Ion Neculce

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Neculce
Ion Neculce.jpg
Naștere 1672
Deces după 1744
Ocupație cronicar
Naționalitate Flag of Moldavia.svg moldovean
Activitatea literară
Opere semnificative O samă de cuvinte

Ioan Neculce (n. 1672 - d. 1745) a fost un cronicar moldovean, mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Cronicarul s-a născut la 1672. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și, după ce a stat retras câtăva vreme, a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. Pierzând rușii războiul, Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani, până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720), a trăit la moșia sa din Boian, ocupând numai o dată, sub Constantin Mavrocordat, funcțiunea de vornic. A murit după 1744, lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune că Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit niciun an întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a întâmplat la anul 1744.

Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri; de aceea când a voit să se întoarcă în țară, cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire, vreo persecuție, ci - precum însuși zice - și-a pus nădejdea în Dumnezeu, care din toate l-a scăpat.

Opere[modificare | modificare sursă]

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape.Cu cea mai mare probabilitate, cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani[1].

În prefață ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea știință, câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea". Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise...". Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri, Cupa lui Ștefan de Bolintineanu, Dumbrava roșie de Alecsandri, Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș.a.

Neculce nu era prea învățat, dar era om cu bun simț, cu pricepere de a judeca lucrurile, câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om. Stilul lui nu e bombastic, ca al analiștilor ce scriau slavonește, ci dimpotrivă simplu și, prin aceasta, foarte atrăgător. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni, trebuie să caute în primul rând în Neculce, apoi în Miron Costin și Grigore Ureche.

Aproape toți domnii, despre care vorbește în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85), era "om nestătător la voroavă (vorbă), amăgitor, geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad", Constantin Cantemir (1685-1693), "carte nu știa, ci numai iscălitura învățase de o făcea; practică bună avea: mânca bine și bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la față, buzat, barba îi era albă ca zăpada". Fiul acestuia, Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup, chipeș, la minte așezat, judecător drept; nu prea era cărturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era și credincios la jurământ. Mânie avea strașnică; de multe ori răcnea tare, cam cu grabă". E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir, pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. Când ajunge la domnia acestuia, amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733), aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire, uscat, numai era cu toane; la unele se arăta prea harnic, bun și vrednic, milostiv și răbdător, dar era și cam grabnic la mânie, dar apoi curând se întorcea".

Cunoscând această deprindere a lui, să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare, căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. Vom afla, în adevăr, și portretul țarului: "Om mare, mai înalt decât toți oamenii, iară nu gros, rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap, fluturând".

Dar nu nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze, ci și grupurile, națiunile (psihologia socială nu-i era străină). Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători, iar despre greci are un faimos pasaj, din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe, iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate».

Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului, care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând apariția lui Creangă.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Neculce site Poezie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ion Neculce