Stalagmită

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Stalagmita „Impression” din peştera Psychro de pe insula Creta.
Stalagmită uriaşă din Grota Réclère (Schweizer Jura - Elveţia)
Stalactită în centrul grotei Grotta di Ispinigoli (Sardinia); cu cei 38 m este cea mai înaltă stalactită din Europa

Stalagmitele sunt speleoteme care se formează în peșteri din picăturile de apă cu un conținut ridicat de minerale dizolvate, cel mai frecvent întâlnit fiind calcarul (carbonatul de calciu).

Geneză[modificare | modificare sursă]

Daca picătura de apă ce se desprinde din vârful stalactitei are condițiile favorabile de evaziune a CO2, va avea loc o depunere de calcar care va da naștere unei stalagmite.

Varietăți[modificare | modificare sursă]

În condiții foarte favorabile are loc o descărcare rapidă. În acest caz, pe o suprafață mică rezultând o stalagmită subțire cu o creștere mai rapidă. Acestea sunt numite stalagmite lumânare și pot ajunge la cațiva zeci de metri înălțime. Ele nu sunt perfect cilindroce. Umflaturi neregulate apar din loc în loc. Sunt diferențiate astfel etapele propice evaziunii dioxidului ce carbon de cele mai puțin favorabile.

Când evazinea CO2 se face lent, apa se împrăștie pe o suprafață mai mare și rezultă o stalactită groasă care crește mult mai încet.Ea poate avea formă de con cu vârful in sus , stacmita conica (foto 1)iar dacă aportul de calcar scade brusc va avea aspectul unei căpițe(foto 2).Când aportul de calcar are o variație regulată adică crește pănă la un maxim apoi se oprește aproape brusc și începe iar să crească, va forma o stalagmita palmier (foto 3).

Dacă o stalactită se unește cu o stalagmită, se formează o coloană.

Reacții chimice[modificare | modificare sursă]

Ca2+ + 2 HCO3- <=> CaCO3 + H2O + CO2
sau
CaCO3 + H2CO3 <=> Ca2+ + 2 HCO3-

Viteza de creștere[modificare | modificare sursă]

Stalagmitele au un ritm de creștere foarte lent. Viteza poate fi influențată de următorii factori:

Temperatura. Există întotdeauna diferențe de temperatură suficiente între apa ce circulă pe fisuri și goluri ca să fie posibilă dezechilibrarea soluțiilor calcaroase și depunerea carbonatului ca speleoteme.

Concentrația . Aerul de la exterior conține în mod normal 0,03% C02. În solul vegetal însă concentrația de CO2 poate creste pîna la 10%, datorită proceselor biologice. Apa trecând printr-un astfel de sol va dizolva cantitați mari de CO2, va deveni agresivă și va dizolva puternic calcarul până la echilibrarea soluției. Dacă soluția echilibrată va ajunge într-un gol de peștera în a carui aer există o cantitate de CO2 normală, ea va ceda o parte din CO2 aerului, ceea ce duce la depunerea carbonatului sub forma de speleoteme.

Umiditatea. În general peșterile au o umiditate mare, între 80—100%. În aceste condiții evaporarea apei se realizează greu, dar are totuși loc. Ea joaca un rol secundar și are caracter local, fiind provocată mai ales de curenții de aer.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tropfstein