Wikipedia:Versiuni de ortografie română
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Această pagină reflectă o politică oficială a proiectului Wikipedia în limba română. Ea este considerată ca fiind un standard larg acceptat, pe care editorii Wikipedia trebuie să-l urmeze. Când editaţi această pagină, asiguraţi-vă că modificarea dumneavoastră reflectă consensul. Dacă sunteţi în dubiu, iniţiaţi o discuţie. |
- Sumarul acestei politici: Ambele norme ortografice (de exemplu „sînt mîndru” şi „sunt mândru”) sunt acceptate la Wikipedia în limba română, cu condiţia ca fiecare articol să fie scris uniform, într-o singură grafie. Modificarea unui articol numai pentru a-l trece dintr-o grafie în cealaltă nu este permisă. În situaţiile în care trebuie aleasă o variantă şi numai una se va ţine cont de subiect sau, în ultimă instanţă, se va da prioritate normei de după 1993 („sunt mândru”).
| cât de cît |
|
|
Această pagină cuprinde reguli privind aplicarea normelor ortografice în editarea articolelor din Wikipedia.
Wikipedia în limba română conţine articole scrise de vorbitori de limba română de pretudindeni, fie că sunt din România, Republica Moldova, Voivodina sau alte teritorii, care au diverse preferinţe ortografice. De asemenea, Wikipedia se adresează vorbitorilor de limba română indiferent de ţara în care trăiesc şi de norma ortografică pe care o practică. Această realitate ne obligă să acceptăm că o grafie diferită de cea cu care ne-am obişnuit nu este neapărat greşită şi nu trebuie privită ca fiind inferioară.
Dată fiind natura de formă şi nu de fond a acestui aspect, utilizatorii Wikipediei în limba română sunt rugaţi să dea dovadă de toleranţă şi deschidere. Şi alte Wikipedii în limbi de circulaţie multinaţională (engleză, franceză, spaniolă, portugheză, chineză, etc.) s-au confruntat cu probleme similare şi au luat decizii analoage privind ortografiile acceptate.
Cuprins |
[modifică] Versiuni de ortografie
Limba română scrisă actuală cunoaşte în principal două versiuni ortografice:
1. Grafia stabilită de Academia Română în 1993 prin revenire la regulile „Sextil Puşcariu” dinainte de 1953, modificată prin publicaţii ulterioare ale Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”:
- a) scrierea cu î la începutul şi sfârşitul cuvintelor şi cu â la mijlocul cuvintelor, cu excepţia cazurilor când prin compunere un î iniţial ajunge în interiorul cuvântului (ex.: începând, a urî, vârstă, bineînţeles, neîncetat).
- b) scrierea cu sunt, suntem şi sunteţi.
- c) scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio[1]
- d) legarea articolului hotărât enclitic (singular şi plural) cu cratimă numai în împrumuturile neadaptate la scrierea fonetică (ex. bleu-ul [blöul]) sau care au finaluri grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română; pe de altă parte ataşarea fără cratimă a articolului la împrumuturile — chiar nedaptate sub alte aspecte — care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: gadgetul [gheğetul], itemul [itemul], weekendul [uĭkendul], inclusiv în cazul unor anglicisme ceva mai vechi, scrise şi conform DOOM1 fără cratimă: westernuri ş.a.
- e) alte modificări aduse de DOOM2.[2]
- Această normă este utilizată, printre altele, de Dicţionarul explicativ al limbii române (1996, 1998), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (2005) şi Gramatica limbii române (2005).
2. Grafia care a fost oficială în România până în anul 1993 şi care prevede:
- a) scrierea cu î indiferent de poziţia în cuvânt, cu excepţia numelui ţării România, a derivatelor sale şi a numelor de persoane care au fost scrise cu â în documentele de identitate sau prin tradiţie grafică (ex.: Brâncuşi, Pârvan).
- b) scrierea cu sînt, sîntem şi sînteţi.
- c) scrierea separată a tuturor formelor pronumelui negativ compus nici unul, nici una şi ale adjectivului pronominal corespunzător nici un, nici o
- Această normă este utilizată, printre altele, de lucrări precum: Noul dicţionar universal al limbii române (Editura Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău, 2006), Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române (Editurile ARC şi GUNIVAS, Chişinău, 2007), Gramatica limbii române, ediţia a III-a (Editura Polirom, 2008).
Din punct de vedere oficial, prima normă este aplicată la nivel oficial în ţările şi regiunile unde limba română se predă ca limbă maternă (România, Republica Moldova,[3] Voivodina şi regiuni din Ucraina). Cu toate acestea, există în toate zonele geografice numeroşi vorbitori de limba română care preferă să scrie folosind altă grafie decât cea oficială local. În plus, numele localităţilor (în special în Republica Moldova) continuă în multe cazuri să fie scris folosind grafia veche. Argumentele în favoarea unei grafii sau a celeilalte nu fac subiectul acestei pagini (v. Ortografia limbii române).
În afară de aceste grafii principale, oficializate în ţările în care limba română este utilizată de majoritatea populaţiei, există grafii proprii colectivităţilor române din diferite alte ţări. Multe din aceste colectivităţi nu au acceptat modificările de ortografie din 1953 şi nici modificările ulterioare. Aceste ortografii sunt în general stabilite prin manualele şcolare sau universitare de predare a limbii române din ţările respective.
[modifică] Alegerea grafiei în editarea articolelor
Există relativ puţine situaţii critice în care trebuie aleasă o normă şi numai una, ca de exemplu titlurile articolelor. În asemenea cazuri se va ţine cont de subiectul la care se referă articolul respectiv. De exemplu, dacă este vorba despre o localitate din Republica Moldova, se va prefera norma Republicii Moldova. Numele persoanelor se vor scrie în grafia universal acceptată pentru numele respective -- de exemplu Topîrceanu se va scrie cu î conform preferinţei poetului. Numele proprii care în limba de origine se scriu într-un alt alfabet decât cel latin se vor translitera conform regulilor din DOOM. În situaţiile care chiar şi astfel rămân ambigue se va da prioritate normei Academiei Române în vigoare. De obicei, aceasta stabileşte că, întrucât alfabetele limbilor străine nu au două litere pentru acelaşi sunet, î, la transliterare se va folosi numai î din i. Astfel, se scrie Cernobîl (Чернобыль), Hadîn Suleiman Paşa (Hadın Suleiman Paşa), Fluviul Yangtsî (Fluviul Albastru, China). Pentru recomandări privind transliterarea numelor străine vedeţi şi pagina Wikipedia:Transliterare.
Atunci când titlul unui articol se scrie diferit în cele două grafii, se recomandă alegerea variantei conforme cu regula de mai sus şi crearea unui articol de redirecţionare cu titlul scris în cealaltă grafie.
Corpul unui articol se va scrie într-o grafie uniformă, fără a amesteca normele. Editările ulterioare vor respecta grafia iniţială, cu excepţia editărilor majore, care măresc semnificativ volumul articolului sau îi alterează considerabil conţinutul.
Alte stiluri ortografice create de persoane particulare, stiluri în afara circuitului cultural actual (graiuri regionale sau arhaice, scrieri mai mult sau mai puţin etimologice ş.a.m.d.) nu sunt acceptate în redactarea articolelor Wikipedia. Fac excepţie eşantioanele de texte vechi, citate în original, etc.
[modifică] Diferenţe lexicale
Limba română, deşi foarte uniformă din punct de vedere lexical, are totuşi variante (graiuri) regionale care ar putea genera confuzii. Aceste situaţii, relativ rare, se vor rezolva individual, prin explicarea sensului cu care au fost folosite cuvintele respective. Această regulă nu contravine interdicţiei de a folosi Wikipedia ca dicţionar, ci este mai degrabă în spiritul paginilor de dezambiguizare.
[modifică] Referinţe
- ^ Adevărul, „Academia a lansat noua «Gramatică a limbii române»”
- ^ Ioana Vintilă-Rădulescu, „Ce e nou în DOOM2”, articol publicat pe situl Academiei Române
- ^ În noua ediţie a „Dicţionarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuaţie)”, publicat de Institutul de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei se aplică Hotărârea Adunării generale a Academiei Române din 17 februarie 1993 privind revenirea la „â” şi „sunt” în ortografia limbii române. „Dicţionarul ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuaţie)” este elaborat pe baza „Dicţionarului ortografic cu elemente de ortoepie şi morfologie”, apărut la Chişinău în anul 1990, care, la rândul lui, a fost pregătit după „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române”, publicat la Editura Academiei Române în anul 1982, şi reprezintă, în esenţă, o ediţie adăugată a acestora.
[modifică] Vezi şi
- Ortografia limbii române
- Wikipedia:Versiuni de limbă română/2004 (varianta veche a acestui îndrumar)
- en National varieties of English: acelaşi tip de problemă la Wikipedia în limba engleză.
