Umberto I de Savoia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Umberto I de Savoia (Torino, 14 martie 1844 - Monza 29 iulie 1900), fiu al lui Vittorio Emanuele II de Savoia şi al Mariei Adelaide de Ranieri, a fost rege al Italiei din 1878 până în 1900. Numele său complet este Umberto Rainerio Carlo Emanuele Giovanni Maria Ferdinando Eugenio, Principe de Piemont.

A avut încă din copilărie o educaţie preponderent militară, care i-a format caracterul şi ideile pe care le-a susţinut în timpul domniei.
A luat parte la al treilea război de independenţă italiană în fruntea celei de a XVI-a Divizii. Cu acest rol a participat la înfruntarea de la Villafranca (24 iunie 1866) în cadrul înfrângerii forţelor italiene la Custoza.

Umberto I a fost un aprig susţinător al Triplei Alianţe, mai ales după ocuparea franceză a Tunisiei în 1881, unde Italia avansa pretenţii, şi al guvernului lui Francesco Crispi în proiectul său de întărire a statului în interior (în această perioadă se defineşte figura preşedintelui consiliului (1890) şi a expansiunii coloniale şi de putere internaţională externă. În ideea de a obţine vizibilitate şi importanţă internaţională, a sprijinit lansarea colonială în Africa cu ocuparea Eritreei (1885-1896) şi a Somaliei (1889-1905).