Paranoia
Paranoia este un proces de gândire puternic afectat de anxietate sau frică, de multe ori până la iraționalitate și delir. Gândirea paranoică este caracterizată de obicei neîncredere sau suspiciune față de ceilalți. În greacă, παράνοια (paranoia) înseamnă nebunie (para=înafara;nous=minte). Istoric, această caracterizare a fost folosită pentru a descrie orice formă de delir.
Câteodată, în vorbirea cotidiană, termenul paranoia este folosit greșit pentru a descrie o fobie. De exemplu, o persoană nu vrea să zboare de frica prăbușirii avionului. Acest lucru, nu indică automat paranoia, ci mai degrabă o fobie. Faptul că nu este învinovățit cineva în acest caz, indică mai degrabă prezența unei fobii. Un exemplu de paranoia, ar fi frica că în timpul unui meci de fotbal, antrenorul ar vorbi despre persoana afectată. Un aspect important al gândirii paranoice îl reprezintă centralitatea: faptul că paranoicul se vede ca o personalitate centrală într-un scenariu care poate fi periculos sau grandios și interpretează evenimente care nu au nicio legătură cu ei în realitate ca fiind direcționate spre ei sau despre ei.
Cuprins |
Istorie [modificare]
Termenul paranoia a fost folosit pentru a descrie o boală mentală în care o gândire delirantă este singura sau cea mai importantă caracteristică. În tentativa sa originală de a clasifica bolile mentale, Kraepelin a folosit termenul paranoia pură pentru a descrie o condiție unde era prezent delirul, dar fără o deteriorare aparentă a capacității intelectuale și fără alte caracteristici ale dementia praecox, boala redenumită mai apoi schizofrenie. Notabil, în definiția sa, gândul nu trebuia să fie persecutor pentru a fi clasificat ca paranoic, deci orice gând delirant putea fi clasificat ca fiind paranoic. De exemplu, o persoană care are gândul delirant că este o figură religioasă importantă ar fi clasificată de Kraepelin ca suferind de "paranoia pură". Chiar și în prezent, un delir nu trebuie să aibă ca și caracteristici suspiciunea sau frica pentru a fi clasificat ca fiind paranoic. O persoană, ar putea fi diagnosticată cu schizofrenie paranoică fără un delir de persecuție, prin simplul fapt că delirul se referă la ei însăși, cum ar fi gândul că ar fi un agent SRI sau un membru cunoscut al familiei regale.
Folosirea în psihiatrie [modificare]
Recent[1], în cadrul medical, termenul este folosit pentru a descrie deluzii în care persoana afectată crede că este persecutată. Mai exact, ele au fost definite ca având două elemente centrale:
- Individul crede că se întâmplă sau se va întâmpla ceva rău,
- Individul crede că persecutorul are intenția de a-i face rău.
Întrucât se așteaptă permanent la ostilitate, ridiculizare și trădare din partea celorlalți, paranoicul ajunge ușor să sufere de mania persecuției.
Paranoia megalomaniacă [modificare]
Paranoia megalomaniacă, combinația între megalomanie și paranoia, este o descriere psihiatrică clasică.[2] Printre publicațiile de psihiatrie recente care discută subiectul, se află și DSM-IV.
Relația dintre paranoia megalomaniacă și conceptul dementia praecox a fost discutat de Domingo (2008).[3]
Printre figurile istorice considerate ca fiind paranoici megalomaniaci se află și Alexandru cel Mare,[4] Vidkun Quisling,[5] și fostul dictator Nicolae Ceaușescu.[6]
În literatură, paranoia megalomaniacă este "emoția operativă" din spatele romanului Thomas Pynchon, Gravity's Rainbow.[7]
Note [modificare]
- ^ Freeman, D. & Garety, P.A. (2004) Paranoia: The Psychology of Persecutory Delusions. Hove: PsychoIogy Press. ISBN 1-84169-522-X
- ^ Hans Fredrik Dahl, Anne-Marie Stanton-Ife (1999) Quisling p.10
- ^ José Javier Plumed Domingo The introduction of the concept of dementia praecox into Spain, 1902—19 History of Psychiatry, Vol. 19, No. 4, 433-453 (2008)
- ^ Ian Worthington (2003) Alexander the Great p.311
- ^ (1969) Gåten Vidkun Quisling
- ^ Thomas M. Leonard Encyclopedia of the developing world p.259
- ^ Richard Locke, book review for The New York Times Book Review, March 11, 1973
