Peștera Urșilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Peștera Urșilor
Medvebarlang20.jpg
Schelet de ursul peșteră (Ursus spelaeus) în Peștera Urșilor
Generalități
Localizare Județul Bihor
Lungime 1.500 m
Altitudine 482 m
Coordonate 46°33′13.68″N 22°34′9.41″E / 46.5538000°N 22.5692806°E / 46.5538000; 22.5692806
Descoperire 1975, Traian Curta
Geologie Calcar
Număr de intrări 1

Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. La intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și obiecte artizanale specifice zonei.

Cu o lungime de peste 1.500 m, peștera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turiști, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor științifice.

Schema simplificată a peşterii

Galeria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii și diferite săli:

  • Galeria "Urșilor" (sau Galeria Oaselor),
  • Galeria "Emil Racoviță",
  • Galeria "Lumânărilor"
  • Sala Lumânărilor,
  • Sala Spaghetelor,
  • Sala Oaselor.

Printre formațiunile de stalactite și stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul și Căsuța Piticilor, Draperiile din Galeria Urșilor, Portalul, Pagodele și ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peșteră este constantă de-a lungul anului (10 °C), iar umiditatea se menține la 97%.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Numele peșterii se datorează numeroaselor fosile de "urși de cavernă" (Ursus spelaeus) descoperite aici. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrânețe, ca multe alte mamifere (ex. elefantul african) ursul de peșteră se retrăgea să moară în același loc ca și strămoșii sau predecesorii săi. Mărturie stau numeroasele cimitire descopertite în peșterile din România (Peștera Bisericuța, Peștera cu Oase).

Peștera a rămas astfel închisă până pe 17 septembrie 1975, când golul subteran a fost deschis artificial prin dinamitarea porțiunii de la intrare, în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului (marmură). În puțul deschis a coborât pentru prima dată, minerul Traian Curta din localitatea Chișcău. Acesta a parcurs galeria de acces până la Sala Mare.

O primă explorare a peșterii a avut loc la 20 septembrie 1975 efectuată de către grupul de speologi amatori "Speodava" din orașul Dr. Petru Groza (actualul oraș Ștei). Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviță" în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, s-au stabilit soluțiile de amenajare și măsurile specifice de protecție. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peștera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peștera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.

Căi de acces; program vizitare[modificare | modificare sursă]

Se poate ajunge la peșteră cu trenul, pe linia ferată Oradea - Vașcău, până la stația Beiuș sau Sudrigiu, iar de acolo cu mijloacele de transport în comun; cu mașina accesul este posibil pe DN 76 Oradea - Deva + DJ 763 Chișcău (14 km).[necesită citare]

Linia ferată Oradea - Vașcău nu este funcțională de mai mulți ani. Accesul se face numai auto. Se poate ajunge la Sudrigiu pe DN 76 Oradea - Deva. De la Oradea sunt autobuze până la Pietroasa. Se coboară la intersecția de după comuna Buntești și se urmează drumul din dreapta.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • T. Orghidan, Ștefan Negrea, Peșteri din România. Ghid Turistic, Editura Sport-Turism, București, 1984

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Imagini[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini