, ordinului Falconiformes (păsări răpitoare diurne).[7] Alţi ornitologi rezervează condorilor un ordin aparte, numit Cathartiformes.[8] Comitetul Sud-American pentru Clasificaţie Biologică (engleză South American Classification Committee) încă nu a aprobat nicio ipoteză din cele enumerate, statutul condorilor de Anzi rămânând Incertae sedis, însă nu a exclus faptul că va clasifica condorii în ordinul Falconiformes sau Cathartiformes[5] (ceea nu a făcut nici la 16 noiembrie, ultima actualizare a situaţiei taxonomice a păsărilor sud-americane[9])

Condorul de Anzi este unicul reprezentant contemporan al genului Vultur (odinioară aici era inclus şi condorul californian Gymnogyps californianus),[10], astfel încât el deseori este numit pur şi simplu condor. Spre deosebire de situaţia fratelui nord-american, atent studiat după rămăşiţele sale pietrificate, dovezi privind existenţa condorului de Anzi în epocile mai vechi sunt foarte puţine. Studiind puţinele fosile descoperite în provincia boliviană Tarija, arheologii presupun că condorul de Anzi are origini în pliocen sau pleistocen, atunci când vieţuia o pasăre ceva mai mică decât condorul de azi (subspecia dispărută Vultur gryphus patruus).[11]

Descriere

Condorul de Anzi este cea mai mare pasăre din emisfera vestică. Cu toate că lungimea de la cioc până la coadă alcătuieşte cu 5 cm mai puţin decât la condorul californian, anvergura aripilor este mai mare decât la acesta, măsurând 274–310 cm.[12] Pe lângă acestea, condorul de Anzi e mai greu; un mascul cântăreşte 11–15 kg, iar o femelă — 7,5–11 kg.[13] Distanţa cap-coadă a unui exemplar matur variază între 117 şi 135 cm..[14] Trebuie de menţionat că măsurile relatate au fost făcute în majoritate pe condori ţinuţi în captivitate.[12]

Capul unui mascul văzut îndeaproape

Coloritul condorului este foarte contrastant şi expresiv. Penajul este aproape în totalitate negru-strălucitor, excepţie servind „guleraşul” alb şi pufos şi marginile albe ale aripilor, evidenţiate la masculi (penele albe apar numai după prima năpârlire).[14] Pe cap şi pe gât penele practic lipsesc, pielea primind în aceste locuri nuanţe de la roze-pale până la roşii-violete şi cafenii. Păsările îşi curăţă sistematic capul de pene.[15] Se presupune că lipsa penelor pe cap este o adaptare igienică, dezvoltată de-a lungul evoluţiei, în rezultatul căreia pielea este curăţată sub acţiunea razelor ultraviolete şi a dehidraţiei în condiţiile climatice ale munţilor.[13] Regiunea superioară a capului este un pic turtită. La masculi, pe cap se evidenţiază o creastă cărnoasă de culoare roşie-închisă, iar pielea este foarte încreţită, formând „cercei”.[14] Spaţiile goale ale pielii îşi schimbă semnificativ culoarea (în roşu sau în galben) la orice schimbare emoţională (cum ar fi enervarea sau agitaţia) — un asemenea gest avertizează alţi indivizi să nu se apropie. Ciocul este relativ lung, puternic, încovoiat la capăt, negru cu vârful galben, bine adaptat la sfâşierea cărnii.[16] nările intră în cioc şi nu sunt despărţite de nicio formaţiune osoasă. Culoarea irisului ochiului este căprui la masculi şi roşie-purpurie la femele.[17] Genele lipsesc.[18] La păsările tinere penajul este cenuşiu-brun, pielea pe cap şi gât este mai închisă la culoare, aproape neagră, iar „gulerul” e cafeniu.[19]

Picioarele sunt de culoare cenuşie-închisă. Degetul mijlociu este cel mai lung, iar cel din spate, din contră, e foarte mic şi e aşezat mai sus decât celelalte. Ghearele sunt relativ drepte şi tocite, astfel de proprietăţi asigurând captarea şi ridicarea prăzii, dar şi folosirea lor ca armă, cum se întâmplă la vulturii Lumii Vechi.[20]

Răspândire

Páramo este unul din cele mai atractive locuri pentru condori
Un condor planând în aer

Condorii de Anzi sunt răspândiţi în munţii Anzi, în estul Americii de Sud. Hotarul nordic al arealului de răspândire îl reprezintă statele Venezuela şi Columbia, în care pasărea este întâlnită foarte rar.[21] Spre sud, arealul include şi regiuni muntoase ale unor ţări ca Ecuador, Peru, Chile, Bolivia şi Argentina estică, până la Ţara de Foc.[19] În partea nordică a arealului condorii vieţuiesc doar la altitudini de 3.000–5.000 m, în timp ce în restul arealului ei populează şi arii joase — poalele munţilor şi podişuri.[22] La începutul secolului al XIX-lea condorul putea fi găsit în întregul lanţ muntos al Americii Latine, începând cu partea estică a Venezuelei şi terminând cu extremitatea sudică a continentului, însă în ultimul timp populaţia acestei specii a fost diminuată de activitatea omului.[23] Relieful arealului de răspândire include atât vârfuri alpine, cât şi podişuri relativ întinde, locuri potrivite pentru patrulare de la înălţime. Un asemenea landşaft este numit Páramo.[24] Uneori, condorii nimeresc accidental în regiuni atipice arealului lor, cum ar fi câmpiile Boliviei vestice şi ale Braziliei sud-estice,[6] deşerturile din Chile şi Peru sau pădurile de fag din Patagonia.[21]

Ecologie şi comportament

Condorii arată spectaculoşi când plutesc lin la înălţimi mari, făcând cercuri în curenţii de aer cald.[25] În timpul zborului, ei îşi ţin aripile orizontal şi drept (într-un singur plan), cu vârfurile puţin ridicate.[14] Planajul este favorizat de o serie de trăsături anatomice distinctive. Carena nu este prea mare, iar muşchii pectorali necesari pentru un zbor activ sunt slab dezvoltaţi. Acumulând viteză, condorii îşi fac foarte rar vânt cu aripile, folosind energia maselor de aer pentru a o economisi pe cea proprie.[26] Fondatorul teoriei evoluţioniste, Charles Darwin, urmărind zborul unui condor în Patagonia, a observat că într-o jumătate de oră acesta nu şi-a făcut elan deloc.[27] Condorii mai iubesc şi să stea pe vârful stâncilor patrulându-şi regiunea, fără a mai avea nevoie să plutească.[28] În genere, condorii decolează cu mare efort şi luându-şi un elan mare.[22]

La fel ca alţi condori americani, condorii de Anzi au o deprindere neobişnuită de a urina pe propriile picioare — urina se evaporă asigurând astfel răcorirea organismului.[29] În urma unor asemenea „proceduri” picioarele condorilor au pete albe lăsate de acidul uric.[20]

Alimentaţie

Principala sursă de alimentaţie pentru condori o constituie leşurile mamiferelor de dimensiuni medii.[26] În căutarea acestora ei adesea călătoresc pe distanţe lungi, străbătând aprox. 200 km pe zi.[14] Aflându-se departe de ţărm, condorii preferă hoituri de animale copitate mari, astfel ca cerbii, guanaco, vitele cornute mari, care au murit de bătrâneţe sau slăbiciune ori au fost ucise de pume. Aflându-se lângă ţărm, ei deseori sfâşie hoituri de mamifere marine aruncate pe uscat.[17] În afară de animale lipsite de viaţă, condorii se mai alimentează şi cu ouăle păsărilor coloniale şi puii acestora.[30] Litoralul serveşte o sursă sigură de hrană, ceea ce face ca mulţi condori să se stabilească în această zonă.[23] Căutând hrana, pasărea îşi foloseşte în primul rând vederea excepţională.[31] În afară de căutarea prăzii, condorii de Anzi urmăresc cu atenţie şi mişcările celorlalte păsări răpitoare din zonă.[32] Cu unele dintre acestea, în particular cu vulturii genului Cathartes, condorul întreţine relaţii de simbioză. Aceşti vulturi pot simţi de la distanţă mare etilmercaptanul, un gaz emanat la cuibărire de către majoritatea păsărilor, dar, având un cioc puţin dezvoltat, nu pot sparge ouăle pe care le descoperă aşa cum o pot face condorii.[33]

Condorii de Anzi pot rezista fără hrană câteva zile consecutiv, dar după asta devorează câteva kilograme de carne la o masă. Câteodată, după o masă consistentă, condorii nu pot decola nici măcar cu elan. Întrucât anatomie picioarelor nu le permite condorilor să apuce şi să transporte jertfa, ei sunt nevoiţi să o consume pe loc.[13] Datorită faptului că se hrăneşte cu hoituri, condorul, ca şi alte animale de acest tip, joacă un rol primordial în balanţa ecologică, scăzând riscul răspândirii infecţiilor.[34] În zonele în care populaţia de condori s-a micşorat, epizootia cadavrelor a devenit mai evidentă şi au apărut maladii periculoase pentru om.[31]

Reproducere

Condorii ating maturitatea sexuală destul de târziu în comparaţie cu restul păsărilor: la vârsta de 5–6 ani.[35] Sunt unele dintre cele mai longevive păsări — trăiesc până la 50 ani — şi rămân în cuplu până la moarte.[36] În timpul flirtului, pielea de pe capul masculului se umflă şi îşi schimbă culoarea din roz-pal în galben-aprins.[37] Apropiindu-se de femelă, masculul îşi umflă gâtul şi pieptul şi flueră.[38] Apoi îşi desface aripile şi în această manieră defilează înaintea femelei, plescăind din limbă.[17] Altă particularitate a reproducerii condorilor este dansul masculului, în care acesta îşi desface pe jumătate aripile şi sare, fluierând şi pufăind.[13]

Un condor tânăr pe vârful unei stânci

De obicei, condorii îşi fac cuibul la altitudini mari, de 3000–5000 m.[39] Acesta este confecţionat pe pante abrupte, greu accesibile, de regulă din ramuri aşezate într-o semisferă nu prea mare. De-a lungul coastei statului Peru, unde se găsesc doar stânci separate, ouăle sunt depuse direct pe crăpăturile din bolovani.[23] Condorii se reproduc o dată în doi ani, în februarie–martie. Femela depune unul sau două ouă albe-albăstrii cu greutatea de cca. 280 g şi cu lungimea de 75–100 mm. Perioada de incubaţie numără 54–58 zile şi clocesc ambii părinţi.[17] Dacă oul dispare, femela depune rapid altul în loc. Această deprindere este folosită de ornitologii ce se ocupă de salvarea speciei, care „fură” de fiecare dată oul din cuib punându-l în incubator, crescând tempul de reproducere a condorilor.[40]

Puii abia ieşiţi din ou sunt acoperiţi de un strat subţire de puf, care se păstrează până când aceştia ating dimensiunile unui matur. S-a observat că puii de condor îşi recunosc mama în orice obiect pe care-l văd îndată după naştere, de aceea îngrijitorii de la ferme şi grădini zoologice au grijă să instaleze un manechin de condor matur lângă cuib.[31] Ambii părinţi îşi hrănesc puiul, prelucrând bine hrana înainte s-o pună în ciocul acestuia.[22] Micii condori cresc foarte încet.[41] Învaţă a zbura abia la vârsta de şase luni,[14] dar rămân cu părinţii până la doi ani, când aceştia zămislesc alt copil.[42] Condorii tineri şi adulţii neîmperecheaţi pot vieţui în grup, dar cuplurile trăiesc totdeauna aparte.[15] În grupurile numeroase de condori relaţiile sociale sunt bine definite şi destul de avansate: cei mari au autoritate asupra celor mici şi masculii au autoritate asupra femelelor.[43] Atunci când prada este prea mare, cu ea se împart toţi membrii grupului.[15]

Interacţiunea cu omul

Riscuri şi protecţie

O femelă-condor într-o grădină zoologică

Condorul de Anzi a fost inclus în Cartea Roşie a IUCN în anul 2000, fiindu-i atribuită categoria NT (Near Threatened, din engleză uşor ameninţate), care reprezintă speciile uşor ameninţate.[21] Mai devreme, în 1970, specia a fost inclusă în lista speciilor pe cale de dispariţie din SUA (engleză United States Endangered Species list).[44] Principalele cauze ale reducerii populaţiei de condori sunt distrugerea landşafturilor în care aceştia caută hrana şi otrăvirea cu plumbul din cartuşele cu care vânătorii împuşcau animale.[45] Cel mai mult sunt ameninţaţi indivizii din zona nordică a arealului, mai ales din Venezuela şi Columbia, unde ele sunt pe cale de dispariţie.[46] Deoarece condorii se adaptează uşor la diferite condiţii climaterice şi nu au inamici naturali, mortalitatea lor e scăzută, însă nici natalitatea nu e înaltă, ceea ce-i face sensibili la consecinţele activităţii economice a omului.[21] Odinioară, majoritatea fermierilor vedeau în condori nişte prădători care le atacă vitele şi de aceea îi omorau în masă.[36] Fiind o ţintă destul de mare, erau uşor de împuşcat.[31] Drept consecinţă, au fost introduse măsuri educative şi chiar legislative pentru a informa populaţia despre preferinţele alimentare ale condorilor.[47]

În lume există numeroase parcuri zoologice care se ocupă cu creşterea condorilor pentru eliberarea ulterioară în arealul natural de supravieţuire.[47] Datorită tehnologiei noi de reproducere („furatul” ouălor), de la o femelă au fost obţinute 6 şi chiar 7 ouă.[22] Programul privind eliberarea în natură a condorilor crescuţi în captivitate a dat primele roade în anul 1989.[48] La creşterea condorilor, îngrijitorii au grijă ca aceştia să simtă cât mai puţin prezenţa umană, întrucât condorii se „împrietenesc” repede cu oamenii şi nu simt frică faţă de ei. Astfel, ei hrănesc puii cu mănuşi care amintesc de fizionomia unui condor adult. Dacă puii devin prea apropiaţi cu oamenii, le este prejudiciată libertatea, ei nefiind circumspecţi acestora.[49] Înainte de a fi eliberaţi, condorii sunt ţinuţi trei luni într-o arie închisă şi întinsă, unde au mai mult spaţiu de mişcare.[49] Atunci când părăsesc parcul zoologic, le sunt prinse emiţătoare care, trimiţând semnale prin intermediul sateliţilor artificiali, ţin ornitologii la curent cu localizarea lor.[16]

Întrucât cea mai apropiată rudă — condorul californian — a fost conservat ca specie doar în grădinile zoologice, în 1988 Serviciul Statelor Unite pentru conservarea vieţii sălbatice şi subacvative (engleză US Fish and Wildlife Service) a hotărât introducerea câtorva zeci de condori de Anzi înainte de eliberarea condorilor californieni. Pentru a împiedica răspândirea acestor păsări într-un mediu cu care nu s-au obişnuit, au fost puse în libertate numai femelele. Experimentul a reuşit şi toţi indivizii aduşi au fost prinşi şi reintroduşi în America Latină, locul lor ocupându-l condorii californieni.[50]

Rolul în cultură

Figură din lut a unui condor, atribuită culturii indiene Moche
Fișier:CHL010.JPG
Moneda chiliană de 10 peso pusă în circulaţie în 1956

Condorul de Anzi este simbol naţional al Argentinei, Peru, Boliviei, Chile, Columbiei şi Ecuadorului. În ultimele patru el este şi pasărea naţională.[51] Joacă un rol primordial în cultura popoarelor andice,[36] la fel ca vulturul cu cap alb în America de Nord. Primele picturi rupestre reprezentând acest animal au apărut cu cca. 4500 ani în urmă.[52] În mitologia triburilor indiene locale, condorul simbolizează Soarele[53] şi este considerat conducătorul Celeilalte Lumi.[54] De asemenea, condorul este văzut şi ca simbol al puterii şi sănătăţii, astfel încât oasele lui şi alte organe ar avea proprietăţi magice. Anume aceasta este una dintre cauzele din care condorii sunt vânaţi.[16][55]

Astăzi, condorul este întâlnit deseori în literatură, muzică, iar în Peru chiar în cadrul coridelor, unde condorul este legat de spinarea unui taur care încearcă să scape de el, însă acesta îl ciupeşte cu ciocul până la sânge. De regulă, în urma unei asemenea lupte condorul n-are nicio zgârietură.[56] Tot în Peru este cunoscut un dans tradiţional de carnaval, numit „Turkuy” (din quechua pasăre), în care dansatorii imită vânătoarea de condori (în quechua arranque del condor). Unul dintre ei, poreclit Rucu, reprezintă în mod satiric condorul, iar ceilalţi — căpetenii indiene care vor s-o omoare pentru că le-a atacat vitele.[57]

Zarzuela El Cóndor Pasa (în română Zborul condorului), scrisă în 1913 de peruanul Daniel Alomía Robles şi bazată pe motive populare, a căpătat un renume mondial, fiind una dintre cele mai cunoscute compoziţii muzicale peruane. Subiectul este un conflict tragic între indieni şi colonizatorii saxoni, în care condorul reprezenta idealul libertăţii. În anul 2004, piesa a fost declarată patrimoniu cultural al Peru.[58] Pe lângă muzică, condorul a apărut nu o dată în operele literaturii mondiale. De exemplu, în romanul Copiii căpitanului Grant de Jules Verne, micuţul Robert Grant a fost atacat de un condor gigantic şi dus de acesta în gheare, în timpul călătoriei prin Patagonia.[59] În realitate, aşa ceva este imposibil, întrucât structura picioarelor condorilor nu le permite să ţină prada în gheare.

Filatelie şi numismatică

Având o încărcătură spirituală apreciabilă, imaginea condorilor de Anzi se găseşte deseori pe timbrele poştale. Astfel de timbre au apărut în Ecuador în 1958, în Argentina anului 1960, în Peru pe parcursul anului 1973, în Columbia în 1992, în Chile în primul an al secolului curent şi în Venezuela patru ani mai târziu.[60] De asemenea, silueta lor este gravată pe unele monede columbiene şi chiliene.[61]

Heraldică

Condorul de Anzi este unul din simbolurile acestei regiuni şi, de aceea, apare pe stemele mai multor state sud-americane: Bolivia, Chile, Columbia şi Ecuador.

Referinţe

  1. ^ Linnaeus, C. (). Systema naturae per regna tria naturae, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, differentiis, synonymis, locis. Tomus I. Editio decima, reformata. Holmiae. (Laurentii Salvii). p. 86. V. maximus, carúncula verticali longitudine capitis. 
  2. ^ Simpson, D. P. (1979). Cassell’s Latin Dictionary, 5, London: Cassell Ltd., 883. ISBN 0-304-52257-0.
  3. ^ Liddell, Henry George (1980). Greek-English Lexicon, Abridged Edition. Oxford: Oxford University Press. ISBN 0-19-910207-4.
  4. ^ „Raven”. Oxford English Dictionary (ediţia a 2-a). (1989). Ed. J. Simpson, E. Weiner (eds). Oxford: Clarendon Press. ISBN 0-19-861186-2.
  5. ^ a b Remsen, J. V., Jr.; Cadena C. D.; Jaramillo A.; Nores M.; Pacheco J. F.; Robbins M. B.; Schulenberg T. S.; Stiles F. G.; Stotz D. F.; Zimmer K. J. 2008. A classification of the bird species of South America. South American Classification Committee. Accesat la data de data de 28 noiembrie 2008
  6. ^ a b Sibley, Charles G.; Monroe, Burt L. 1990. Distribution and Taxonomy of the Birds of the World. Yale University Press. ISBN 0-300-04969-2. Accesat la data de data de 12 decembrie 2008.
  7. ^ Sibley, Charles G.; Ahlquist, Jon E. 1991. Phylogeny and Classification of Birds: A Study in Molecular Evolution. Yale University Press. ISBN 0-300-04085-7.
  8. ^ Ericson, Per G. P.; Anderson, Cajsa L.; Britton, Tom; Elżanowski, Andrzej; Johansson, Ulf S.; Kallersjö, Mari; Ohlson, Jan I.; Parsons, Thomas J.; Zuccon, Dario; Mayr, Gerald (2006): Diversification of Neoaves: integration of molecular sequence data and fossils. Biology Letters online: 1-5. doi:10.1098/rsbl.2006.0523 on-line [1]
  9. ^ A classification of the bird species of South America (partea a II-a). Accesat la data de 28 noiembrie 2008
  10. ^ Vultur gryphus. Integrated Taxonomic Information System. Accesat la data de data de 12 decembrie 2008.
  11. ^ Fisher, Harvey L. (1944), «The skulls of the Cathartid vultures», Condor 46 (6): 272—296
  12. ^ a b Ferguson-Lees, James; Christie, David A. (2001). Raptors of the World. Boston: Houghton Mifflin. ISBN 0-618-12762-3.
  13. ^ a b c d Lutz, Dick (2002). Patagonia: At the Bottom of the World. DIMI Press, 71–74. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  14. ^ a b c d e f Hilty, Stephen L. (1977). A Guide to the Birds of Colombia. Princeton University Press, p. 89. ISBN 069108372X. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  15. ^ a b c Behavior of the Andean Condor. Cleveland Metroparks Zoo. Accesat la data de data de 12 decembrie 2008
  16. ^ a b c Andean Condor. Zoological Society of San Diego. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  17. ^ a b c d Friends of the Zoo. Andean Condor. Smithsonian National Zoological Park. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  18. ^ Fisher, Harvey L. (1942), The Pterylosis of the Andean Condor, Condor 44 (1): p. 30–32.
  19. ^ a b Blake, Emmet Reid (1953). Birds of Mexico: A Guide for Field Identification. University of Chicago Press, p. 262–263. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Blake1953" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  20. ^ a b Feduccia, J. Alan (1999). The Origin and Evolution of Birds. Yale University Press, p. 300. ISBN 0226056414
  21. ^ a b c d BirdLife International (2004). „Vultur gryphus”. 2006 IUCN Red List of Threatened Species IUCN 2006. Accesat la data de 23 ianuarie 2008.
  22. ^ a b c d Condorul de Anzi (Vultur gryphus). Parcul zoologic din Sankt Petersburg. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  23. ^ a b c Legătură moartă: Haemig, PD (2007). Ecology of Condors. Ecology Online Sweden. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  24. ^ Habitat of the Andean Condor. Cleveland Metroparks Zoo. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  25. ^ Kricher, John C. (1997). A Neotropical Companion. Princeton University Press, p. 224. ISBN 0691009740. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  26. ^ a b Wehner, Ross; del Gaudio, Renee & Jankowski, Kazia (2007). Moon Peru. Avalon Travel, p. 180. ISBN 1566919835. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  27. ^ Darwin, Charles (1909). A Naturalist's Voyage Round the World. Fitz Roy, p. 303.Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  28. ^ Benson, Sara & Hellander, Paul (2007). Peru Lonely Planet Publications, p. 53. ISBN 1740597494. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  29. ^ Sibley, Charles G. and Jon E. Ahlquist (1991). Phylogeny and Classification of Birds: A Study in Molecular Evolution. Yale University Press. ISBN 0-300-04085-7
  30. ^ Andean Condor (Vultur Gryphus). National Geographic. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  31. ^ a b c d ru Андский кондор (Vultur gryphus) Zooklub. Megaenciclopedia animalelor. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  32. ^ Snyder, Noel F. R.; Snyder, Helen (2006). Raptors of North America: Natural History and Conservation. Voyageur Press, p. 45. ISBN 0760325820. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  33. ^ Muller-Schwarze, Dietland (2006). Chemical Ecology of Vertebrates. Cambridge University Press, p. 350. ISBN 0521363772. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  34. ^ Gomez, LG; Houston, DC; Cotton, P; Tye, A (1994). The role of greater yellow-headed vultures Cathartes melambrotus as scavengers in neotropical forest. Ibis 136 (2): 193—196. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  35. ^ Andean Condor (Vultur Gryphus). The Peregrine Fund. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  36. ^ a b c Tait, Malcolm (2006). Going, Going, Gone?: Animals and Plants on the Brink of Extinction. Sterling Publishing, p. 22. ISBN 1845250273. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  37. ^ Whitson, Martha A; Whitson, Paul D. (1968). «Breeding Behavior of the Andean Condor (Vultur Gryphus)». Condor 71: p. 73–75. Cooper Ornithological Society. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  38. ^ Gailey, Janet; Bolwig, Neils (1973). «Observations on the Breeding Behavior of the Andean Condor (Vultur Gryphus)». Condor 75: p. 60–68. Cooper Ornithological Society. Accesdat la data de 26 ianuarie 2008
  39. ^ Fjeldså, Jon; Krabbe, Niels (1990). Birds of the High Andes. Apollo Books, p. 90. ISBN 8788757161. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  40. ^ National Research Council (1992). Scientific Bases for the Preservation of the Hawaiian Crow. National Academies Press, p. 74. ISBN 0309047757. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  41. ^ Akimuşkin, Igor (). Мир животных: птицы, рыбы, земноводные и пресмыкающиеся (în rusă) (ed. ed. a II-a, revăzută şi adăugită). Moscova: ed. „Мысль”. pp. p. 100. ISBN 5-244-00307-0. 
  42. ^ Cisneros-Heredia, Diego F. (2006): Notes on breeding, behaviour and distribution of some birds in Ecuador. Bull. B.O.C. 126(2): p. 153–164.
  43. ^ Donazard, José A; Feijoo, Juan E. (2002). „Social structure of Andean Condor roosts: Influence of sex, age, and season”. Condor 104 (1): 832—837. Cooper Ornithological Society. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  44. ^ Species Profile: Andean Condor. United States Department of Fish and Wildlife. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  45. ^ Reading, Richard P.; Miller, Brian (2000). Endangered Animals: A Reference Guide to Conflicting Issues. Greenwood Press, p. 16. ISBN 0313308160. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  46. ^ Beletsky, Les (2006). Birds of the World. JHU Press, p. 70. ISBN 0801884292
  47. ^ a b Roach, John (22 iulie 2004). Peru's Andean Condors Are Rising Tourist Attraction. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  48. ^ Conservation and Research for Endangered Species. Andean Condor Reintroduction Program. Zoological Society of San Diego. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  49. ^ a b Pullin, Andrew S. (2002). Conservation Biology. Cambridge University Press, 234. ISBN 0521644828
  50. ^ California condor, (Gymnogyps californianus). U.S. Fish and Wildlife Service. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  51. ^ MacDonald, Tina; MacDonald, Duncan. National Birds. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  52. ^ Werness, Hope B. (2004). The Continuum Encyclopedia of Animal Symbolism in Art. Continuum International Publishing Group, p. 103. ISBN 0826415253. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  53. ^ Mundkur, Balaji (1983). The Cult of the Serpent. SUNY Press, 129. ISBN 0873956311.
  54. ^ Mills, Alice ; Parker, Janet; Stanton, Julie (2006). Mythology: Myths, Legends and Fantasies. New Holland Publishers, p. 493. ISBN 1770074538
  55. ^ History of the Andean Condor. Cleveland Metroparks Zoo. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  56. ^ Kokotovic, Misha (2007). The Colonial Divide in Peruvian Narrative:Social Conflict and Transculturation. Sussex Academic Press, p. 49. ISBN 1845191846
  57. ^ Turkuy (traditional dance from the imperial city of Cusco) Our Dances and their origins. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  58. ^ es Cântecul El Cóndor Pasa' a fost declarat patrimoniu cultural al statului Peru (13 aprilie 2004). Accesat la data de 12 decembrie 2008
  59. ^ Copiii căpitanului Grant, versiune în limba franceză disponibilă pe Wikisursa franceză. Accesat la data de 12 decembrie 2008.
  60. ^ Andean Condor. Bird Stamps. Accesat la data de 12 decembrie 2008
  61. ^ A Field Guide to the Birds on Banknotes. Krause Publications. Accesat la data de 12 decembrie 2008
Această specie este pe cale de dispariție și a fost inclusă în lista roșie a IUCN.

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de condorul de Anzi
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Condor andin

Format:Legătură AC Format:Legătură AC Format:Legătură AC

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Condor_andin&oldid=2723936