Wikipedia:Hărțuire

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Politici Wikipedia
Standardele articolelor
Punct de vedere neutru
Include doar informații verificabile
Fără cercetare originală
Citarea surselor
Ce nu este Wikipedia
Biografiile persoanelor în viață
Colaborarea dintre utilizatori
Buna credință
Fiți civilizat și Fiți amabil
Fără atacuri personale
Rezolvarea disputelor
Regula celor 3 reveniri
Blocarea utilizatorilor

Hărțuirea este definită în contextul Wikipedia ca o formă de atacuri sistematice și repetate asupra utilizatorilor pentru a-i deranja, amenința sau intimida, cu intenția finală de a înjosi, intimida sau descuraja editările utilizatorului supus hărțuirii. Hărțuirea poate avea loc prin comunicări directe sau poate avea forma unor acțiuni indirecte, premeditate, sugestive și vizibile persoanei vizate.

Acțiunile de hărțuire nu sunt benefice proiectului, deoarece creează tensiuni în rândul comunității, iar utilizatorilor supuși hărțuirii le scade dorința de a mai colabora la editarea Wikipediei.

Hărțuire

Hărțuirea, amenințarea, repetarea mesajelor sau atenționărilor supărătoare și nedorite în mod nemeritat, precum și atacurile la persoană repetate pot reduce dorința utilizatorilor supuși hărțuirii de a colabora la Wikipedia și, implicit, au un efect negativ asupra proiectului.

Wikivânarea

Comandă rapidă:
WP:HWV

Wikivânarea reprezintă acțiunea de a urmări un utilizator și implicarea în discuții pe pagini multiple unde acesta își expune punctul de vedere, cu scopul de a-l contrazice în mod repetat și de a-i minimaliza argumentele expuse, aceste acțiuni fiind făcute cu scopul de a-l irita, supăra sau stresa.

Mulți utilizatori urmăresc editările altora, din motive administrative sau de colaborare; această activitate trebuie făcută cu atenție și numai în scopuri benefice ambelor părți, evitând generarea suspiciunii că editările cuiva sunt urmărite pentru a-l stresa sau pentru a scoate în evidență, în mod malițios, doar elementele negative ale editărilor.

Crearea de reclamații sau generarea de dispute repetate împotriva unui utilizator fără argumente sau cu argumente fără o bază reală reprezintă o formă de wikivânare.

Dacă wikivânarea unui utilizator devine evidentă și este însoțită de comentarii tendențioase, atacuri la persoană sau alte forme de comportament deranjant, acesta poate deveni un caz de blocare.

Amenințări

Comandă rapidă:
WP:HA

Amenințările sunt considerate o formă de hărțuire. Amenințările pot avea intenția de a răni persoana vizată sau scopul de a descuraja activitatea persoanei vizate la Wikipedia. Mesajele sau comunicările al căror scop clar este de a solicita folosirea corectă a politicilor și a îndrumărilor pentru bunul mers al proiectului nu sunt amenințări.

Amenințările sau acțiunile care expun utilizatorul vizat la repercusiuni politice, religioase, guvernamentale sau din partea angajatorului, iar agresorul nu-și cere scuze sau retrage amenințarea, trebuie aplicată blocarea pe o perioadă extinsă de timp.

Amenințările cu divulgarea de date personale, cu violența sau cu moartea sunt foarte grave, iar dacă utilizatorii nu-și retrag astfel de amenințări trebuie aplicată blocarea pe termen nelimitat.

Amenințarea cu trimiterea în judecată

Comandă rapidă:
WP:ATJ

Este important să evitați comentarii pe care ceilalți le pot considera amenințări cu trimiterea în judecată; la fel și în cazul expresiilor precum „calomnios”, „defăimător” sau „îmi rezerv toate drepturile legale”, în orice mod care poate fi interpretat ca intenție de a întreprinde măsuri legale, chiar dacă nu aceasta este intenția.

Dacă cineva se exprimă într-un mod neclar sau ambiguu despre acțiuni legate de trimiterea în judecată trebuie solicitate clarificări, i se poate reaminti despre politicile Wikipediei în acest sens, iar dacă intenția este clară iar utilizatorul nu-și retrage amenințarea, se va recurge la măsurile administrative necesare (vezi dedesubt).

Dacă un utilizator nou recurge la amenințări cu trimiterea în judecată i se atrage atenția asupra politicilor proiectului referitoare la acest subiect, iar dacă nu-și retrage amenințările se va recurge la măsurile administrative necesare (vezi dedesubt).

Amenințarea cu trimiterea în judecată este un caz special de amenințare, iar utilizatorii care recurg la astfel de amenințări sunt blocați pe perioadă nelimitată.

Divulgarea de date personale

Comandă rapidă:
WP:DDP

Publicarea fără acceptul unui utilizator a datelor personale ale acestuia, în măsura în care nu au fost făcute publice la Wikipedia de însuși utilizatorul vizat, constituie hărțuire, indiferent dacă datele dezvăluite sînt corecte sau nu. Datele personale includ, dar nu sunt limitate la: nume, prenume, data nașterii, numere de identificare, precum CNP, adresa de acasă sau de la serviciu, profesia, poziția profesională, locul de muncă, numerele de telefon, adresele de email sau alte date de contact, nume ale membrilor familiei etc. Publicarea oricăror date de acest fel este considerată o violare a vieții private și o încălcare a dreptului la intimitate care-i pot cauza probleme utilizatorului vizat în afara Wikipediei.

Orice publicare de date personale fără consimțământul utilizatorului vizat trebuie anulată rapid și urmată de o cerere de oversight pentru ștergerea permanentă a acelei editări de pe Wikipedia. Dacă un utilizator și-a publicat anumite date personale, dar ulterior a redactat editarea respectivă eliminînd acele date, acestea nu trebuie publicate din nou fără consimțământul utilizatorului, chiar dacă acestea există în istoricul paginilor Wikipedia. Deși referirile la informații încă existente, dezvăluite de însuși utilizatorul respectiv, nu sînt considerate dezvăluiri de date personale, în cazul în care o informație anterior publicată pe Wikipedia a fost eliminată prin oversight, repetarea ei constituie acest tip de hărțuire.

Utilizatorii pot alege să-și publice date personale, iar această acțiune nu contravine niciunei politici de la Wikipedia. O astfel de decizie sau utilizarea numelui real la Wikipedia nu înseamnă că aceste date pot fi folosite în scopul căutării altor date personale pentru a fi folosite în dispute editoriale sau de altă natură la Wikipedia. Folosirea repetată în dispute editoriale a opiniilor prezentate de utilizatori în afara Wikipediei poate fi o formă de hărțuire. Pe de altă parte, dacă un utilizator s-a identificat, aceste informații pot fi folosite în dispute editoriale referitoare la conflicte de interese, în măsura în care informația furnizată este relevantă disputei; chiar și așa, este indicat ca relevarea informației să nu fie făcută publică și repetată la Wikipedia, ci să fie adusă în atenția administratorilor sau mediatorului disputei prin email. În dispută publică se va specifica numai faptul că că utilizatorul vizat se află în conflict de interese și că informația relevantă în acest sens a fost trimisă prin email administratorilor implicați.

Dacă observați că cineva publică date personale ale unui utilizator (indiferent dacă sunt ale dumneavoastră sau ale altui utilizator), nu confirmați sau infirmați acuratețea datelor publicate, deoarece puteți oferi astfel în mod involuntar informații suplimentare. Nu oferiți nici un fel de date suplimentare, nici măcar cu scopul de a infirma acuratețea datelor publicate. Indiferent dacă datele publicate sunt corecte sau nu, fapta este la fel de gravă și cele două cazuri nu trebuie tratate diferit. Divulgarea de date personale trebuie descrisă întotdeauna ca o tentativă de divulgare de date personale sau în alt mod similar, pentru a nu furniza vreo informație asupra corectitudinii datelor furnizate.

Divulgarea de date personale fără consimțământul persoanei vizate trebuie să ducă la blocare. Trebuie asigurat faptul că prin descrierea din jurnalul blocărilor și mesajele legate de blocare nu se oferă o confirmare a acurateții datelor personale respective.

Amenințarea cu dezvăluirea de date personale ale unui utlizator trebuie considerată atac la persoană și tratată conform politicii respective.

Corespondența privată

În lipsa consimțământului autorului, conținutul corespondenței private nu poate fi publicat la Wikipedia. Publicarea oricărei forme de corespondență privată din afara Wikipediei fără consimțământul autorului trebuie ștearsă rapid și permanent.

Hărțuirea pe paginile de utilizator

Comandă rapidă:
WP:HPU

Postarea de avertizări îndoielnice sau false pe paginile de discuție ale utilizatorilor, restaurarea acestora după ce au fost șterse, postarea de avertismente legate de suspiciunea că acel cont este un sockpuppet sau a altor etichete similare pe paginile de utilizator, sau a altor materiale nejustificate dar care pot fi calificate de către utilizatorii vizați supărătoare, denigratoare sau înjositoare reprezintă o formă de hărțuire.

Scopul paginilor de utilizator este de a oferi utilizatorilor un spațiu unde să prezinte informații generale despre ei, iar scopul paginilor de discuție ale utilizatorilor este de a facilita comunicarea între utilizatori. Acestea nu trebuie transformate într-un avizier al rușinii; pe aceste pagini nu se vor afișa probleme, defecte etc. ale utilizatorului decât dacă utilizatorul a fost blocat ca rezultat al acestor probleme. Orice conținut care trebuie afișat sau șters pe pagina unui utilizator trebuie adus imediat în atenția administratorilor, evitând astfel un conflict de editări pentru a vă impune punctul de vedere.

Hărțuirea în afara Wikipediei

Comandă rapidă:
WP:HAW

Hărțuirea wikipediștilor în forumuri care nu sunt controlate de Wikimedia Foundation generează dubii asupra bunei credințe în comportamentul editorului. Hărțuirile din afara proiectului vor fi privite ca un factor agravant de către administratori și vor fi acceptate ca probe în procesul de rezolvare a disputelor. Hărțuirile din afara proiectului se recomandă a fi aduse în atenția administratorilor prin email. Hărțuirea în afara proiectului poate fi de asemenea motiv de blocare.

Hărțuirea wikipediștilor prin folosirea de legături externe trebuie tratată asemenea cazurilor de atac la persoană pe Wikipedia.

Gestionarea hărțuirilor

Comandă rapidă:
WP:GH

Dacă simțiți că sunteți supus unui act de hărțuire este foarte important să acționați cu tact și calm, chiar dacă uneori este dificil.

În cazul disputelor simple, vedeți Wikipedia:Rezolvarea disputelor, ca prim pas. Această pagină conține sfaturi utile pentru gestionarea disputelor. Dacă disputa ia amploare puteți apela la Wikipedia:Cafenea pentru dispute generale și probleme legate de editori necivilizați sau la Wikipedia:Mediere pentru dispute între doi editori; alternativ, puteți solicita ajutorul unui administrator sau al unui utilizator experimentat care vă conferă încredere.

Nu începeți discuții despre divulgarea datelor personale în numele altcuiva fără consimțământul persoanei vizate.

Nu trebuie să considerați că sunteți supus unei hărțuiri dacă cineva vă pune la îndoială editările și încearcă să rezolve această situație discutând, acționând în conformitate cu politicile și îndrumările proiectului. În general astfel de situații sunt observate de către patrulatori sau administratori.

Acuzațiile de hărțuire

Acuzațiile de hărțuire pot inflama disputa, așadar astfel de acuzații trebuie făcute cu discernământ. Acuzația de hărțuire poate fi percepută ca atac la persoană; de aceea este indicat ca o astfel de acuzație să fie făcută doar dacă hărțuirea este evidentă și poate fi dovedită. Acuzațiile de hărțuire nefondate pot fi considerate, la rândul lor, hărțuire. Acuzațiile de hărțuire trebuie analizate cu discernământ deoarece deseori duc la formarea unui cerc vicios de acuzații de hărțuire din partea ambelor părți implicate. Cu toate acestea, o acuzație de hărțuire trebuie luată în serios și tratată ca atare, până la proba contrarie.

Asistență pentru administratorii hărțuiți

Prin activitatea lor, administratorii pot ajunge în conflicte cu utilizatori dificili, iar câteodată în urma acestor conflicte pot fi hărțuiți. În general acest lucru se întâmplă când administratorii decid să se implice în dispute cu intenția de a avertiza, a șterge editări, a bloca sau a preveni alte activități care periclitează desfășurarea normală a activității la Wikipedia.

Administratorii sunt utilizatori voluntari, la fel ca toți ceilalți wikipediști, și nu au nici o obligație în plus față de ceilalți utilizatori de a-și asuma acțiuni în afara celor uzuale. Administratorii nu trebuie să se expună situațiilor aflate în afara zonei lor de confort sau să-și asume acțiuni care vor avea ca rezultat pierderea dorinței de a mai colabora la Wikipedia, sau să se expună unor situații generatoare de riscuri cu impact asupra vieții lor private. Administratorii care se simt hărțuiți sunt sfătuiți să se sfătuiască cu alți utilizatori, să discute cu alți administratori sau să transfere problema altor administratori, care pot face față situațiilor dificile și care pot face blocări dificile, dacă e cazul.

Administratorii încrezători că nu vor fi afectați la nivel personal de hărțuiri sau care vor să se implice în contracararea utilizatorii dificili și a acțiunilor acestora se pot lista în categoria Categorie:Administratori care fac blocări dificile dacă e cazul și pot să-și afișeze pe pagina de utilizator formatul {{Admin blocări dificile}}.

Administratorii au dreptul, ca oricare alt utilizator, să nu se implice sau să se retragă din situații care iau o turnură nedorită sau le creează o stare de disconfort, fără a oferi explicații.

Consecințele hărțuirii asupra utilizatorilor vizați

Utilizatorii care se simt hărțuiți devin iritabili și-și pierd încrederea în ceilalți utilizatori. De aceea orice acuzație de comportament anormal al unui utilizator care este sau a fost supus hărțuirii trebuie tratată ținându-se seama de cele expuse anterior. Faptul că hărțuirea este dovedită, iar comunitatea admite acest lucru, nu este întotdeauna o garanție că utilizatorul va reveni la comportamentul său normal imediat, iar utilizatorilor aflați în această situație trebuie să li se acorde o atenție deosebită și trebuie tratați ca atare în această perioadă.

Consecințe ale cazurilor de hărțuire

Deși wikipediștii sunt sfătuiți să ignore sau să răspundă politicos incidentelor izolate, aceasta nu înseamnă că aceste incidente sunt acceptate sau că nu vor avea consecințe. Un comportament ostil va atrage atenția comunității, care va începe să pună la îndoială buna credință a utilizatorului și poate fi considerat perturbator activității editoriale. Utilizatorii care insistă să se comporte într-un mod ostil vor sfârși mai devreme sau mai târziu să fie supuși unei discuții la Wikipedia:Reclamații, iar în cazurile serioase de hărțuire pot fi blocați.

Blocarea pentru hărțuire

Comandă rapidă:
WP:BH

Modul de aplicare al blocării este exemplificat mai sus; această secțiune oferă un rezumat:

  • În cazul incidentelor de wikivânare, în general se va începe cu avertismente, iar dacă wikivânarea persistă după avertismente se va aplica blocarea, începând cu cea de 24 de ore.
  • În cazul amenințărilor sau acțiunilor care în mod deliberat expun utilizatorul vizat la repercusiuni politice, religioase, guvernamentale, repercusiuni din partea angajatorului, dacă agresorul nu-și retrage amenințarea, trebuie aplicată blocarea pe o perioadă extinsă de timp.
  • Amenințările cu divulgarea de date personale, cu violența, cu moartea, sunt foarte grave, iar dacă utilizatorii nu-și retrag astfel de amenințări, trebuie aplicată blocarea pe termen nelimitat.
  • Divulgarea de date personale, fără consimțământul persoanei vizate, trebuie penalizată prin blocare pe o perioadă extinsă de timp.
  • Amenințarea cu trimiterea în judecată este un caz special de amenințare, iar utilizatorii care recurg la astfel de amenințări sunt blocați pe perioadă nelimitată.
  • În cazuri extreme, precum amenințările cu trimiterea în judecată, amenințări cu violența sau moartea sau în cazul divulgării de date personale, blocarea poate fi aplicată fără avertisment.

Vezi și